Exitus, noul roman semnat de Adrian Georgescu, e o călătorie de la prima la ultima pagină. Una care te ține acolo, indiferent de cât de crudă ți se pare, cât de plină de grozăvii este, chiar dacă uneori te șochează, alteori te dezgustă, iar de cele mai multe ori te înduioșează. Moartea planează peste întreaga carte, îl însoțește pe Milo, zis Exitus, protagonistul volumului, încă de la naștere, și nu se desprinde de el nicio clipă. Așa că nu e chiar un roman ușor de digerat, dar este unul pe care îl recomand cu două mâini, pentru frazele lui lungi, pentru construcția narativă, pentru unghiul inedit, pentru că este o carte care, paradoxal, te învață multe despre viață și umanitate. Exitus e singular în literatura română contemporană recentă. Citeşte tot articolul
Tag: Joyce
Cuvinte inventate de scriitori, prezentate într-un video de John Green
Scriitorii ne îmbogățesc vocabularul, chiar la propriu, inventând cuvinte noi. O demonstrează John Green - pe care sunt sigură că l-ați citit, măcar secvențial - într-un video dintr-o emisiune pe care autorul o prezintă pe mental_floss. Citeşte tot articolul
Jurnale de John Fowles – Un scriitor foarte sincer și introvertit
Întotdeauna mi-au plăcut mărturisirile scriitorilor despre stările prin care trec atunci când scriu, despre paginile nereușite, lipsa de inspirație, momentele de extaz, fobiile, viziunile lor – adică, despre miile de aspecte care definesc incredibila, continua lor trudă de a concepe o carte. Jurnale de John Fowles (1926-2005) – autorul romanelor "Magicianul", "Iubita locotenentului francez", "Colecționarul" (toate ecranizate) - este una din cărțile care îți satisfic aceste curiozități cu vârf și îndesat. Citeşte tot articolul
Cum să devii un om viu / “Ochiul cosmologic”, de Henry Miller
În “Ochiul cosmologic” - carte apărută vara aceasta la Polirom – Henry Miller scrie cu o sinceritate violentă despre lucruri care-l incită: de la filme controversate precum “L'Âge d'Or”, al lui Luis Buñuel și Salvador Dalí sau “Extase”, al lui Gustav Machatý și până la “Hamlet”-ul lui Shakespeare, podul Brooklyn, suprarealism, New York. O face permanent în comparație cu lucruri care îl scandalizează, contrast care ghidează cititorul prin aparentul labirint de fraze și idei ce alcătuiesc cartea și care pune mai bine în lumină argumentele scriitorului pentru un lucru sau altul. Citeşte tot articolul
Presiunea lui „a face ce trebuie”. Zadie Smith, „Nord-Vest”
Cea mai frecventă descriere a romanului Nord-Vest de Zadie Smith pe care am întâlnit-o e că are o structură joyceană. O descriere care nu face neapărat un serviciu cărţii, sunt sigură că mulţi potenţiali cititori sunt descurajaţi de o astfel de caracterizare, amintindu-şi de dificultăţile întâmpinate la lectura lui Joyce. E drept, există la Zadie Smith un anume flux al conştiinţei, cu salturi în timp şi spaţiu, cu glisări bruşte de la o stare la alta, dar, dincolo de asta, există o anume structură a romanului, o anume coerenţă a limbajului care îl fac mult mai „friendly” la lectură decât bine-cunoscutul experiment literar al lui Joyce, în Ulysses sau în Finnegan’s Wake. Oricât de mult şi-ar fi dorit poate Zadie Smith să facă un roman de această factură, s-a îndepărtat de el tocmai prin rigoarea construcţiei care se observă, e adevărat, abia spre finalul cărţii. Cu atât mai departe de Joyce este Zadie Smith atunci când respectă convenţiile limbajului, care, la Joyce, sunt eliminate în acel flux al conştiinţei în care se amestecă amintirile, descrierile, dialogul etc. Citeşte tot articolul
Caricaturi cu scriitori străini și români
Văzând că soarele se lasă așteptat, m-am gândit zilele trecute cum să ne descrețim puțin frunțile și să ne continuăm săptămâna cu mai mult spor. Și așa mi-am amintit că văzusem, la un moment dat, niște artiști care făceau portrete de scriitori tare faine - despre diverse portrete de scriitori v-am mai vorbit aici, aici sau aici. Atenție! Nu orice fel de portrete, ci acel tip care ne face măcar să zâmbim: caricaturile. Citeşte tot articolul
Umilitoarea condiție de poet – Darul lui Humboldt de Saul Bellow
Apărut în 1975, Darul lui Humboldt, romanul lui Saul Bellow, a fost imediat recompensat cu un Pulitzer. Trebuie s-o recunoaștem, americanii au un simț al ironiei destul de bine dezvoltat. De ce spun asta? În romanul lui Bellow avem o critică acidă, intransigentă a societății de consum americane, ceea ce, iată, nu a deranjat, cel puțin în aparență. Societatea americană, în Darul lui Humboldt, este înfățișată, fără drept de apel, ca fiind una profund aculturală, deși străbătută de spirit, dar de un „spirit fără cultură”. Citeşte tot articolul
Cele mai citite cărți pe care nu le-a citit de fapt nimeni
Ne scuzați, dar nu ne-am putut abține. Chiar dacă avem și noi propriile noastre secrete vinovate :) Dacă mă întrebați pe mine, marele clasic Dostoievski are o problemă mare: scrie cărți grele, dar pe care nimeni nu se poate abține să nu le citească. Câteodată am senzația că prima carte pe care au citit-o câte unii n-a fost Povești Nemuritoare, a fost Idiotul. Într-o lume în care cititul e din ce în ce mai mult o raritate, ai senzația că bătrânul rus s-a contectat direct la creierele fragile ale generației noastre. Poți să nu fi pus mâna în viața ta pe altceva în afară de Coelho și Dan Brown, dar, la naiba, trebuie să fi citit Crimă și pedeapsă. De fapt, se prea poate ca Dostoievski să fie unul dintre cei mai citiți scriitori ai zilelor noastre. Și la ce tomuri a scris, să mai ciripească ceva teoreticienii ăia care zic că rasa umană se duce dracului! Citeşte tot articolul