Tag: pamant

Ivan Repila Baiatul care a furat calul

Băiatul care a furat calul lui Attila, de Iván Repila – o călătorie spre adâncul pământului

Există cărţi pe care ai impresia că le poţi descifra numai printr-un fel de magie, una care te ajută să pătrunzi dincolo de rânduri, să intri până în mijlocul unor păduri întunecate spre care nu te-ai încumeta dacă te-ai afla de unul singur în faţa lor în viaţa reală. Dar graniţele dintre ceea ce este şi ceea ce ar putea să fie chiar în jurul tău se străbat foarte uşor cu astfel de cărţi care merită oricând o recenzie, așa cum este cea a lui Iván Repila.  Citeşte tot articolul

”Viața și vremurile lui Michael K”, de J.M. Coetzee – manifest pentru libertate

Se vorbeşte despre Coetzee, printre altele eseist şi traducător, ca despre cel mai premiat scriitor de limbă engleză în viaţă – în 2003 lua Premiul Nobel, după două Booker Prize (primul scriitor care reuşeşte această performanţă), în 1983 pentru cartea aceasta, Viața și vremurile lui Michael K, şi în 1999 pentru Dizgraţie. Născut în Cape Town, Africa de Sud, a combătut apartheidul prin literatura sa şi a luat poziţie public, cerând guvernului sud african să renunţe la politica de segregare rasială şi de limitare a drepturilor persoanelor de culoare. Când i-a fost acordat Premiul Nobel, pentru romanele sale despre efectele colonizării în Africa de Sud, motivația comitetului suedez a sunat așa: „pentru explorarea slăbiciunii și a înfrângerii, pentru că surprinde scânteia divină din om”. Citeşte tot articolul

Deznădejdea celor neînfăptuite – „Moartea lui Virgiliu” de Hermann Broch

Vai omului care nu se arată la înălţimea harului ce i s-a dat…” (Hermann Broch, Moartea lui Virgiliu)  Hermann Broch a început lucrul la Moartea lui Virgiliu în 1935, dar cartea a apărut în 1945, imediat după cel de Al II-lea Război Mondial. A fost scrisă, așadar, în vremuri tulburi, în care problema morții se punea cu acuitate. Arestat în 1938, Hermann Broch reușește să emigreze în SUA, unde își termină romanul. Aşa cum recunoaște el însuși într-o scrisoare, amenințarea morții, presimțită doar în 1936, devine iminentă în 1938, astfel încât moartea lui Virgiliu devine o imagine a propriei morți (sau, extinzând, o imagine a fricii fiecărui om în fața perspectivei morții): Citeşte tot articolul