Irina-Roxana Georgescu a publicat volumele Noţiuni elementare (Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2018) și Intervalle ouvert (Paris, L’Harmattan, 2017). „Poezia Irinei-Roxana Georgescu este scrisă cu talent postuman – zic şi eu, cu sfiala unei bătrâne asuprite de poezie «până la sânge»”, a scris Angela Marinescu despre acest volum. Să descoperim câte ceva din culisele scrierii acestui volum, cât și despre „singurătatea unisex”.
Iulia Modiga publică un nou volum la editura Cartea Românească, Incendii, care va fi lansat la Târgul Internațional Gaudeamus. Aflată mereu în situații de urgență, în care până și memoria poate deveni „demisionară”, poezia Iuliei Modiga e conectată la comunități și situații în care vocea acestor comunități devine nucleul bazal. Așteptările pe care le creează poezia Iuliei Modiga „acceptă absența și justificările ei probabile”, responsabilizează și devine un ecou conștient al vieții noastre, a tuturor. Așteptam de mult timp o voce care își asumă riscuri și nu cedează în fața lașității inerente a speciei umane.
Fără a avea intenția de a face un bilanț, la capitolul „reveniri în poezie”, 2017 pare să fie o piñata din care cad tot felul de cărți care au ținut cititorii de poezie într-o stare de expectativă. Când spun asta nu mă gândesc în primul rând la volumele lui Dan Coman, insectarul Coman (apărut la Editura Charmides), și Claudiu Komartin, Maeștrii unei arte muribunde (Editura Cartier), ci mai ales la vocile feminine ale poeziei de azi, care sunt deja certitudini indubitabile: Diana Geacăr, Teodora Coman, Ana Dragu. La opt ani de la Frumusețea bărbatului căsătorit (Vinea, 2009), Diana Geacăr revine cu dar noi suntem oameni obișnuiți (Cartea Românească, 2017), probabil cel mai bine montat și închegat volum al său. Citeşte tot articolul
De curând, la Editura Cartea Românească a apărut volumul „Dar noi suntem oameni obișnuiți”, de Diana Geacăr. Despre scriitoare, Octavian Soviany scrie: „Capabilă să poetizeze pe mai multe registre, trecând cu nonşalanţă de la lirica de notaţie la lirica de viziune, posedând o admirabilă ştiinţă de a «tăia» versul care se încarcă astfel de potenţial energetic şi dramatism, astăzi Diana Geacăr pare să justifice entuziasmul cu care Adrian Urmanov îi saluta, în 2005, cartea de debut”.
Duminică, 28 mai, s-a încheiat cea de-a XII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, unde Suedia a fost țara invitată de onoare (și a avut un program consistent, coerent și fain de evenimente). Conform catalogului disponibil pe site-ul Bookfest, anul acesta au fost 75 de expozanți, care au venit cu peste 1 milion de volume la Romexpo, cărți noi, pregătite special pentru târg, sau cărți mai vechi, cu reduceri de până la 80% (în fuga mea prin târg, n-am văzut reduceri atât de mari, dar, cine știe?, poate n-am nimerit eu pe unde trebuia). Mi s-a părut inspirat că s-a păstrat Bookfestul Junior, sper că cei mici s-au bucurat de cărțile și activitățile pregătite pentru ei. Altfel, în toată tevatura specifică târgului (sute de lansări, microfonie, revederi, boxe cu volum ridicat, terase cu mici ocupate în întregime, cozi la autografe și la toalete, dat din coate în standuri aglomerate, cafele peste cafele etc.), adevărata bucurie pe care a adus-o Bookfest 2017 a fost, din punctul meu de vedere, cărțile autorilor români. Ca niciodată, au apărut acum zeci de volume excelente de literatură română contemporană, atât pentru adulți, cât și pentru copii, volume de memorii, publicistică, științifice ș.a.m.d. Așa că da, chiar avem ce citi toată vara. Citeşte tot articolul
De la Colț Alb al lui Jack London la Fram, ursul polar al lui Cezar Petrescu, de la Zdreanță al lui Tudor Arghezi la gâscanul Martin al Selmei Lagerlöf, scriitorii au întreținut de-a lungul timpului relații auctoriale dintre cele mai diverse cu lumea necuvântătoarelor. Limita dintre lumea umană și cea animală este deseori prea fină pentru a mai putea fi respectată, iar comportamentele se hibridizează creând personaje literare distincte. Am pornit această rubrică de la întrebările Cum arată universul domestic al scriitorilor, ce animale populează zi de zi bibliotecile lor, ce tipuri de tabieturi scriitoricești dezvoltă împreună? Ce împrumută și cum se influențează reciproc. Luminița Corneanu ne povestește despre lecțiile de apropiere și separare învățate de la Miți, despre pisicile cu caracter de care literatura abundă, și despre cât de des se personalizează cu amprente de lăbuțe foile scrise de ea.
Încă de la volumul de debut, Aproape a șaptea parte din lume (Humanitas, 2010), Cătălin Pavel atrăgea atenția și se distingea de marea majoritate a scriitorilor. Traseul unui călător care se apropie de trecutul său prin continua încercare de evitare a staționărilor, sihăstria sa din lunga călătorie cu trenul pe o rută fără sfârșit aduceau în prim plan elemente psihologice și fobii totale. Cu fiecare nou volum, autorul deschide perspective noi, ne duce „către acest port enigmatic al unei sensibilități fabulatorii, al unei interiorități inefabile”, așa cum scrie Angelo Mitchievici despre Nicio clipă Portasar. Romanul Trecerea, apărut la Cartea Românească în 2016, ne poartă într-o lume în care „oamenii erau plămădiți din multe lucruri care fermentau laolaltă”. Am dialogat cu autorul pentru a descoperi câte ceva din pluri-dimensionalitatea acestui roman.
