Tag: identitate

De la Dublinul fără ieșire la teatrul absurdului – condiția incapacității de la James Joyce la Eugen Ionesco

În ceea ce privește paradigma spațializării în literatura secolului al XX-lea, în ansamblul ei - implicit literatura modernă și postmodernă -, s-au constatat două fenomene radicale care au influențat evoluția acesteia: fie de încercare a înlăturării acestor spații prin ambiguizarea așa-numitelor „granițe” (fenomen remarcat ceva mai accentuat în postmodernismul de sorginte central-europeană), fie o influență concretă și acută asupra artei, profund influențată de spațiul în care se manifestă. De la pictură la sculptură, cinematografie și, cu precădere, literatură, operele unor scriitori precum Franz Kafka, Charles Baudelaire, Gabriel Garcia Marquez, William Faulkner sau Milan Kundera, doar ca să îi numesc pe câțiva, au „depins” - în mod categoric voit - de o anume localizare geografică. În timp, aceasta a servit nu doar ca spațiu pentru desfășurare în sensul propriu al termenului, ci, mai mult, ca o conjunctură de factură identitară, menită să ilustreze o anume relație existențială care se stabilește între condiția umană și „limitarea” geografică, raport în urma căruia spațialitatea ajunge să devină nu doar un dat al determinării, ci, în majoritatea cazurilor, să acapareze individul pe de-a-ntregul.

Eseu de Raul Săran

Citeşte tot articolul


Un ceas de după-amiază cât o viață. Interviu cu scriitoarea libaneză Hoda Barakat

„Împărăția pământului” – publicat în original în 2010, tradus în România la editura Pandora M în 2018 – nu este primul scris de Hoda Barakat. Autoarea libaneză, născută în 1952, scrisese deja „Piatra râsului” (traducere liberă după „The Stone of Laughter” – 1990), „Discipolii pasiunii” (idem după „Disciples of Passion” – 1999), „Cârmaciul apelor” (idem după „The Tiller of Waters” – 2001) și „Stăpânul meu, dragostea mea” (idem după „Mon maitre, mon amour” – 2007*). Citeşte tot articolul


Umbrele socio-psihologice ale lui Orlando. Androginie versus acceptare de sine

Textul de față analizează felul în care ființa umană are capacitatea de a rezona lăuntric atât cu psihologia feminină, cât și cu psihologia masculină. Doresc să arăt, în cele din urmă, importanța acceptării atât interpersonale, cât și intrapersonale a acestei dualități, pornind de la romanul Orlando al Virginiei Woolf, care este o biografie autoficțională bazată pe relația pe care autoarea a avut-o cu aristocrata Vita Sackville-West între 1925 și 1928.

Eseu de Bogdan-Constantin Negrei Citeşte tot articolul


Cătălin Dorian Florescu: „Încerc să descriu omul ca fiu al timpurilor sale” (interviu)

Am avut ocazia să discut cu Cătălin Dorian Florescu despre cel mai recent roman al lui: Bărbatul care aduce fericirea (tradus de Mariana Bărbulescu la editura Humanitas). Pendulând între Delta Dunării și New York și acoperind o perioadă de mai bine de un secol, romanul lui Cătălin Dorian Florescu descrie, alternativ, două povești pe care abia în final le vedem aduse în același punct. Desigur că, având ca punct de pornire un teren atât de vast, discuția noastră a putut acoperi plaje la fel de întinse.

Citeşte tot articolul


Despre „Poporul contra democrației. De ce libertatea ne este în pericol și cum o salvăm”, de Yascha Mounk

Democrația modernă a intrat, pentru prima dată în istoria sa, într-o etapă necunoscută până acum. Se deconsolidează. Secolul XX este presărat cu istoria unor țări care au alunecat pe suișurile și coborâșurile democrației, însă după al Doilea Război Mondial a existat o clasă de democrații (SUA, UK, Germania, Franța etc.) pe care le consideram consolidate și care nu păreau că vor putea coborî vreodată de pe acest piedestal. E ceea ce l-a și mânat pe Fukuyama, printre altele, să observe – nu chiar în forma în care a devenit populară – defunctul sfârșit al istoriei și triumful democrației liberale. Citeşte tot articolul


Medeea Iancu: „Eu este politic și istoric” (interviu)

Medeea Iancu a publicat în 2017 volumul de poezie Delacroix este tabu: suita romînească, Editura Cartea Românească. Pe coperta a patra, Gabriela Gheorghişor a scris: „Ca o preoteasă din alte vremuri, Medeea Iancu scrie o poezie incantatorie, menită să îmblânzească spaimele, să adoarmă durerile (trupului), să recreeze universul prin puterea misterioasă a cuvântului”.

Citeşte tot articolul


„Schije”, de Ioana Baetica Morpurgo – fragment

Rănit într-o ambuscadă, Toma părăseşte Baza de Operaţiuni Speciale FOB Tagab-Kutschbach, Afganistan, unde a fost detaşat alături de Forţele Speciale din 2009, şi se întoarce în Celei, satul de baştină. Peste cîteva luni e decorat de preşedintele Traian Băsescu, însă statutul de erou în lupta împotriva terorismului îl resimte incongruent cu situaţia personală – nevasta lui s-a încurcat între timp cu un poliţist şi se hotărăşte să plece cu el în Italia, amintirea prietenului său care a murit pe front îl urmăreşte pretutindeni, satul e cuprins de paralizie. Simpto-mele de PTSD îşi fac loc progresiv în viaţa lui Toma. Singurii oameni cu care reuşeşte să se conecteze cu adevărat acum sînt băieţelul lui de şapte ani, un ţigan cu care a stat în bancă în şcoala generală şi văduva prietenului său, cu care începe o relaţie pur sexuală. Flashback-uri din zona de conflict armat se inserează în viaţa de zi cu zi, alături de antidotul lor – memoria copilăriei. Citeşte tot articolul


Florin Bican: „Mârlanul e transnațional la fel cum corupția e transpartinică sau criminalitatea transfrontalieră”

În noiembrie 2016, a apărut o ediție revăzută și adăugită a volumului „Singur printre mârlani”, de Florin Bican, la Editura Art, pentru copiii de la 10 la 90 de ani. „Fagurele imens al poeziei lui Florin Bican are izvoare noi de miere pentru fiecare nou cititor și nouă generație sau cititorii consumă și o miere pe care și-o depun singuri în el? Nu știu de-mi voi răspunde. Știu că îl voi citi încă o dată și nu pentru ultima oară” - Vladimir Streinu.

Citeşte tot articolul


Prin labirintul amneziei voluntare – „Ca să nu te pierzi în cartier” de Patrick Modiano

Când mă gândesc la proza lui Patrick Modiano, în minte îmi vine în primul rând atmosfera aparte care se naște din rătăcirea oamenilor prin ungherele propriului trecut, în încercarea de a aduce la lumină cioburi ale identității. Amintire, uitare, suprapunerea întunericului cu lumina, regăsirea mereu mai strâmtă decât pierderea – sunt elemente care, puse laolaltă, alcătuiesc un înveliș plin de mister, tulburător prin amestecul de neliniște, nostalgie, blândețe și neputință. Citeşte tot articolul

Cum contenesc țipetele – „Tangou pentru Lisandra”, de Hélène Grémillon

Al doilea roman al scriitoarei franceze Hélène GrémillonTangou pentru Lisandra – este o carte complexă, cu multă tensiune, deopotrivă roman psihologic, istoric, erotic (dramă conjugală) și polițist. Însă, dincolo de toate acestea, este o carte în care se ridică acut problema recâștigării sinelui și a timpului prin povești. Cartea pune în prim-plan, alături de răsfrângerea unor evenimente traumatizante din istoria recentă a Argentinei, nevoia omului de a se (re)găsi pe sine spunând și ascultând povești, de a-și limpezi propria poveste întunecată. Citeşte tot articolul

Bulevardele de centură, de Patrick Modiano – o căutare la masculin

Am început anul citindu-l, printre alții, pe Modiano. De altfel, spuneam, de curând, atunci când scriam despre Micuța Bijou, că traduceri avem, Slavă Domnului!, și că mă aflu printre cei care cred că trebuie să citească mai multe cărți de-ale unui scriitor pentru a-și face o părere pertinentă despre literatură acestuia. Așa că, după În cafeneaua tinereții pierdute (Editura Art, 2014, traducere de Constantin Abăluță) și Micuța Bijou (Editura Humanitas, 2014, traducere de Dan Rădulescu), m-am oprit la Bulevardele de centură (Editura Polirom, 2014, traducere de Livia Storescu).  Citeşte tot articolul

Micuța Bijou, de Patrick Modiano, în căutarea mantoului galben

Când s-a anunțat, la începutul lui octombrie 2014, că Patrick Modiano, un scriitor francez prolific, a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură, am fost dezamăgită. Pariam pe alți scriitori, așteptam ca alți autori favoriți să fie distinși cu acest premiu literar. Unde mai pui că nu știam mai nimic despre acest Modiano, nu-i cunoșteam opera, nu citisem mare lucru despre el. Iar motivația juriului, „pentru arta rememorării prin care evocă cele mai absconse destine umane şi dezvăluie universul vieţii sub Ocupaţie”, mi se părea vagă.  Citeşte tot articolul