Tag: dostoievski

Barbu Cioculescu: „Înaintez vesel către centenar” (interviu)

A fost o plăcere să discut cu Barbu Cioculescu despre promoții literare și povești din culisele vieții culturale din anii '40, de la prietenia lui cu cei din așa-numita „generație a războiului”, până la strânsa prietenie dintre Șerban Cioculescu și Vladimir Streinu.

Am pornind de la cărțile de memorii scrise de Barbu Cioculescu, așa ca Povestind despre atunci sau Amintirile unui uituc, ajungând să închegăm o discuție cât se poate de liberă și degajată, tema centrală rămânând, desigur, literatura.

Citeşte tot articolul


Autori în casă, autori acasă – #11: T.O. Bobe

Există evenimente, oameni și locuri care ne definesc, care ne-au format și pulsează latent sau manifest în ceea ce facem, în ceea ce scriem, în modul în care relaționăm cu ceilalți, în modul în care ne dezvoltăm și trecem prin viață. Există povești pe care memoria ni le „întoarce” în prezent sub o formă mai mult sau mai puțin reală, există imagini puse pe stand by care mai sunt prezente doar în amintirile noastre. Rubrica Autori în casă, autori acasă este un spațiu în care scriitorii se întorc în timp, la primele amintiri din locurile natale, pentru a retrăi farmecul de odinioară al unui trecut personal, pentru a ne dezvălui unde au luat naștere cu adevărat. Copilăria e uneori tentaculară și premonitorie, iar alteori este atât de traumatică încât scriitorii cărora le adresez propunerea de a intra în acest labirint refuză experiența rememorării. T.O. Bobe ne oferă o experiență aproape sinestezică, care ne face să auzim, să vedem și să mirosim de la coarnele din Babadag până la praful străzii unde se juca Țară, țară vrem ostași!, toate într-un carusel de imagini în continuă mișcare din cartierul constănțean Coiciu.

Citeşte tot articolul


Fixații literare de bookaholic

Una dintre consecințele de a fi bookaholică este că în cele mai prozaice situații, uneori chiar atinse de sordid, se poate întâmpla să ne trezim cu câte-un insight literar de toată frumusețea.

Acest lucru se întâmplă pentru că, urmând principiul pavlovian, anumite situații de viață generează cu probabilitate absolută anumite răspunsuri din experiența noastră literară. Practic, fără să ne dăm seama, facem niște fixații, care în anumite contexte se manifestă independent de voința sau controlul nostru. Citeşte tot articolul


Raskolnikov la a treia. „Crimă şi pedeapsă”, Teatrul Bulandra

În 2016 se împlinesc zece ani de reprezentaţii ale unuia dintre cele mai longevive spectacole de la noi, Crimă şi pedeapsă, la Teatrul Bulandra. În regia şi dramatizarea lui Yuri Kordonsky şi cu o distribuţie stabilizată acum la Marian Râlea, Marius Manole, Richard Bovnoczki, Vlad Logigan, Rodica Lazăr şi Anca Androne, spectacolul se joacă la Sala Toma Caragiu – Studio Space şi propune o perspectivă inedită, modernă asupra bine-cunoscutei poveşti despre vinovăţie şi încercarea de justificare a unei crime. Citeşte tot articolul

Despre istorie, cu emoţie şi patimă. Stefan Zweig, „Orele astrale ale omenirii”

Este greu să vorbeşti despre evenimente istorice fără să cazi într-un limbaj mai scorţos, dar cartea lui Stefan Zweig, Orele astrale ale omenirii. Miniaturi istorice (Editura Humanitas) este un text de graniţă, reuşind să facă istoria la fel de atractivă ca o poveste pe care ai citi-o într-un roman. Vorbind pătimaş despre câte un personaj sau un eveniment, Stefan Zweig, scriitor austriac, realizează un fel puzzle istoric, reunind în cărţulia Orele astrale ale omenirii, câteva dintre momentele cruciale ale istoriei umanităţii. Cu adevărat miniaturi istorice, capitolele din carte sunt o încântare şi pentru iubitorii de literaturii. La fel cum Daniel Arasse făcea literatură din artă, în Nu vedeţi nimic, la fel Stefan Zweig aduce stilul literar în relatări istorice. Citeşte tot articolul

Cinci manuscrise cu desene – Dostoievski, Proust, Borges, Tolkien, Beckett

Acum puțin timp vă arătam câteva fotografii cu scriitori în compania mașinilor de scris. Singurul lucru care le poate întrece, în opinia mea, este scrisul de mână.

Când descoperi (chiar și virtual) manuscrise ale unor autori faimoși nu poți să nu te bucuri. Întotdeauna mi s-a părut că felul în care scriem - mai ales în epoca tehnologiei - spune foarte multe lucruri despre noi, despre personalitatea noastră și, de ce nu, despre gusturile noastre. Cam așa este și cu scriitorii. Chiar nu contează că nu înțeleg limba rusă pentru a-i admira manuscrisele lui Dostoievski, de exemplu.  Citeşte tot articolul


Despre „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” de Aleksandr Soljeniţîn

În noiembrie 1962, în paginile revistei Novîi Mir (Lumea Nouă), era publicat microromanul O zi din viaţa lui Ivan Denisovici. Autorul, Aleksandr Soljeniţîn, va deveni celebru datorită acestei cărţi, publicate apoi în volum cu aprobarea lui Nikita Hruşciov, care se afla în plină campanie de „demascare“ a crimelor staliniste. Alexandr Soljeniţîn nu era străin de ororile lagărelor staliniste, orori descrise cu asupra de măsură în microromanul său. Citeşte tot articolul

Scriitorii şi religia (II). Credincioşii

Pentru că vorbeam în articolul anterior despre scriitori şi raportul lor în mare parte negativ cu religia, am zis să văd ce e şi de partea cealaltă, adică legătura strânsă dintre scriitori şi religie. Am descoperit cu surprindere afinităţi religioase la scriitori care nu arătau că ar fi fost prea ataşaţi de latura religioasă. Citeşte tot articolul

Geniul și zeița, de Aldous Huxley, o inițiere în senzualitate

Autor prolific, Aldous Huxley a fost unul dintre romancierii atipici ai secolului al XX-lea. Atras de misticism, s-a vrut un inițiat în filozofiile cu iz ocult de proveniență indiană patronate de personaje ca Jiddu Krishnamurti, filozofii care i-au prilejuit scrierea unui volum ca The Perennial Philosophy. Nu a dat înapoi nici de la experimentarea drogurilor psihedelice, și aici mă refer la mescalină, experiență descrisă în The Doors of Perception, titlu care a inspirat, de altfel, și numele formației The Doors. Așadar, nu e de mirare că Huxley este un autor atipic, după cum am spus, intransigent, deloc blând cu convențiile sociale, cu ceea ce am putea numi impostura socială, dar și personală. Citeşte tot articolul

Cele mai citite cărți pe care nu le-a citit de fapt nimeni

Ne scuzați, dar nu ne-am putut abține. Chiar dacă avem și noi propriile noastre secrete vinovate :) Dacă mă întrebați pe mine, marele clasic Dostoievski are o problemă mare: scrie cărți grele, dar pe care nimeni nu se poate abține să nu le citească. Câteodată am senzația că prima carte pe care au citit-o câte unii n-a fost Povești Nemuritoare, a fost Idiotul. Într-o lume în care cititul e din ce în ce mai mult o raritate, ai senzația că bătrânul rus s-a contectat direct la creierele fragile ale generației noastre. Poți să nu fi pus mâna în viața ta pe altceva în afară de Coelho și Dan Brown, dar, la naiba, trebuie să fi citit Crimă și pedeapsă. De fapt, se prea poate ca Dostoievski să fie unul dintre cei mai citiți scriitori ai zilelor  noastre. Și la ce tomuri a scris, să mai ciripească ceva teoreticienii ăia care zic că rasa umană se duce dracului! Citeşte tot articolul

Acei scriitori minunaţi şi bolile lor necruţătoare

Zilele trecute citeam cu regret un articol despre autorul Gabriel Garcia Marquez, in vârstă de 85 de ani, care a avut acum câţiva ani cancer limfatic şi care acum suferă de demenţă senilă, aşa cum mărturiseşte fratele său, precizând şi faptul că boala este genetică în familia Marquez şi că ar putea să fi fost accelerată de tratamentul împotriva cancerului. Cu părere de rău pentru tăcerea care pare că s-a abătut permanent peste hârtiile de pe masa de lucru a lui Gabo, dar cu conştiinţa faptului că, vorba poetului, "cu-o moarte toţi suntem datori", azi ne-am documentat despre diversele maladii de care au suferit scriitori celebri - unele celebre şi clasice la rândul lor: sifilis, tuberculoză, pneumonie, altele meschine şi necruţătoare: Alzheimer, demenţă, schizofrenie, tulburări bipolare, depresii (care i-au împins pe mulţi la sinucidere). Citeşte tot articolul