Robert este un artist scoţian, dar este şi poet, pentru că cele câteva rânduri scrise de el cu alb pe board-uri negre vor să trezească ceva în sufletul oraşului. “Poemele” sale se întâmplă pe panourile publicitare, pe care le acoperă în întregime, pe clădiri, în stradă… de multe ori ilegal. Intervenţiilor sale le putem spune, aşa cum le spune şi el, concrete poetry.
Montgomery scrie pe panourile altfel pline de reclame colorate ale oraşului gândurile unui om care a văzut cultura capitalistă băgându-ne pe gât la nesfârşit un spectacol fals prin spectacularitatea lui, forme fără fond, singurătate, confuzie. Rândurile “publicate” în stradă sunt forma lui de protest şi de exprimare, chiar forma lui de comunicare cu oamenii care trăiesc în acelaşi oraş, scenariu, context.
Iată ce spune el: The spectacle of advertising creates images of false beauty so suave and so impossible to attain that you will hurt inside and never even know where the hurt comes from, and in all pictures now the famous people have already begun to look lost and lonely.
Un fel de replică la choose life, choose a job, choose a career, choose a family, choose a fucking big television, choose washing machines… If you don’t want these things they can never really have you.
Un poem frumos, cu care o dimineaţă spre metrou s-ar proiecta altfel
“Revolta” lui Robert nu se reduce la agitaţia de multe ori suspicioasă a unui activist. Nu, Robert creează imagini ale lumii în care trăim în cuvinte şi le lipeşte peste imaginile cu care lumea asta ar vrea să ne hrănim. Chiar glumeşte cum panourile lui se dezic la cele mai elementare reguli propovăduite de art directori.
Poemul care mie îmi place cel mai mult – îi este dedicat unei Monika.
Îi plac Philip Larkin, Ted Hughes şi Sylvia Plath, ajută la publicarea Dazed and Confused, poate vorbi oricând despre arta conceptuală, street art, poezie modernă, originile “poeziei” lui. Şi chiar a făcut-o de curând într-un interviu foarte bun pentru Huffington Post, pe care vă recomand cu căldură să-l citiţi. Veţi afla cum astfel de intervenţii urbano poetice au loc încă din anii ’80, despre mişcarea din care se revendică – Situationism, dar şi despre rândul scris de Robert despre mişcarea Occupy, din centrul Londrei, preluate apoi de membrii acesteia pe pancartele lor. Iar rândul exact, extras dintr-un panou mai mare suna aşa:
A LITTLE ROW OF TENTS IN FRONT OF THE CATHEDRAL GUARD OUR FUTURE
Versuri din neon şi din nou câteva rânduri extraordinare, pe care le-a reluat şi cu acel format care prin filme şi nu numai anunţă inscripţia “Welcome to Las Vegas”…
În multe locuri s-ar putea aplica acest semn, ironia cu care reproduce formatul unui text “publicitar” e subversivă.
O clădire salvată de text şi de reţinut: Whenever you see the sun reflected in the window of a building it is an angel.
Mi-ar plăcea să ştiu ce le trezeşte trecătorilor din Londra, atunci când în locul invitaţiei de a încerca ultima cremă cu extract din… lacrimi de pui de panda, vorba Robotzilor, dau peste un text interesant, dar şi răscolitor, fără nici o legătură aparentă cu ce se întâmplă de regulă în stradă. Oare le cred parte a unei campanii, le caută şi în alte părţi? Până la a găsi un răspuns, aş vrea să stau în faţa unui billboard semnat Robert Montogomery. Cele pe care le-a amplasat în staţiile de autobuz, să ai ce citi şi gândi când aştepţi, ar trebui adoptate de mai toate oraşele… şi artiştii lor.
Să-l citim cu atenţie pe Robert Montgomery şi cât mai des, pentru că nu dăunează deloc oraşelor, dimpotrivă.
Mai multe proiecte pe site-ul artistului.
Toate fotografiile aparţin lui Robert Montgomery.
Minunat