Tag: moarte

Nimicul lui Kureishi

"Într‐o noapte în care mă simt bătrân, bolnav, complet stors de sămânță și chiar n‐am nevoie să meargă ceva mai rău de‐atât, aud zgomotele iar." Hanif Kureishi are un talent aproape obraznic de a-ți atrage atenția încă de la primele rânduri ale unei cărți. Bine, e el ireverențios cu totul, cu un stil departe de a-și menaja cititorul, personajele, ba chiar și rudele pe care le transformă în ficțiune și care, firesc, se enervează (sora lui, de exemplu, era tare supărată pe el). Citeşte tot articolul

Efectele imediate ale fragilității. „Șapte octombrie”, de Vlad Zografi

La un moment dat, l-am ascultat pe Vlad Zografi vorbind, pasionant, despre Bruckner. Încheind lectura celui mai recent roman al lui, Șapte octombrie, nu m-am putut abține să nu mă gândesc la Simfonia a VIII-a a aceluiași Bruckner. Acolo, în ultima parte, se aglomerează simultan temele din întreaga partitură. E și efectul pe care Vlad Zografi îl imprimă cărții sale, odată ce ajungi la capitolul final. Poate părea, la prima vedere, o simplă chestiune de stil. Însă, cred eu, tocmai aici găsim centrul de greutate al romanului. Citeşte tot articolul


Spectacol gastronomic pe patul morții. „O delicatesă”, un roman de Muriel Barbery

Ce moment mai bun să citești o carte eminamente senzorială, un spectacol gastronomic, presărat cu gusturi și mirosuri, decât o răceală zdravănă, în care până și banalul ceai cu lămâie seamănă la gust cu o zeamă sălcie, uitată-n soare? Moment cât se poate de potrivit, zic, fiindcă, lipsit de celelalte simțuri, adică cumva izolat sub un clopot de sticlă, îți mai rămâne doar văzul (mă rog, și auzul, dar el nu ne interesează atât de tare) cu care să explorezi nu doar ce ai în farfurie (bleah!), ci și, firește, ceea ce citești. Și, nu întâmplător, limba (limbile, fiindcă nu e vorba doar de-a noastră) a marcat legătura puternică dintre aceste două simțuri - văzul și gustul - inventând o frazeologie pe măsură: „a mânca din ochi”, „a mânca cu ochii”, „mânca-ți-aș ochii” (conform DEX, se spune pentru a exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează, căutând să-i câștige bunăvoința) etc. Citeşte tot articolul


Interviu cu Ivan Stankov: „Literaturii bulgare îi place să schimbe locurile vieții și morții”

L-am întânit pe Ivan Stankov la librăria Humanitas Cișmigiu într-o dimineață friguroasă de noiembrie. Am vorbit mult, în limba română, pe care o iubește atât de mult, despre literatură și muzică, Bulgaria și România, trecut și prezent. Poate puțin și despre viitor. Ivan Stankov se afla de data aceasta în România pentru a-și lansa volumul Amintiri despre apă, re minor, tradus de Mariana Mangiulea Japot, și apărut la editura Humanitas anul acesta.  Dincolo de o carte cu inflexiuni fantastice despre propria copilărie, satul natal și Dunărea cea impetuoasă, volumul a fost gândit și ca o avertizare pentru compatrioții săi. Alături de celelalte două volume, alcătuind împreună o trilogie, Amintiri despre apă e gândit ca o avertizare privind riscul iminent al morții Bulgariei, a satelor și orașelor sale, în urma comunismului și a intensei emigrări din ultimele trei decenii. Citeşte tot articolul


Frumusețea, bătrânețea, moartea – „Frumoasele adormite”, de Yasunari Kawabata

Și în Frumoasele adormite, Yasunari Kawabata face de nedespărțit frumusețea și întristarea. Scriitorul japonez își însufleţește protagonistul cu o uimitoare putere de observare și de transpunere lăuntrică a frumuseţii în stare pură. Doar că trăirile asociate contemplării sunt apăsătoare, căci plăcerea bătrânilor de a simți alături un trup cald de femeie frumoasă implică deopotrivă conștientizarea bătrâneții trupești și a morții. Senzualitate, candoare și amărăciune iremediabilă. Citeşte tot articolul


Paul Țanicui, „Quimera” – melancolia porcului

Odată cu romanul Quimera, Paul Țanicui se dovedește a fi unul dintre cei mai fermecători și poznași inventatori de lumi și de stări din literatura română. Făptură atipică, scriitorul a trăit intens fel și fel de experiențe existențiale - printre altele, a vândut cârnați italienești, a săpat fântâni în fosta Iugoslavie, a făcut publicitate, a scris scenarii, a lucrat în televiziune, a fost producător al proiectului muzical Shukar Collective. Citeşte tot articolul


Elias Khoury: „Literatura este istoria oamenilor obișnuiți” (interviu)

L-am cunoscut pe scriitorul Elias Khoury cu puțin timp înaintea prezentării ultimei sale cărți, Copiii ghetoului, la ediția a XIII-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest București. Romanul său a fost recent tradus în limba română la Editura Polirom de Nicolae Dobrișan. M-am simțit onorată de această întâlnire și de ocazia de a-i pune câteva întrebări scriitorului de origine libaneză despre cartea sa, despre cum concepe actul de a scrie, literatura, semnificațiile și raportarea ei la realitate. Citeşte tot articolul


„The Sick Bag Song”, de Nick Cave – un mix straniu și interesant de poezie, proză, delir și biografie

Ultima carte semnată de Nick Cave, „The Sick Bag Song”, s-a născut în timpul unui turneu muzical în America de Nord și, așa cum spune și titlul, e un cântec bolnav în stilul epic, scris pe o pungă specială pentru nefericiții cu rău de avion. Volumul este împărțit în capitole distincte și fiecare evocă un oraș în care a fost cazat autorul. În ele sunt transpuse, în mare parte, obsesiile și melancoliile futile ale creatorului, nevoia sa de confirmare și angoasa care-l cuprinde de cele mai multe ori când „his sorrowful wife” nu-i răspunde la telefon. Citeşte tot articolul


Mihaela Perciun, „Cenușă rece” – răni și incertitudini mai puternice decât timpul

Până la recenta apariție la Polirom a romanului Cenușă rece, numele scriitoarei basarabene Mihaela Perciun nu a fost destul de vizibil în spațiul literar românesc, deși activitatea sa literară a fost consistentă și consecventă. A debutat cu O fabulă pentru rege (proză scurtă, 2003; Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 2003), a publicat Printre vagoane (roman, 2005), Printre bărbaţi (roman, 2010), Băltoaca (proză scurtă, 2012 – Tracus Arte; Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova), Mama s-a măritat (proză scurtă, 2014) şi Bustul lui Stalin (teatru, 2016; Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova). A primit Premiul I, secţiunea proză, „AGB”, România, 2010, iar piesa de teatru Mitică-i omul nostru a fost premiată în cadrul UNITEM. Citeşte tot articolul


Octavian Soviany: „Arcadia e întunericul”

„Manierist până în vârful unghiilor, încă de la volumul de debut, «Ucenicia bătrânului alchimist»(1983), în 2005, Soviany publică o carte atipică, în care renunță în bună măsură la artificiile obișnuite, lăsând locul unei autenticități bine temperate, în care ontologicul, cu adâncile sale implicații, ține cu succes locul jongleriilor tehnice (...). «Scrisori din arcadia» reprezintă nu numai o schimbare a formulei, ci consemnează, totodată, o experiență-limită a autorului, pe care acesta a știut să o convertească în poezie de cea mai bună calitate”, scria Bogdan Crețu despre volumul „Scrisori din arcadia”. În 2017, volumul este reeditat la Editura Tracus Arte și readus în atenția cititorilor.

Citeşte tot articolul


Diana Geacăr: „Fiecare câine caută cu disperare un loc în care să-și ascundă osul” (interviu)

De curând, la Editura Cartea Românească a apărut volumul „Dar noi suntem oameni obișnuiți”, de Diana Geacăr. Despre scriitoare, Octavian Soviany scrie: „Capabilă să poetizeze pe mai multe registre, trecând cu nonşalanţă de la lirica de notaţie la lirica de viziune, posedând o admirabilă ştiinţă de a «tăia» versul care se încarcă astfel de potenţial energetic şi dramatism, astăzi Diana Geacăr pare să justifice entuziasmul cu care Adrian Urmanov îi saluta, în 2005, cartea de debut”.

Citeşte tot articolul


Adrian Georgescu: „Rețeta tinereții veșnice e să te reinventezi continuu” (interviu)

Exitus, noul roman semnat de Adrian Georgescu, e o călătorie de la prima la ultima pagină. Una care te ține acolo, indiferent de cât de crudă ți se pare, cât de plină de grozăvii este, chiar dacă uneori te șochează, alteori te dezgustă, iar de cele mai multe ori te înduioșează. Moartea planează peste întreaga carte, îl însoțește pe Milo, zis Exitus, protagonistul volumului, încă de la naștere, și nu se desprinde de el nicio clipă. Așa că nu e chiar un roman ușor de digerat, dar este unul pe care îl recomand cu două mâini, pentru frazele lui lungi, pentru construcția narativă, pentru unghiul inedit, pentru că este o carte care, paradoxal, te învață multe despre viață și umanitate. Exitus e singular în literatura română contemporană recentă.  Citeşte tot articolul


Fotograme – despre „Pălăria albastră și alte povestiri”, de Andrei Crăciun

Cele 80 de proze din Pălăria albastră și alte povestiri (Herg Benet, 2015) dezvăluie, în simplitatea și concizia lor, un autor atent la pliurile realității, la ascunzișurile pe care doar un ochi exersat și atent le poate dibui. Cu bună-știință, perfect conștient de echilibristica pe care o face, atacă în texte de o pagină-două teme îndrăznețe precum ratarea, moartea, erotismul. Vânează salturile de nivel, rupturile, secvențe care ies din sfera previzibilului, care contrariază și tulbură. Autorul urmărește o simptomatologie a trăirilor (frustrarea care își caută un debușeu, de exemplu, în #acneicul), îl interesează mecanismul psihologic care determină producerea întâmplărilor, nu neapărat întâmplările în sine. Acestea vin ca un tăvălug, declanșate de scânteia unei emoții, de o sensibilitate ultragiată care cere într-un fel sau altul revanșa. Cu cât subiectul, ostentativ schematic, este mai oarecare, cu atât miza lui este mai ambițiosă, bătaia lui este mai lungă. Citeşte tot articolul