Nu e greu sa te declari fan Ryu Murakami. E genul de autor pe care poti sa-l strecori intr-o conversatie la fel de usor ca pe Batwing Jimmy Hoffa sau orice alta trupa cu nume scos dintr-un indie band name generator. Ryu scrie despre droguri si sex si, daca ai rezistat pana la capat la Auditia, esti deja foarte tare.

Ei bine, Albastru nemarginit, aproape transparent este exact motivul pentru care eu m-as opri la Batwing Jimmy Hoffa, si as vira discutia inspre targuri vintage si bilete la Werchter. Pentru ca e o carte care nu se ridica in niciun caz la asteptarile pe care le ai dupa ce citesti Ecstasy.

Nici nu are cum, Albastru nemargit a fost primul roman al lui Murakami, publicat pe vremea cand avea 24 de ani, spre deosebire de Ecstasy, publicat 17 ani mai tarziu. Din pacate, constiinta mea de cititor nu prea tine cont de cronologii de-astea, placerea de a citi e independenta de varsta autorului si altele de fel.

Fara discutii, Murakami este un maestru al violentei in cuvinte. Stie cum sa le arunce, cum sa taie cu ele, cum sa-ti produca tie, ca cititor, greata si revolta, dar, in acelasti timp, sa te impiedice sa inchizi cartea. Uneori o face prin talentul sau de povestitor, si prin felul in care iti face cunoscuta, dincolo de mizeria umana, un soi de filosofie a degradarii. Alteori insa, o face la modul traditional: prin lichide corporale. Ale oamenilor, ale gandacilor, ce se nimereste. Prin voma, prin sperma, prin sange, prin saliva. De toate pentru toti in Albastru nemarginit.

Problema nu e insa asta, pentru ca nimeni nu se apuca sa citeasca Murakami in speranta ca o sa dea peste unicorni si curcubee. Problema e ca Albastru nemarginit e lipsit de miza. Niste pusti de 20 si ceva de ani o ard hedonistic in orgii condimentate cu alcool si toate drugurile posibile. Ocazional, ei au niste revelatii datorate faptului ca, de la un punct incolo, isi dau si ei seama ca plictiseala cea mai nasoala vine dupa ce ai incalcat toate tabuurile posibile si ti-ai satisfacut toate dorintele dubioase. Atunci cand te trezesti ca mai departe nu prea mai ai unde merge fara a intra peste celalalt, fara a-ti muta atentia de la a-ti satisface propriile placeri la a-l chinui pe celalalt.

Si atat. O suta si ceva de pagini de teribilisme de limbaj care te lasa la fel de satisfacut ca un hentai scos de pe torenti.

O sa spuneti ca nu e dreapta comparatia cu Ecstasy. Sunt de acord, dar e inevitabila. Pentru ca Murakami se foloseste de aceleasi tehnici narative, insa in Albastru nemarginit o face prost, iar in Ecstasy bine. Nu poti sa compari un tractor cu o capra, dar intre o capra alba si una baltata probabil ca poti sa alegi una. Si pe aia sa o pui in remorca de la tractor, s-o duci acasa si sa dati nastere impreuna unui nou roman in stil early Ryu Murakami.

Ioana Epure

organizator de evenimente, fotograf, owner Uncle Jeb Photo& Events, fost redactor Metropotam.ro, colaborări în presa culturală: Dilema Veche


7 comentarii
  1. Pingback: 10 personaje negative memorabile din carti « Bookaholic

  2. AvatarMagda

    Este normal ca compari cartile aceluiasi autor, totusi “Albastru nemarginit..” a fost prima lui carte, nu cred ca poti sa o compari cu ceva ce a scris 20 de ani mai tarziu.E adevarat ca, dintre toate cartile sale pe care le-am citit, “Albastru nemarginit..” a fost poate mai slabut, dar chiar cred ca are o scuza 😀
    Si miza romanului mi se pare destul de evidenta, pe langa “teribilismele de limbaj”, iese in evidenta un tablou zugravit real,violent despre o latura nestiuta a Japoniei (bine, Murakami cam in asta se “specializeaza” ). Serios, asta este genul de roman pe care l-as recomanda oamenilor care au impresia ca Japonia inseamna samurai nobili,flori de ciresi si geishe.Si sony.

    Reply
  3. Avatarpauna oana

    Am citit cartea,m-a terifiat,m-a tinut in priza,mi-a placut.O sa o recitesc curand!dupa sesiune!;)

    Reply
  4. AvatarTsuki

    Vreau sa spun ca eu am de facut licenta dupa acest autor. Si citesc comentarii de pe net sa imi fac o mini idee cam cum as putea sa incep comentariul meu…. si pana acum aflu ca e violent in descrieri si ca prezinta fatada sumbra a Japoniei. Am citit intai “Piercing” de la el, apoi “Albastru…” dar recitind-o, mi-a provocat diferite stari….este o carte buna. Dar nu pentru cei slabi de inger si mai pudici. 😀

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *