Tag: literatura

[Portret] Anca Vieru: „Le dădeam apă la moară profesoarelor de română, uneori nu făceam temele”

În curtea unei ceainării din București, Anca Vieru își așază rucsacul mov pe spătarul scaunului. Apoi, povestește că, de obicei, preferă să-i asculte pe ceilalți și că nu vorbește cu ușurință despre viața ei personală. Poartă ochelari cu rame subțiri, are părul tuns bob și, când îi vine în gând vreo amintire care îi stârnește râsul, își dă bretonul la o parte cu inelarul. De pildă, când își aduce aminte că nu-i plăcea de nicio culoare să scrie comentarii literare pentru orele de limba română de la școală. În schimb, se pricepea la matematică. „Le dădeam apă la moară profesoarelor de română”, spune ea. „Nu le băgam în seamă, uneori nu făceam temele”. Pe una dintre ele a supărat-o pentru că a purtat în clasă cercei din bănuți de aur. „Abia îmi făcusem găuri în urechi și i-am spus că nu pot să-i scot, pentru că mi se astupă. Țineam o bentiță peste urechi, ca să nu se mai vadă cerceii”. Până când a făcut o infecție și a renunțat să-i mai ascundă. Citeşte tot articolul


Spectacol gastronomic pe patul morții. „O delicatesă”, un roman de Muriel Barbery

Ce moment mai bun să citești o carte eminamente senzorială, un spectacol gastronomic, presărat cu gusturi și mirosuri, decât o răceală zdravănă, în care până și banalul ceai cu lămâie seamănă la gust cu o zeamă sălcie, uitată-n soare? Moment cât se poate de potrivit, zic, fiindcă, lipsit de celelalte simțuri, adică cumva izolat sub un clopot de sticlă, îți mai rămâne doar văzul (mă rog, și auzul, dar el nu ne interesează atât de tare) cu care să explorezi nu doar ce ai în farfurie (bleah!), ci și, firește, ceea ce citești. Și, nu întâmplător, limba (limbile, fiindcă nu e vorba doar de-a noastră) a marcat legătura puternică dintre aceste două simțuri - văzul și gustul - inventând o frazeologie pe măsură: „a mânca din ochi”, „a mânca cu ochii”, „mânca-ți-aș ochii” (conform DEX, se spune pentru a exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează, căutând să-i câștige bunăvoința) etc. Citeşte tot articolul


Bibliotecă de scriitor – Nora Iuga: „Nu e nevoie să ai casa plină de cărți pentru a-ți face o cultură solidă”

Am ajuns acasă la Nora Iuga cu un buchet de narcise galbene, pentru a afla chiar din prag că aceasta este culoarea ei preferată. Mă pregătisem pentru o întâlnire scurtă, căci, la cei 86 de ani împliniți, mă așteptam ca scriitoarea să obosească destul de repede. Da’ de unde! După cinci ore de discuții și fotografii, eu mă simțeam deja epuizată, dar Nora Iuga nu dădea semne că ar fi obosit – mereu se mai găsea ceva de povestit, o amintire care ieșea la suprafață, un subiect pe care nu-l abordasem. M-au uimit memoria, luciditatea și energia de care dă dovadă, dar și căldura, sinceritatea și interesul cu care își tratează interlocutorii. M-am despărțit de Nora cu părere de rău, căci e practic imposibil să n-o îndrăgești pe scriitoare după câteva ore petrecute în compania ei. Citeşte tot articolul


Yasunari Kawabata, „Povestiri de ținut în palmă” – un risipitor al nenumitului

Mici și rotunde. 103. Scrise între 1920 și 1970. De rostogolit în căușul minții. De citit pe nerăsuflate, efectele dizolvându-se însă molcom. Așa sunt povestirile lui Kawabata.

Eram obișnuită cu un Kawabata care scrie pe spații ample, aceste proze scurte și extrem de scurte din volumul Povestiri de ținut în palmă surprinzându-mă nu doar prin dimensiune, ci mai ales prin capacitatea de concentrare, adesea poetică, și de tăiere a intrigii, de suspendare abruptă a epicului. Citeşte tot articolul


Frumusețea, bătrânețea, moartea – „Frumoasele adormite”, de Yasunari Kawabata

Și în Frumoasele adormite, Yasunari Kawabata face de nedespărțit frumusețea și întristarea. Scriitorul japonez își însufleţește protagonistul cu o uimitoare putere de observare și de transpunere lăuntrică a frumuseţii în stare pură. Doar că trăirile asociate contemplării sunt apăsătoare, căci plăcerea bătrânilor de a simți alături un trup cald de femeie frumoasă implică deopotrivă conștientizarea bătrâneții trupești și a morții. Senzualitate, candoare și amărăciune iremediabilă. Citeşte tot articolul


Cătălin Dorian Florescu: „Încerc să descriu omul ca fiu al timpurilor sale” (interviu)

Am avut ocazia să discut cu Cătălin Dorian Florescu despre cel mai recent roman al lui: Bărbatul care aduce fericirea (tradus de Mariana Bărbulescu la editura Humanitas). Pendulând între Delta Dunării și New York și acoperind o perioadă de mai bine de un secol, romanul lui Cătălin Dorian Florescu descrie, alternativ, două povești pe care abia în final le vedem aduse în același punct. Desigur că, având ca punct de pornire un teren atât de vast, discuția noastră a putut acoperi plaje la fel de întinse.

Citeşte tot articolul


[Portret] Iulian Tănase: „Aș vrea să trăiesc într-o țară în care să nu fie cazul să protestăm”

La început de august, într-o joi, Iulian Tănase îi salută pe ascultătorii emisiunii „Guerilla de dimineață”. E 07:27 și tocmai s-a încheiat „Whiskey in The Jar”, de pe un album al formației Metallica, lansat în ’99. Din vorbă în vorbă, Mitoș Micleușanu – realizează împreună „Războiul sfârșitului săptămânii”, dar astăzi sunt pe baricade în locul altor colegi – îl întreabă: Citeşte tot articolul


Cele mai frumoase fraze din noua carte a lui Radu Cosașu

Anti-damblale” se numește noul volum al nuvelistului bucureștean Radu Cosașu (88 de ani). E o colecție de publicistică post-‘89, texte care au trecut proba timpului și se pot citi și în 2018 și se vor putea citi și în 2088. Și, dacă vreți să știți, Radu Cosașu e fericit că acest volum a apărut chiar în luna august, lună esențială din biografia sa – fixată pentru totdeauna între 23 august și noaptea invadării Cehoslovaciei de către trupele sovietice, timpul brutal al sfârșitului Primăverii de la Praga, vremea dezvrăjirii definitive de utopia comunistă. Citeşte tot articolul


Călin-Andrei Mihăilescu: „Se spune că gîndacii îşi coboară antenele-n somn, dar sînt sensibili la cofeină” (interviu)

Recent, Călin-Andrei Mihăilescu a publicat volumul AFKA la editura Tracus Arte. A susținut un turneu de lecturi în Oradea, Cluj, Brașov și Timișoara, unde a prezentat alte două cărți coordonate de el: Criminalii şi crinii (2018) și La umbra Greciei în floare (2017), ambele semnate de Ion Stratan. Despre autor, Răzvan Petrescu scrie: „Într-o scrisoare din aprilie 1991, Daniel Barenboim sublinia: «Călin-Andrei Mihăilescu este o adevărată revelație. Sunetul bogat, rafinat și plin de culoare umple sala. Imaginea stereofonică a frazării oferă o extrem de precisă delimitare a notelor, dinamica este de excepție, iar tonalitatea, caldă, învăluitoare. De remarcat derapajele unei imaginații fără sfârșit, perfect controlate de umorul la pedală. Vastele cunoștințe de literatură comparată oferă partiturii o colosală fluiditate, cu care trece prin toată banda de frecvențe cognitive, fluiditate care nu se mai regăsește la vreun alt artist. Este atât de bun, încât poate face să sune splendid chiar și un pian mai vechi (cum ar fi un Bruckner din 1927), iar, pe o scenă geluită, nu are egal»”.

Citeşte tot articolul


Interviu cu Ana Barton: „Am crescut într-o familie de mari creatori de gusturi”

Pe Ana Barton n-am întâlnit-o niciodată, nici măcar la telefon n-am vorbit, dar mi se pare că ne știm de-o viață. Am descoperit-o pe Facebook – iată că folosește și asta la ceva, până la urmă –, după aceea am început să-i citesc textele de pe blogul Inimă roșie cu lapte dulce, transformat ulterior în anabarton.ro și m-am îndrăgostit de scrisul ei viu, surprinzător, senzual, cu sinestezii uluitoare, cu ochii ei curioși, atenți, cu poezia tăioasă ori tandră, în funcție de stare sau de subiect. Citeşte tot articolul


Mihai Ignat: „Pentru mine, «Frigul» nu e doar literatură” (interviu)

Mihai Ignat este cunoscut publicului ca dramaturg și poet. Recent, la editura Nemira, în colecția Vorpal, a publicat volumul Frigul (elegie). „Frigul conține toată știința poetică și literară a lui Mihai Ignat, dar nu seamănă cu nimic din ce a fost înainte. Este «un rit de chemare a bătrâneții», o lamentație masculină nel mezzo del cammin, un poem unic în poezia noastră. Un exercițiu tardiv de seducție, plin de disperare, erotism, duioșie, cinism și resemnare, în care totul e ținut la un loc nu numai de impecabila voce a poetului, ci și de acel «clei al fricii» pe care o resimte «cel care așteapta frigul»“, a scris Svetlana Cârstean pe coperta cărții.

Citeşte tot articolul


Elias Khoury: „Literatura este istoria oamenilor obișnuiți” (interviu)

L-am cunoscut pe scriitorul Elias Khoury cu puțin timp înaintea prezentării ultimei sale cărți, Copiii ghetoului, la ediția a XIII-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest București. Romanul său a fost recent tradus în limba română la Editura Polirom de Nicolae Dobrișan. M-am simțit onorată de această întâlnire și de ocazia de a-i pune câteva întrebări scriitorului de origine libaneză despre cartea sa, despre cum concepe actul de a scrie, literatura, semnificațiile și raportarea ei la realitate. Citeşte tot articolul