Tag: gabriel garcia marquez

Paul Țanicui, „Quimera” – melancolia porcului

Odată cu romanul Quimera, Paul Țanicui se dovedește a fi unul dintre cei mai fermecători și poznași inventatori de lumi și de stări din literatura română. Făptură atipică, scriitorul a trăit intens fel și fel de experiențe existențiale - printre altele, a vândut cârnați italienești, a săpat fântâni în fosta Iugoslavie, a făcut publicitate, a scris scenarii, a lucrat în televiziune, a fost producător al proiectului muzical Shukar Collective. Citeşte tot articolul


Biblioteca fără sfârșit din Interstellar sau despre posibilități nebănuite

Sunt multe motivele pentru care mi-a plăcut Interstellar – filmul lui Christopher Nolan, nominalizat anul acesta la cinci categorii Oscar și premiat pentru cele mai bune efecte speciale.

Mi-a plăcut pentru că, deși e un science fiction, nu insistă pe imagini pline de roboți și alte mașinării ultrasofisticate. Mi-a plăcut pentru că, deși totul se petrece în jurul unei călătorii în spațiu, cheia filmului este iubirea. Mi-a plăcut Matthew McConaughey în rolul unui fost pilot NASA, Cooper, ce pornește într-o ultimă călătorie în spațiu cu scopul de a găsi un nou leagăn umanității pe cale de dispariție. Citeşte tot articolul


Zece cărţi subţiri

Ne sperie, de multe ori dimensiunile cărţilor, chiar dacă chef de citit am avea. Încercând de multe ori astfel de emoţii, am făcut o selecţie cu zece titluri de proză foarte interesante şi, în acelaşi timp, foarte subţiri. Citeşte tot articolul

Care-ți sunt cele mai dragi fragmente din cărțile lui Marquez?

Mă gândeam aseară, când am aflat că Gabriel Garcia Marquez a murit, ce-mi amintesc cel mai mult din cărțile lui. L-am descoperit pe Marquez în adolescență, cred că aveam 16 ani, când am citit cu frenezie Un veac de singurătate și am intrat adânc pentru câteva zile (și de fapt pentru mult mai mult timp) în lumea magică din Macondo. Am citit apoi, în anii ce au urmat, Toamna Patriarhului, Dragoste în vremea holerei sau Despre dragoste și alți demoni. Citeşte tot articolul

gabriel garcia marquez

Cu cele mai frumoase gânduri – din online către Gabriel Garcia Marquez

Mi-am pus capul pe pernă aseară cu greu, întristată de vestea morții lui Gabriel Garcia Marquez, la numai două zile după Nina Cassian. Când am aflat, am avut un impuls de a merge la bibliotecă și a scoate cărțile lui. Habar n-am de ce. Nu e de parcă aș fi demonstrat ceva cuiva. Poate a fost un impuls menit să mă convingă că, deși scriitorul columbian a murit, cărțile lui nu au dispărut odată cu el. Cred c-am adormit așa, gândindu-mă la Marquez, și, oricât de previzibil ar fi, m-am trezit gândindu-mă la el, venindu-mi în minte secvențe, pasaje pe care le-am iubit în cărțile lui - fac o mică paranteză: oare există un omagiu mai fain pentru un scriitor decât acesta, să monopolizeze gândurile unui om mic, necunoscut, de oriunde, la mult timp după ce i-a citit cărțile?  Citeşte tot articolul

Barcelona mitică şi modernă. Care Santos, „Încăperi ferecate”

Sunt unii scriitori care te fac să te îndrăgosteşti iremediabil de un oraş – aşa cum Eliade a salvat, în ochii mei, Bucureştiul, prin Carlos Ruiz Zafón am văzut cu alţi ochi Barcelona. Odată cu autoarea Care Santos, Barcelona a devenit un oraş şi mai încărcat de semnificaţii, mitic şi modern în acelaşi timp, melancolic şi plin de viaţă. Barcelona gotică şi misterioasă a lui Zafón capătă, la scriitoarea catalană Care Santos, noi valenţe, un oraş încărcat de istorie, de nostalgie, de doruri şi iubiri peste care timpul a aşternut vălul uitării, lăsându-i pe cei din prezent să poarte luptele lor, să plângă şi să râdă, crezând, în infinita lor naivitate, că ceea ce trăiesc ei este unic şi irepetabil. Citeşte tot articolul

„M-ar bucura gândul ca vreun cititor român să-şi amintească de romanul meu când îmi vizitează oraşul” – Interviu cu Care Santos

Cu o activitate literară intensă – scrie de la opt ani, a publicat volume de proză, poezie, dar şi cărţi pentru copii –, scriitoarea catalană Care Santos este pasionată de istoria Barcelonei, oraş pe care-l iubeşte şi căruia a reuşit să-i configureze o coordonată magică, aproape mitică, mai subtil şi mai poetic decât o face Carlos Ruiz Zafón, scriitorul cu care este adesea comparată. Un roman de atmosferă, dar şi de acţiune – extinzându-se de la sfârşitul secolului al XIX-lea până în plină modernitate a secolului XXI –, Habitaciones cerradas (2011), tradus la noi la Editura Humanitas fiction, cu titlul Încăperi ferecate, de Marin Mălaicu-Hondrari, spune, într-un stil postmodern, povestea mai multor generaţii, diferite ca mentalitate şi ca obiceiuri, dar asemănătoare în ceea ce priveşte nevoia de definire în raport cu trecutul. Pe Care Santos o puteţi întâlni marţi, 18 martie, la Librăria Humanitas Cişmigiu, şi miercuri, 19 martie, la Institutul Cervantes, pentru un dialog cu Mircea Cărtărescu. Citeşte tot articolul

20 de fotografii cu scriitori în compania cărților

Scriitorii sunt mari cititori - nu știu când am auzit replica aceasta sau cine a spus-o prima dată, însă parcă de atunci (demult, tare demult) îmi tot răsună în cap. Nu mă surprinde că meseria de scriitor implică lecturi în cantități mari, este normal zic eu. Însă îmi este atât de drag atunci când zăresc într-un colț sau altul al internetului câte o fotografie cu vreunul dintre autorii pe care-i iubesc citind, încât vreau să împărtășesc câteva și cu voi.  Citeşte tot articolul

Viața însăilată, puterea cuvintelor și realismul magic în ”Inima cusută” de Carole Martinez

Am citit pe nerăsuflate Inima cusută, romanul de debut al unei profesoare de franceză trecută de 45 de ani, Carole Martinez. Cartea a fost publicată la Paris în 2007, iar la noi trei ani mai târziu, după ce ecourile apariției romanului au împânzit Franța, la editura Vellant, în traducerea Geaninei Tivda. Parcursul profesional al lui Carole Martinez te uimește: chelneriță, fotograf, actriță, regizoare și, în cele din urmă profesoară de limba franceză. În 1999 publica, pentru prima oară, o carte pentru copii, Le cri du livre. La 8 ani după aceea, intră pe ușa din față a literaturii franceze cu romanul Inima cusută. Așadar, cartea a fost recompensată cu premiile Ouest-France - Etonnants Voyageurs din Saint Malo, Emmanuel-Roblès, premiul cititorilor din Blois, Renaudot des lycéens 2007, Bourse de la découverte 2007 de la fondation Prince Pierre de Monaco, Bourse Thyde Monnier. Citeşte tot articolul

Telenovelă cartea, telenovelă filmul: Ca apa pentru ciocolată

M-am apucat să citesc Ca apa pentru ciocolată  de Laura Esquivel după ce am găsit o referinţă la ea într-o carte care discuta anumite tipare legate de stiluri de viaţă în epoca globalizării. Pasajul respectiv făcea referire la interesul tot mai mare pentru cultura gătitului şi dădea ca exemplu succesul romanului Ca apa pentru ciocolată (trad. Cornelia Rădulescu, Ed. Humanitas, 2004) şi al filmului care i-a urmat. Am găsit cartea uşor, într-un anticariat şi la prima răsfoire mi s-a părut interesantă formula în care a fost scrisă. A fost însă o impresie foarte de suprafaţă, profund înşelătoare. Citeşte tot articolul

Semnați aici, vă rog! – 20 de scriitori și autografele lor

Sigur, am mai discutat despre cât de mult ne plac scriitorii. Și ce plăcere deosebită avem de a ne băga nasul în tot ceea ce ține de viața și opera unui autor. Totuși eu nu am înțeles niciodată mania unora de a colecționa semnăturile unor persoane publice, celebre și tot tacâmul. La o adică, invoc utilitatea: la ce-ți folosește un autograf identic cu altele (sute, mii, milioane)? Citeşte tot articolul

Scriitori fotografiaţi în ipostaze amuzante

Cu siguranţă şi scriitorii – sau poate tocmai ei – au nevoie de momente de defulare, când nu vor să facă altceva decât să se relaxeze. Şi nu o fac doar prin băutură sau petreceri, ci şi pozând caraghios. Am făcut o listă cu 13 scriitori, surprinşi în ipostaze amuzante, adesea surprinzătoare pentru imaginea pe care poate avem despre ei. Citeşte tot articolul

Despre plăcerile unor scriitori. Băutorii de cocteiluri

Dacă săptămâna trecută aminteam câțiva scriitori cunoscuți pentru plăcerea lor de a fuma pipă, iată că de data asta am făcut o listă cu scriitori americani băutori de cocteiluri. Cei care vor să afle istorioare și despre alți autori și cocteilurie lor preferate, pot răsfoi cartea "Hemingway & Bailey's Bartending", scrisă de Mark Bailey și ilustrată de Edward Hemingway, nepotul lui Papa Hemingway. Iar cei care nu au încercat încă nici un cocteil dintre cele amintite mai jos, poate o vor face acum știind că au fost preferatele unor scriitori importanți:) Citeşte tot articolul

Esențe tari în sticluțe mici – Pășunile Raiului de John Steinbeck

Pășunile Raiului, cea de a doua carte a lui John Steinbeck, a apărut în 1932 – cu mult, iată, înaintea scrierilor care l-au consacrat pe autorul american, Şoareci şi oameni  (1937), Fructele mâniei (1939) sau Iarna vrajbei noastre (1961) – și nu a avut cine știe ce succes de critică, ba chiar a trecut neobservată. Pe nedrept s-a întâmplat așa, căci această mică bijuterie - un miniroman alcătuit din douăspezece povestiri care au în centru toposul paradisiac Las Pasturas del Cielo, Pășunile Raiului, ținut plasat în Monterey, California, regiunea natală al autorului – impresionează prin stranietatea și profunzimea întâmplărilor surprinse de romancier cu un aer resemnat și nostalgic. Citeşte tot articolul