Născut în 1969 în Elveţia, dar stabilit la Londra, Alain de Botton este unul dintre cei mai populari scriitori. Operele absolventului de istorie şi filozofie de la Cambridge sunt traduse în peste douăzeci de limbi, bucurându-se de o faimă internaţională, deşi nu unanimă, în America fiindu-i contestată maniera de a „coborî în stradă”, de a populariza filozofia. După romanele eseistice de la începutul carierei sale de scriitor (Essays in Love – 1993, The Romantic Movement – 1994, Kiss & Tell -1995), A. de Botton şi-a găsit vocaţia în genul eseistic, impunându-se atenţiei internaţionale cu lucrarea How Proust can Change your Life – 1997, urmată de The consolation of Philosophy – 2000, The Art of Travel – 2002, Status Anxiety – 2004 şi The Arhitecture of Happiness – 2006, The Pleasure and Sorrows of Work – 2009, Religion for Atheist – 2011, How to Think More About Sex – 2012, Art as Therapy – 2013, The News: A user’s Manual – 2014.

Romane eseistice sau eseuri propriu-zise, cărţile lui Alain de Botton se individualizează prin maniera în care filozofia devine o cheie de lectură a vieţii cotidiene, de unde şi eticheta stilului său – „philosophy of everyday life”. Autorul contestă orice conexiune între inteligenţă şi obscuritate şi de aici convingerea sa că filozofia îşi găseşte menirea în căutarea unor răspunsuri practice la problemele vieţii de zi cu zi. Filozofia, cu toate doctrinele şi teoriile ei, este coborâtă de pe piedestal, în sensul că proba acesteia nu este una de ordin logic, ci omenesc, cărţile sale reprezentând un melanj de experienţă şi de cercetare, soluţia fiind una personală, motivată de sentimente, şi nu abstract-filozofică.

După douăzeci de ani de la cartea care l-a făcut celebru – Eseuri de îndrăgostit –, Alain de Botton se întoarce la ficțiune și la tema sa favorită, publicând în 2016 romanul Ce se întâmplă în iubire (The Course of Love), roman tradus de Radu Paraschivescu în 2017 la Humanitas Fiction. Ca și cartea de debut, și aceasta poate fi privită ca roman neconvenţional (departe de a fi un simplu self-healing), o carte hibrid, amestec de ficțiune și eseu psiho-filosofic. Inserturile eseistice sunt marcate grafic cu italice și sunt menite să explice atitudini și comportamente mai mult sau mai puțin particulare din iubire, autorul oferind chiar și sfaturi subtile, care ar putea înlesni circuitul iubirii.

În centrul cărții stă cuplul format din Rabih și Kirsten. Intelectuali, cu personalități puternice, bine conturate, trecuți de treizeci de ani, se îndrăgostesc, se căsătoresc și fac copii. Până aici, povestea e comună. Dar iubirea lor rezistă zeci de ani. Iar întrebarea care li se adresează cel mai des este „Cum s-au cunoscut”. Întrebare care îi nemulțumește prin importanța exagerată acordată începutului. Esențial li se pare cum au rezistat alături, ce li s-a întâmplat și cum au înfruntat situațiile dificile.

Cartea devine astfel un soi de carte de învățătură a iubirii, de înțelegerere a situațiilor delicate, o demonstrație a ideii apărute în primele pagini: „iubirea e mai degrabă deprindere decât entuziasm”. Urmărind povestea celor doi, cititorul primește, dincolo de plăcerea poveștii, explicații ale cauzelor care determină anumite comportamente și posibile soluții de supraviețuire a iubirii, analiza situațiilor particulare transformându-se discret, adesea cu ironie și umor, în generalizări privind provocările, dezamăgirile și satisfacțiile iubirii de lungă durată.

Fiecare intră în relație crezând „în posibilitatea înțelegerii și a empatiei rapide și totale între două ființe omenești și în șansa de-a pune definitiv capăt singurătății”, cu sentimentul de-a fi nimerit peste o parte a propriului eu. Dar, deși fac față provocărilor iubirii romantice (găsesc persoana potrivită, își deschid inima în fața ei și sunt acceptați), încă nu au ajuns nicăieri: „El și Kirsten se vor căsători, vor suferi, își vor face adeseori griji în privința banilor, li se va naște mai întâi o fată, iar apoi un băiat, unul dintre ei va avea o aventură, vor exista perioade de plictiseală, uneori le va veni să se omoare unul pe celălalt și, în câteva rânduri, să se sinucidă. Abia asta va fi adevărata poveste de iubire”.

Alain de Botton privilegiază nu intriga în sine, ci emoțiile și comportamentele personajelor iscate de circumstanțe ordinare. Se ceartă din cauza tipului de pahare pe care vor să le cumpere de la Ikea, din cauza temperaturii din cameră, se învinovățesc reciproc, în mod ridicol, se încarcă unul pe celălalt cu așteptări fantastice și ajung la frustrări, se judecă prin prisma unor experiențe trecute, punând astfel între paranteze prezentul, sunt convinși că e musai ca celălalt să îi înțeleagă oricând, oricum. Fleacuri, gâlceve sau probleme majore (cum ar fi infidelitatea) care îi duc la terapie de cuplu – de toate se întâmplă în iubire. Însă toate sunt depășite învățând să iubim, cu atât mai mult cu cât, constată autorul la un moment dat, în dragoste căutăm mai degrabă familiaritatea decât fericirea.

Ce se întâmplă în iubire e o carte stenică, ce propune o contemplare detașată și deloc convențională a iubirii, interpretările inteligente ale autorului oferindu-i cititorului plăcerea unei înțelegeri profunde, cu mult dincolo de clișee, asupra dinamicii relațiilor de iubire.

„Iubirea atinge apogeul în clipele când se dovedește că persoana iubită înțelege, mai limpede decât au fost vreodată capabili ceilalți, ba poate chiar și noi înșine, acele părți din noi care sunt haotice, stânjenitoare și rușinoase.”

„Îmbufnatul simte nevoia disperată de a-l face pe celălalt să înțeleagă și, cu toate astea, rămâne ferm pe poziții și nu-l ajută absolut deloc. Însăși dorința de-a explica formează nucleul jignirii: dacă partenerul are nevoie de o explicație, este limpede că nu e vrednic(ă) de mine. Ar trebui să adăugăm că este un privilegiu să fii destinatarul unei îmbufnări: asta înseamnă că persoana cealaltă ne respectă și se încrede suficient în noi ca să presupună că-i înțelegem durerea nerostită. Este unul dintre cele mai stranii daruri ale iubirii.”

„Ascultătorii buni sunt la fel de rari și de importanți cum sunt comunicatorii buni. […] Ascultătorii buni nu se agită din cauza haosului pe care ar putea să-l creeze ceilalți în mințile lor pentru o vreme; au mai fost în asemenea situații și știu că, în cele din urmă, toate pot fi puse la locul cuvenit.”

„Nu e nevoie să fim constant rezonabili ca să avem relații bune; lucrul pe care trebuie să-l stăpânim este capacitatea de-a recunoaște uneori cu detașare că se poate ca, din anumite puncte de vedere, să fim întru câtva nebuni.”

Alain de Botton, Ce se întâmplă în iubire, traducere de Radu Paraschivescu, Humanitas Fiction, 2017

Cumpără cartea din librăria online Cărturești! Ai un discount special Bookaholic – 15% reducere dacă introduci codul 0ADYT44K atunci când faci comanda, la check out.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *