Tag: fantastic

Interviu cu Ivan Stankov: „Literaturii bulgare îi place să schimbe locurile vieții și morții”

L-am întânit pe Ivan Stankov la librăria Humanitas Cișmigiu într-o dimineață friguroasă de noiembrie. Am vorbit mult, în limba română, pe care o iubește atât de mult, despre literatură și muzică, Bulgaria și România, trecut și prezent. Poate puțin și despre viitor. Ivan Stankov se afla de data aceasta în România pentru a-și lansa volumul Amintiri despre apă, re minor, tradus de Mariana Mangiulea Japot, și apărut la editura Humanitas anul acesta.  Dincolo de o carte cu inflexiuni fantastice despre propria copilărie, satul natal și Dunărea cea impetuoasă, volumul a fost gândit și ca o avertizare pentru compatrioții săi. Alături de celelalte două volume, alcătuind împreună o trilogie, Amintiri despre apă e gândit ca o avertizare privind riscul iminent al morții Bulgariei, a satelor și orașelor sale, în urma comunismului și a intensei emigrări din ultimele trei decenii. Citeşte tot articolul


Paul Țanicui, „Quimera” – melancolia porcului

Odată cu romanul Quimera, Paul Țanicui se dovedește a fi unul dintre cei mai fermecători și poznași inventatori de lumi și de stări din literatura română. Făptură atipică, scriitorul a trăit intens fel și fel de experiențe existențiale - printre altele, a vândut cârnați italienești, a săpat fântâni în fosta Iugoslavie, a făcut publicitate, a scris scenarii, a lucrat în televiziune, a fost producător al proiectului muzical Shukar Collective. Citeşte tot articolul


Fantastic Mondays (23 aprilie-18 iunie)

Revdepov și Bookblog.ro vă invită la prima serie Fantastic Mondays, 5 întâlniri de scriere creativă în genurile non-realiste. Atelierele vor fi susținute de 5 scriitori-antrenori: Michael Haulică, Dănuț Ungureanu, Ana-Maria Negrilă, Oliviu Crâznic și Marian Truță. Citeşte tot articolul


Comunismul criticat în volumul de nuvele fantastice „Proiecte de trecut”, de Ana Blandiana

Inevitabil, fantasticul va împrumuta întotdeauna ceva din ceea ce realul îşi atribuie ca fiind al său în fiecare zi. Însă graniţele care despart cele două forme nu sunt atât de bine delimitate. Încă din cele mai vechi timpuri, mitologiile şi credinţele au jucat un rol cât se poate de definitoriu pentru vieţile oamenilor. De la vrăjitoarele arse pe rug până la convingerea că strigoii există, oamenii au demonstrat că lasă întotdeauna fantasticului şi inimaginabilului loc să pătrundă în cotidian. Volumul Proiecte de trecut, scris de Ana Blandiana, reuneşte lumi care demonstrează existenţa simbiotică a unei realităţi greu de îndurat şi a unei evadări în imaginaţie. Citeşte tot articolul

Solenoid-Mircea-Cartaresci

Cui i-e frică de Solenoid? Harta romanului scris de Mircea Cărtărescu

„Pentru a putea juca acest fantast şah, trebuie uitate regulie, trebuie reinventată atât tabla de şah, cât şi forţele care pun piesele în mişcare.” – Bogdan-Alexandru Stănescu, „O carte în dezbatere: Solenoid”, în Observator Cultural, nr. 552 (810), 18-24 februarie 2016

Aşa să stea oare lucrurile? Pentru fiecare oraş necunoscut pe care îl străbatem avem nevoie, de regulă, de o hartă. Locurile în care vrem să ajungem nu sunt întotdeauna accesibile sau uşor de găsit. Privită în întregul ei, harta pare simplă, iar indicaţiile, precise. Odată ajunşi în proximitatea destinaţiei noastre, aflându-ne deci la nivelul zero, în miezul lumii pe care cu doar câteva clipe în urmă o priveam de deasupra, nimic din ceea ce vedem în jur nu mai seamănă cu harta care părea atât de simplă. Citeşte tot articolul

Realitatea fantastică a căutării de sine – despre „Insula la amiază” de Julio Cortázar

Insula la amiază, una dintre povestirile lui Cortázar reunite în volumul Toate focurile, focul, este paradigmatică pentru ambiguitatea semnificației (în special a finalurilor) prin care scriitorul argentinian își aruncă cititorul în arena sfâșierilor hamletiene ori de câte ori se pune problema interpretării. Imaginația și logica sunt poftite să intre într-un altfel de joc. Citeşte tot articolul

Ihsan Oktay Anar – Atlasul continentelor înceţoşate

Dacă te-ai plimbat vreodată prin Istanbul adulmecând parfumul exotic al orientului și așteptând să îți răsară în față de după vreun colț un djin în șalvari, un tâlhar cu iataganul în dinți sau vreun calif ascuns sub straie de cerșetor, să te împiedici de vreun chiup cu galbeni sau să te înșface în zbor pasărea Roc, Atlasul continentelor încețoșate o să devină noua ta carte preferată. Citeşte tot articolul

Esențe tari în sticluțe mici – Pășunile Raiului de John Steinbeck

Pășunile Raiului, cea de a doua carte a lui John Steinbeck, a apărut în 1932 – cu mult, iată, înaintea scrierilor care l-au consacrat pe autorul american, Şoareci şi oameni  (1937), Fructele mâniei (1939) sau Iarna vrajbei noastre (1961) – și nu a avut cine știe ce succes de critică, ba chiar a trecut neobservată. Pe nedrept s-a întâmplat așa, căci această mică bijuterie - un miniroman alcătuit din douăspezece povestiri care au în centru toposul paradisiac Las Pasturas del Cielo, Pășunile Raiului, ținut plasat în Monterey, California, regiunea natală al autorului – impresionează prin stranietatea și profunzimea întâmplărilor surprinse de romancier cu un aer resemnat și nostalgic. Citeşte tot articolul

„Noaptea de sânziene”, nostalgia timpului pierdut

Dacă în România „obsedantului deceniu” nu îşi făceau loc decât scrieri cu tentă politică, aservite sistemului, literatura trebuind să devină şi ea o rotiţă şi un şurub în marele sistem pe cale de a se construi, situaţia se prezintă diferit pentru autorii care plecaseră din ţară şi care beneficiau de un mediu şi condiţii normale. Astfel se explică apariţia unei cărţi precum Noaptea de Sânziene a lui Mircea Eliade, în 1955, la editura Galimard, perioadă în care la noi în ţară cu greu puteau ieşi spre publicare scrieri care să mai păstreze ceva din criteriul estetic. Citeşte tot articolul

Despre fascinația visului: Luiza Textoris

Dacă există o scriitură realmente puternică în literatura română contemporană, nu mă îndoiesc nicio clipă că este cea a lui Corin Braga. Aș mai fi în stare să dau două, trei nume pe lângă acesta, ceea ce arată că literatura noastră stă binișor, însă nu acesta este scopul aici. Pe de altă parte, deși anul 2012 nu s-a terminat încă, sunt aproape sigură că romanul recent apărut al lui Corin Braga, Luiza Textoris, merită să câștige toate premiile literare autohtone. Pe lângă scriitura postmodernă de înaltă clasă, în care meta- și intertextualitatea ies la iveală cu umor, corin Braga reușește să dea naștere unor personaje care, în ciuda stranietății lor, sunt autentice și într-atât de puternice, încât pot genera adevărate obsesii în mintea cititorilor. Sunt poate sute de cărți de când n-am mai întâlnit personaje atât de vii. Citeşte tot articolul

Descoperiri tîrzii: Gogol, literatura fantastico-absurdă

Recunosc că destul de tîrziu am avut răbdarea şi disponibilitatea să-l recitesc cu atenţie pe Gogol, pentru că ştiţi cum este cu lecturile obligatorii din şcoală, combinate cu o predare rigidă: te fac să devii mai distant faţă de autorii respectivi şi, eventual, să-i judeci greşit. Cînd am avut ocazia să recitesc nuvele de Gogol, odată cu republicarea la Editura Polirom a unor volume de nuvele şi povestiri de Gogol, în 2007 şi în 2012, m-a surprins cît de moderne sunt construcţiile sale narative, mai ales în ceea ce priveşte filonul absurd, demn de distopiile de secol XX. Citeşte tot articolul

Cercurile concentrice ale relecturii: Aleph – Jorge Luis Borges

Decupări, replieri, simboluri repetate și un mare text care se tot rescrie. Așa s-ar putea rezuma scriitura lui Jorge Luis Borges, autorul care este de părere că perspectiva cititorului este cea care rescrie la infinit același text. Literatura repetă la nesfârșit aceleași câteva teme, singurul lucru care se modifică fiind timpul scriiturii și al lecturii. Temele principale folosite de Homer se regăsesc în operele contemporane. Totuși, perspectiva este alta. Borges este fascinat de această idee a textului care se scrie la nesfârșit, al acelorași simboluri care sunt reutilizate de la o epocă la alta, de ideea că doar pierzându-ne în această relectură a textului care se rescrie la fiecare citire vom ajunge să înțelegem textul suprem, una dintre obsesiile scriitorului argentinian. Citeşte tot articolul

Infamiile mărunte dintr-un sat grecesc

Am luat romanul lui Panos Karnezis pentru că mi-a plăcut ideea de a citi un scriitor contemporan grec, asemănat cu Borges şi Marquez, ale cărui povestiri dintr-un sat grecesc nenumit stau sub titlul Infamii Mărunte. Şi, ca un făcut, până şi coperta îmi plăcea, cu greci toropiţi aşteptând la umbra unei prăvălioare să se întâmple ceva... sau nu. Ce mai, trebuia să-l iau! Citeşte tot articolul