Sex, shopping și un roman este o poveste modernă despre dragostea din zilele noastre, scrisă în inconfundabilul şi seducatorul stil al lui Alain de Botton.
O diagramă a minții îndrăgostite, o formulă inedită a aventurii romantice, printre ingredientele căreia se regăsesc rock’n’rollul și filozofia, economia de piață și revistele glossy, curentele de modă și multă banalitate. Alain de Botton surprinde momentele universale ale vrăjirii și dezvrăjirii din acest parcurs romantic, punând întrebări despre sex, cumpărături, romane, tipologia sărutului, gelozie, iar Flaubert, Descartes, Platon, D.H. Lawrence, Rousseau, George Bernard Shaw sau Proust îi răspund printre rânduri.
„Numai un romancier de mare talent poate transforma întâmplările şi rutina dintr-o poveste de dragoste obişnuită într-un studiu rafinat despre iubire în lumea contemporană. Asta a făcut Alain de Botton.“
The Times
„Alain de Botton este un scriitor minunat, iar dacă sunteţi fascinaţi de singurătatea în doi şi de ceea ce se întâmplă în mintea personajelor unui cuplu, romanele lui sunt o încântare.“
Evening Standard
„Cărţile lui sunt nişte hibrizi originali, în care se îmbină romanul şi reveria filozofică.“
The Observer
„Cititorii lui Alain de Botton îşi vor aminti de Donald Barthelme şi de Julian Barnes, de filmele lui Woody Allen şi ale lui Eric Rohmer.“
The New York Times Book Review
Sinopsis
Alice lucrează în publicitate, Eric – în domeniul bancar. În casa ei domneşte stilul vintage, iar în apartmentul lui – minimalismul monocrom. Ea are complexe, el este dezinvolt. Amândoi sunt însă tineri şi atraşi unul de altul, aşa că toate diferenţele dintre ei sunt argumente ale îndrăgostirii – un proces pe care scriitorul îl analizează stendhalian, îmbogăţindu-şi naraţiunea cu toate nuanţele unui eseu erudit, dar amuzant. Între cosmopolita Londră contemporană şi paradisul insulelor tropicale, povestea de dragoste a lui Alice şi Eric parcurge toate etapele imaginabile. La finalul ei, după ce binomul celor doi îndrăgostiţi tinde, pentru o scurtă vreme, spre un triunghi amoros, cititorul va trebui să tranşeze, alături de protagonişti, eterna dilemă a cuplului –„extremele se atrag“, sau „cin’ se-aseamănă se-adună“?
„Sex, shopping şi un roman”, de Alain de Botton – fragment
Traducere din engleză de Oana Cristescu
Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu
©Humanitas Fiction 2016
Dar indeterminarea nu se limita la cuvinte. Împovăraţi de greutatea aşteptărilor romantice, Alice şi Eric căzură de accord să menţină fluidă natura angajamentului unuia faţă de altul. Aveau să se vadă când era convenabil, când li se părea firesc, şi nu aveau să se lase pradă constrângerilor exterioare. Când discutară această problemă în marţea de după primul weekend împreună, conversaţia fu poluată de dialectul contemporan al nonangajării.
— Mi se pare important să nu devenim prea serioşi prea curând, spuse Eric.
— Serioşi? Sigur, înţeleg. Ai dreptate, ar fi cel mai rău lucru.
Hai să vedem cum merge, în paşi mărunţi.
— E foarte important să-ţi păstrezi spaţiul personal.
— Absolut. Trebuie să ai o viaţă şi în afara unei relaţii.
— Exact.
— A, apropo, vrei să mergi la un film astă-seară? Propuse Alice. La National e un întreg sezon Wenders.
— Ăă, ştii, nu cred că pot. Sunt cam ocupat pentru moment.
— O, nici o problemă, întrebam doar. Mă rog, poate facem ceva mai încolo săptămâna asta.
— Probabil cel mai bine e să te sun eu în weekend, mi se întâmplă destul de multe, chestii din astea.
— Sigur, sigur.
— Dar te sun.
— Bine, vorbim curând.
— Mda, pa.
Alice îşi spuse, şi le spuse şi prietenilor, că intra într-o „relaţie matură“. E greu de spus exact ce înţelegea prin asta, dar definiţia reflecta prejudecata că un bărbat care refuză o invitaţie la cinema şi cere să-şi păstreze spaţiul personal este cumva mai matur decât un iubit căruia i se pare o cruzime să petreacă mai mult de o clipă despărţit de cea pe care o iubeşte.
În ciuda lipsei de regularitate, legătura căpătă toate înfloriturile unui scenariu romantic. Se schimbau scrisori, conversaţiile telefonice se lungeau până târziu în noapte, Alice venea acasă şi găsea buchete de flori pe pragul uşii, cu bilete care spuneau „Tu eşti floarea mea, cu dragoste,
Era prea devreme pentru ca „dragostea“ menţionată să suporte analiza. Când ieşeau împreună la cină, conversaţia rareori devia de la subiectele prezentate în cotidianele de bună calitate.Nu părea să fie nevoie să facă săpături în trecut, Alice nu părea să aibă dorinţa de a-şi cataloga dezamăgirile sau de a-l întreba pe Eric despre o istorie care ar fi putut s-o facă geloasă. Dorinţa de armonie a celor doi făcea ca întrebarea dacă au într-adevăr ceva în comun să rămână oarecum irelevantă pentru întregul proiect.
Într- un anume sens, încetaseră să se mai asculte unul pe altul. Când Eric îi spuse lui Alice (fără să aibă idee că exista un precedent pentru această afirmaţie) „Nu-mi dau seama ce vede la un bancher jalnic şi plicticos ca mine o persoană atât de inteligentă şi sensibilă ca tine“, Alice interpretă aceasta nu ca pe o dovadă a faptului că Eric era plicticos şi jalnic, ci exact a contrariului.
Pusese o fotografie a lui pe birou şi se uita acum la ea în mod regulat în timpul zilei, extrăgând din figura iubitului toate dovezile de care aveau nevoie sentimentele ei. Îşi amintea de toate suprafeţele pielii lui, de micile neregularităţi pe care le explorase noaptea – pistruiul de lângă gură, urma unei cicatrice lângă urechea stângă. Privea cu adoraţie expresia poznaşă şi zâmbetul copilăresc, şi simţea cum i se pune un nod în stomac de dor.
Printr-un fenomen observabil nu numai în primele stadia ale iubirii, dorinţa înflorea într- un context al minimelor detalii, în care imaginaţia se manifesta în mod adecvat pentru a compensa spaţiile goale.
De fiecare dată când o companie cinematografică îşi adună curajul – şi contabilii – pentru a face o versiune la Anna Karenina, Emma sau La răscruce de vânturi, trebuie să se pregătească
şi de acuzaţia că a trădat imaginaţia cititorului prin alegerea actriţei. Farmecul personajelor literare depinde de o împletire complexă a sugestiei cu indeterminarea. Criticii subliniază că niciodată în decursul cărţii Tolstoi nu a specificat cum arată eroina lui, dar poate că acest lucru nu a fost o scăpare a maestrului. Este prerogativa cărţilor, libere cum sunt de tirania imaginii şi, prin urmare, la un anumit nivel, şi de cea a realităţii, să lase lucrurile în voia imaginaţiei cititorului. Ce nevoie avea Tolstoi să ne spună exact cum arăta Anna Karenina? Dacă scriitorul îşi considera eroina frumoasă şi dorea ca cititorul să simtă la fel, atunci cel mai bine era să spună că e frumoasă şi să lase cititorii să se descurce cu restul – aceştia fiind cel mai bine echipaţi pentru a şti ce-i face să saliveze în respectivul domeniu.
În jurul unui număr de detalii bine alese se poate coagula o formă de asociere poetică. Atunci când Rimbaud a scris faimoasa frază „Heureux, comme avec une femme“, a surprins starea de dragoste cu minimum de descriere. Fraza se balansează pe marginea banalului, pentru a fi salvată numai de universalitatea sa, de ideea că oricine a fost „heureux avec une femme“ (sau avec un homme) va citi fraza având alături propriul teanc de amintiri în sepia – pentru unii va evoca micul dejun în pat, alţii îşi vor aminti de plimbări prin Marais în după- amieze de duminică, hoinăreli mână-n mână pe Bahnhofstrasse sau giugiuleli în Nihonbashi.
Dar, dacă Rimbaud ar fi scris „heureux comme avec une femme portant un tailleur Saint- Laurent, avec un cappuccino, une edition du Figaro et une table au Café Flore donnant sur le Boulevard Saint- Germain“, cea mai mare parte a populaţiei lumii ar fi simţit că fraza îi e străină. Doar cei care au locuit la Paris admiră femeile care poartă taioare, frecventează cafeneaua preferată a lui Sartre, citesc cotidianul de dreapta franţuzesc şi gustă cafeaua ar putea să ofteze nostalgic şi să spună „Îmi amintesc de zilele acelea…“
La momentul când Alice îl întâlnise pe Eric, agenţia ei de publicitate se ocupa de contul unui lanţ de hoteluri numit Breakaway Hotels. Într-o lungă şedinţă, clientul informase agenţia că doreşte să-şi înzestreze afacerea cu o imagine care să reflecte luxul, tinereţea şi romantismul. Echipa de creaţie fumase trei sute de ţigări gândindu-se la problemă, şi în cele din urmă sugerase o fotografie alb-negru a unui cuplu care se săruta într- o cameră de hotel, cu un scurt mesaj dedesubt: „Pur şi simplu Paradisul“.
Ce anume are paradisul de- a face cu o cameră de hotel, cu obişnuitul asortiment de meniuri de room-service, televizoare, minibaruri şi halate de baie fusese discret omis. Deşi toată lumea poate avea o imagine a locului, deşi în unele cazuri ar putea include ceva similar sărutului descris şi deşi, fără îndoială, existau şi oaspeţi care să se fi îmbrăţişat uneori cu pasiune şi să fi simţit o extraordinară plăcere făcând-o (şi chiar să se fi referit în glumă la acest lucru spunând că a fost „ca în rai“), era cam exagerat să se limiteze definiţia paradisului la un anumit lanţ de hoteluri de beton din nord- vestul Angliei.
Dar, scutiţi de nevoia de a se explica, atât hotelul căruia I se făcea reclamă, cât şi iubitul dorit pot servi ca declanşator pentru o imaginaţie fertilă. La fel cum privitorul reclamei era liber de povara unei potenţial inhibitoare cunoştinţe despre culoarea aşternuturilor sau despre presiunea apei la duş, şi Alice trebuia să ajungă să- l vadă pe Eric prin prisma unei varietăţi de stări, de- a lungul unei perioade mai lungi, pentru a putea desco peri contururile caracterului său. Imaginea pe care o avea era suficient de vagă pentru a-i cuprinde dorinţele, fără să specifice vreuna din dezamăgiri.
Despre Alain de Botton
Alain de Botton s-a născut în anul 1969, la Zürich. În 1977, familia lui se stabileşte în Marea Britanie, unde scriitorul şi-a făcut studiile şi trăieşte în prezent. A urmat cursuri de istorie la Cambridge, luându-şi masteratul în 1991, după care a obţinut un masterat în filozofie la King’s College, University of London, în 1992. Este fondatorul şcolii londoneze The School of Life (2008), care promovează o nouă viziune asupra educaţiei, şi al organizaţiei Living Architecture (2009).
Până acum, i-au apărut 14 cărţi de factură eseistică, dezbătând într-o manieră neconvenţională teme fundamentale precum dragostea, religia, frumosul etc. Eseuri de îndrăgostit (Essays in Love, 1993; Humanitas, 2003; Humanitas Fiction, 2013), prima lui carte, l-a consacrat rapid pe scriitorul de numai 23 de ani, devenind bestseller internaţional.
Alain de Botton publică în ritm constant lucrări de mare succes, care sunt traduse în 30 de ţări: Sex, shopping şi un roman (The Romantic Movement. Sex, Shopping, and the Novel, 1994), Kiss & Tell (1995), How Proust Can Change Your Life (1997), The Consolation of Philosophy (2000), The Art of Travel (2002), Status Anxiety (2004), The Architecture of Happiness (2006), The Pleasures and Sorrows of Work (2009), A Week at the Airport (2009), Religion for Atheists (2011), How to Think More About Sex (2012), Art as Therapy (2013) şi Ştirile. Manualul utilizatorului (The News: A User’s Manual, 2014; Humanitas, 2015). Alain de Botton a fost ales în 2011 Fellow of the Royal Society of Literature.
