Cautare dupa "Ion Luca Caragiale"
Mircea Diaconu la Librăria Bastilia: lansarea romanului ”La noi, cînd vine iarna”
Caricaturi cu scriitori străini și români
Români frumoși – fotografie de Matei Buță la Cărturești
Barbu Cioculescu: „Înaintez vesel către centenar” (interviu)
A fost o plăcere să discut cu Barbu Cioculescu despre promoții literare și povești din culisele vieții culturale din anii '40, de la prietenia lui cu cei din așa-numita „generație a războiului”, până la strânsa prietenie dintre Șerban Cioculescu și Vladimir Streinu.
Am pornind de la cărțile de memorii scrise de Barbu Cioculescu, așa ca Povestind despre atunci sau Amintirile unui uituc, ajungând să închegăm o discuție cât se poate de liberă și degajată, tema centrală rămânând, desigur, literatura.
Călin-Andrei Mihăilescu: „Se spune că gîndacii îşi coboară antenele-n somn, dar sînt sensibili la cofeină” (interviu)
Recent, Călin-Andrei Mihăilescu a publicat volumul AFKA la editura Tracus Arte. A susținut un turneu de lecturi în Oradea, Cluj, Brașov și Timișoara, unde a prezentat alte două cărți coordonate de el: Criminalii şi crinii (2018) și La umbra Greciei în floare (2017), ambele semnate de Ion Stratan. Despre autor, Răzvan Petrescu scrie: „Într-o scrisoare din aprilie 1991, Daniel Barenboim sublinia: «Călin-Andrei Mihăilescu este o adevărată revelație. Sunetul bogat, rafinat și plin de culoare umple sala. Imaginea stereofonică a frazării oferă o extrem de precisă delimitare a notelor, dinamica este de excepție, iar tonalitatea, caldă, învăluitoare. De remarcat derapajele unei imaginații fără sfârșit, perfect controlate de umorul la pedală. Vastele cunoștințe de literatură comparată oferă partiturii o colosală fluiditate, cu care trece prin toată banda de frecvențe cognitive, fluiditate care nu se mai regăsește la vreun alt artist. Este atât de bun, încât poate face să sune splendid chiar și un pian mai vechi (cum ar fi un Bruckner din 1927), iar, pe o scenă geluită, nu are egal»”.
Cele mai vândute cărți la Gaudeamus 2017
În urmă cu 4 zile, pe 26 noiembrie 2017, s-a încheiat cea de-a XXIV-a ediție a celui mai mare târg de carte autohton, Gaudeamus. Ca de obicei, au fost peste 300 de expozanți, peste 800 de evenimente (din nou, cei care ați mai citit ce am mai scris de-a lungul timpului despre târguri de carte, știți că opinia mea e că sunt mult prea multe evenimente pe metrul pătrat, în special lansări de cărți, care se „canibalizează” unele pe altele), peste 125.000 de vizitatori (am avut senzația, totuși, că a fost mai aglomerat de atât anul acesta, mai ales în primele două zile, ceea ce m-a bucurat, desigur). Invitatul de onoare al ediţiei Gaudeamus de anul acesta a fost Uniunea Europeană, prin intermediul Reprezentanței Comisiei Europene - o alegere cel puțin stranie, dacă mă întrebați pe mine, dat fiind că „tradiția” e să fie invitată o țară, plus că în program au fost mult prea multe evenimente culinare/financiare/nelegate propriu-zis de domeniul editorial -, iar preşedintele de onoare al Târgului a fost scriitorul și jurnalistul Matei Vișniec. Citeşte tot articolul
Editura EIKON la Gaudeamus 2017
Dragii noștri, Vă invităm la standul editurii EIKON, în cadrul târgului de carte Gaudeamus, cu o paletă diversificată de noutăți editoriale din colecțiile Universitas (Theologia et Philosophia, Filosofie, Studii culturale, Hermeneutică literară, Istorie literară, Istorie socială, Istorie, Artele spectacolului, Imago), Arhiva Rugului Aprins, Poezie, Roman, Teatru, Roman istoric, Critică literară, Jurnale, Memorii, Evocări și Eseuri. Editura EIKON își face simțită prezența la Gaudeamus prin numeroase lansări de carte, promoții speciale, tombole cu premii și campanii promoționale.
Daniel Sur: „În România, DADA a fost sărbătorit cu colivă și momente scurte de reculegere”
Pe 11 noiembrie 2016, Cabaret Voltaire din Zürich a fost gazda unei noi ediții a Galeriei Întâlnirilor, eveniment coordonat de Daniel Sur. Cu această ocazie a fost prezentat proiectul Cabaret Dada – Add to address book, avându-i invitați pe Mirela Trăistaru și Chris Simion – Mercurian. Evenimentul a fost susținut de Clubul Român Baden și Institutul Cultural Român. Am dialogat cu Daniel Sur despre spiritul DADA și multiplele înfățișări pe care le-a luat acesta la 100 de ani de la nașterea sa. Citeşte tot articolul
Editura Polirom: Ofertă bogată de literatură autohtonă special pentru Gaudeamus 2016
BucharEst STudent BEST Letters Colloquia, 25-26 aprilie 2015
Ce e nou în lumea cărții din România: premii, muzee și festivaluri literare, lectura de joi & cărți
Bookfest 2014 – program
MIERCURI, 28 MAI
10.30-11.30 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP Editorii la dispoziția Scriitorilor: întâlnire între Editorii ZIP și scriitori care doresc să fie publicați. (STAND PROPRIU, PAV. C4) Citeşte tot articolul