Tag: john steinbeck

Candoarea politicii în „Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea” de John Steinbeck

John Steinbeck este cunoscut mai degrabă pentru romanele sale ample, serioase, cu tematică socială (Fructele mâniei, Iarna vrajbei noastre), deși, nu o dată, a dovedit că stăpânește foarte bine și tehnica prozei satirice. Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea, microroman publicat în 1957, când cariera scriitorului american se afla la zenit, este o astfel de proză. Ironică, necruțătoare cu viața politică, împingând satira până la caricatural, Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea poate fi considerată o bună lecție de conduită politică, dar și un foarte bun breviar al „faunei”, să-i spun așa, politice. Citeşte tot articolul

20 de fotografii cu scriitori în compania cărților

Scriitorii sunt mari cititori - nu știu când am auzit replica aceasta sau cine a spus-o prima dată, însă parcă de atunci (demult, tare demult) îmi tot răsună în cap. Nu mă surprinde că meseria de scriitor implică lecturi în cantități mari, este normal zic eu. Însă îmi este atât de drag atunci când zăresc într-un colț sau altul al internetului câte o fotografie cu vreunul dintre autorii pe care-i iubesc citind, încât vreau să împărtășesc câteva și cu voi.  Citeşte tot articolul

Semnați aici, vă rog! – 20 de scriitori și autografele lor

Sigur, am mai discutat despre cât de mult ne plac scriitorii. Și ce plăcere deosebită avem de a ne băga nasul în tot ceea ce ține de viața și opera unui autor. Totuși eu nu am înțeles niciodată mania unora de a colecționa semnăturile unor persoane publice, celebre și tot tacâmul. La o adică, invoc utilitatea: la ce-ți folosește un autograf identic cu altele (sute, mii, milioane)? Citeşte tot articolul

Câinele ca animal de companie pentru 30 de scriitori celebri

Încep cu o mărturisire și, implicit, o motivație pentru materialul care urmează: nu îmi plac pisicile. Bine, acum probabil am pierdut jumătate dintre bookaholici, oameni care nu vor mai citi niciodată nimic din ceea ce voi scrie :). Cum adică nu îmi plac pisicile? Păi, deși majoritatea prietenilor mei au pisici sau vor să-și ia o pisică sau pur și simplu sunt înnebuniți după pisici (chiar și printre colegele de la Bookaholic), nu mă pot împăca deloc cu aceste feline. Mi se par perverse, răutăcioase și incredibil de leneșe. Totuși, am destulă minte să nu mă pun cu iubitorii de pisici și, până la un anumit punct, le pot înțelege pasiunea - unele pisici sunt irezistibile. Scriitorii par să aibă și ei o manie cu pisicile - sunt atât de mulți autori (inclusiv români) care au scris sau scriu despre felinele lor, încât, la un moment dat, am crezut că pisica este singurul animal de companie acceptat pe lângă un om de litere. Surpriză: nu! Câinele vine puternic din urmă! :) Citeşte tot articolul

20 de scriitori la vârsta copilăriei în fotografii

Gândul la 1 iunie și implicit la Ziua Copilului m-a făcut să mă întreb care sunt cărțile care mi-au plăcut mult în copilărie. Nu mi-au venit extrem de multe în cap, în afara poveștilor, basmelor și a celor binecunoscute (Tom Sawyer, Cireșarii, Amintiri din copilărie etc.). Așa am ajuns să mă întreb cum arătau oare unii dintre scriitorii mei preferați la vârsta copilăriei. Iar ceea ce am descoperit m-a amuzat teribil. Unii dintre ei (Sylvia Plath, Patti Smith, Stephen King) erau extrem de simpatici, veseli și dulci, alții (Nabokov, Fitzgerald) aveau deja o personalitate puternică, unii seamănă cu viitorii scriitori, iar pe alții nici nu i-am recunoscut. Citeşte tot articolul

Cinci reclame bine gândite la serii de cărți

Nu se poate să nu fi observat, până acum, cât de mult ne plac reclamele la cărți, la sau în librării, în biblioteci, cele pentru promovarea lecturii sau scurtmetrajele cu și despre cărți. Ne fac să avem încredere în viitorul lecturii (deși moartea literaturii a fost proclamată cu ceva timp în urmă :) ), ne distrează la maxim și ne inspiră. Iată motivele principale pentru care astăzi luăm, din nou, o meritată pauză de publicitate și vizionăm, împreună cu voi, cinci clipuri care fac reclamă la serii de cărți. Citeşte tot articolul

Cărţile şi cenzura

Ar fi multe de spus despre cenzură şi despre modul în care aceasta intervine brutal într-o cultură în numele unei ideologii, fie ea religioasă ori politică. Un exemplu concludent ar fi Index Librorum Prohibitorum, o listă a cărţilor interzise de Biserica Catolică, listă iniţiată în 1559 şi a cărei ultimă ediţie a apărut în 1948. În cele din urmă, în 1966, a fost abolită în mod oficial de către Papa Paul al VI-lea. Pe această listă neagră au fost consemnate lucrări aparţinând lui Giordano Bruno, Johannes Kepler, Immanuel Kant, Voltaire, René Descartes, Sade, Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir, André Gide etc. De-a lungul timpului, numeroase cărţi au fost cenzurate, interzise fie din motive politice, fie din motive religioase. Citeşte tot articolul

Despre singurătate și iluzii în “Șoareci și oameni” de John Steinbeck

În ciuda nedreptului eșec din 1932 cu The Pastures of Heaven (Pășunile Raiului), John Steinbeck continuă să scrie texte mai mult sau mai puțin reușite, însă va cunoaște adevăratul succes doar în 1937, cu Of Mice and Men (Șoareci și oameni). Această scurtă proză (care a fost şi dramatizată), a cărei primă versiune a fost distrusă de Max, câinele lui Steinbeck, nu este una deloc lejeră. Titlul, Of Mice and Men, preluat dintr-un poem de Robert Burns – dintr-un vers tradus în română astfel: „Cele mai bine chibzuite planuri, de șoareci și de oameni, se duc apoi de râpă, mâhnire și durere lăsând în urma lor...” –, pare ușor ambiguu, mai ales pentru cineva care nu a citit povestirea lui Steinbeck. Citeşte tot articolul

Esențe tari în sticluțe mici – Pășunile Raiului de John Steinbeck

Pășunile Raiului, cea de a doua carte a lui John Steinbeck, a apărut în 1932 – cu mult, iată, înaintea scrierilor care l-au consacrat pe autorul american, Şoareci şi oameni  (1937), Fructele mâniei (1939) sau Iarna vrajbei noastre (1961) – și nu a avut cine știe ce succes de critică, ba chiar a trecut neobservată. Pe nedrept s-a întâmplat așa, căci această mică bijuterie - un miniroman alcătuit din douăspezece povestiri care au în centru toposul paradisiac Las Pasturas del Cielo, Pășunile Raiului, ținut plasat în Monterey, California, regiunea natală al autorului – impresionează prin stranietatea și profunzimea întâmplărilor surprinse de romancier cu un aer resemnat și nostalgic. Citeşte tot articolul

Despre cărțile din muzică: Robin and the Backstabbers

Seria ce citesc trupele? a început, acum ceva timp, cu Dekadens. Pentru că v-a plăcut și azi e soare cu dinți afară, mergem mai departe, la Robin and the Backstabbers, o formație care sună ca "Bruce Springsteen râzând în somn. James Hetfield vorbind în șoaptă ca să nu se trezească ăla micu." Nu suntem siguri că Hetfield poate să vorbească în șoaptă, dar cu siguranță Robin & co. sună bine. Și citesc! Vedeți mai jos ce, cum și când. Citeşte tot articolul

Don’t-uri în literatură

Nu am fi nici primii, nici ultimii care încearcă să dea de cap unei formule care să reinventeze literatura. Noroc că nu asta vrem să facem. De-a lungul timpului arta a devenit o chestiune de gust, deci subiectivă, tocmai din lipsa unor formule general valabile şi acceptate. Drept urmare, nu puţini au fost cei care au scris cărţi despre asta şi, nu de foarte mult timp, inclusiv mediul online se dedica să îi înveţe pe cei mai novice dintre scriitorii începători cum ar trebui să îşi formuleze frazele. Probabil aici aveam de a face cu efectul unei cauze, aceea că de ceva vreme literatura pare să abunde în texte - frumos spus - de pus sub semnul întrebării. Citeşte tot articolul


Steinbeck şi Capa în Rusia

După al Doilea Război Mondial, la un pahar de Siussesse, Steinbeck şi Capa se hotărăsc să plece în Rusia. De ce? Pentru că deja jurnalismul mainstream era unul al opiniilor câtorva specialişti, iar ştirile despre Rusia, în afară de ideologie şi politică, veneau fără vreo informaţie despre oamenii de acolo şi starea lor după război. Aşa că-şi obţin vizele şi pleacă. Citeşte tot articolul