Tag: personaj

Simona Antonescu: „Mi se părea atât de frumos subiectul vieții lui Manuc încât eram convinsă că altcineva îl va descoperi înainte să prind eu suficientă putere ca să-l scriu”

Pe Simona Antonescu am cunoscut-o acum câțiva ani, cu prilejul lansării la Bookfest a romanului ei de debut, Fotograful Curții Regale. Am fost impresionată să descopăr o scriitoare matură, cu un stil deja conturat, și – nu puțin lucru, în zilele noastre – o excelentă povestitoare. M-am întrebat, atunci, dacă e vorba de un caz de scriitor „de sertar”, care, perfecționist fiind, și-a tot amânat momentul debutului. Mai târziu, abia după ce au apărut pe piață și Darul lui Serafim (Cartea Românească, 2016), și Hanul lui Manuc (Polirom, 2017), am aflat că Simona Antonescu scrie - mai bine zis, și-a „dat voie” să scrie - de doar câțiva ani, deși i-a plăcut întotdeauna să inventeze povești, și o face foarte bine. Am reîntâlnit-o la Iași, la a V-a ediție FILIT de anul acesta, și am stat îndelung de vorbă despre scris, copilărie și, cel mai important, despre eroii cărora le-a dat viață în paginile cărților sale. Citeşte tot articolul


Jeff Lindsay: „I-am lăsat loc lui Dexter să se întoarcă, dacă va vrea” (interviu)

Creatorul faimosului criminal în serie Dexter, Jeff Lindsay, a fost unul dintre invitații celei de-a V-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT). A urcat pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” duminică, 8 octombrie, în cadrul Serilor FILIT, într-un eveniment moderat de Vlad Tăușance. Publicul l-a îndrăgit imediat, căci Lindsay e tipul de scriitor american performer, care a înțeles că (și) industria editorială e o afacere, că autorul trebuie să contribuie activ la promovarea scrierilor sale, iar cititorii trebuie seduși cu toate armele pe care le ai în dotare - în cazul său, e vorba despre prezență de spirit, spontaneitate, onestitate, povești atipice, și, presărat peste toate, un umor nebun. Citeşte tot articolul


Cristian Teodorescu: „Acum încerc să mă vaccinez de elogii ca să-mi văd de treabă” (interviu)

Spre sfârșitul lui martie 2015 apărea, la Editura Cartea Românească, un roman excelent care se citește cu o plăcere extraordinară: Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui, de Cristian Teodorescu. În aprilie avea loc o lansare a cărții la București, în mai la Tulcea, iar în octombrie binecunoscutul scriitor și jurnalist român era invitat la cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, unde, îmi amintesc cu plăcere, a citit un fragment din acest roman. În martie 2016, Cristian Teodorescu va merge, la aproape un an distanță, într-un turneu de promovare a Șoselei Virtuții. Cartea Cîinelui - începe cu două lecturi publice: pe 2 martie la Brașov (ora 18:00, Librăria „Șt. O. Iosif”, alături de Ruxandra Ivăncescu, Romulus Bucur și Adrian Lăcătuș) și pe 3 martie la Sibiu (tot ora 18:00, Librăria Habitus, alături de Andrei Terian și Dragoș Varga).  Citeşte tot articolul

O mitologie a originilor – Sectanții, de Vasile Ernu

Cartea lui Vasile Ernu, „Sectanții” (Polirom, 2015) e un soi de ficțiune autobiografică. Nu avem de unde ști dacă istoria relatată a fost realmente trăită de autor, dacă e deci conformă cu realitatea, cert este că ea respectă convenția autenticității, prin scrierea la persoana I și abordarea unei formule confesive. E greu de spus, așadar, cât e istorie și cât e literatură aici, dar a le departaja e simplist și inutil. Naratorul-protagonist își asumă rolul de portavoce a comunității religioase căreia i-a aparținut și încă îi mai aparține, dacă nu prin altceva, atunci măcar prin fervoarea cu care își proclamă convingerile. Nu e fără însemnătate că pretextul narativ al cărții e tocmai moartea tatălui, așadar bilanțul comunității se face într-un moment de cumpănă, în care adevăruri mocnite ies la iveală, sfidător. Cartea poate fi citită și ca un manifest, ca o revanșă a unei comunități de năpăstuiți pentru care izbăvirea vine din chiar anatema aruncată asupra lor. Citeşte tot articolul

Realitatea fantastică a căutării de sine – despre „Insula la amiază” de Julio Cortázar

Insula la amiază, una dintre povestirile lui Cortázar reunite în volumul Toate focurile, focul, este paradigmatică pentru ambiguitatea semnificației (în special a finalurilor) prin care scriitorul argentinian își aruncă cititorul în arena sfâșierilor hamletiene ori de câte ori se pune problema interpretării. Imaginația și logica sunt poftite să intre într-un altfel de joc. Citeşte tot articolul

Cum funcţionează ficţiunea. James Wood sau cum să te laşi sedus

Ştiu unele cărţi care te seduc încă de la primele rânduri. Când scrii despre ficţiune, când tot ce ai la îndemână se rezumă, vrând-nevrând, la o serie de teorii pe care înaintea ta le-au mai disecat şi alţii, tot ce-ţi rămâne de făcut ca să plusezi e să-ţi pui seducţia la o încercare scriitoricească. Norocul lui James Wood e că ştie să seducă deja prin cronicile pe care le scrie pentru The New Yorker încă de prin 2007. Iar partea şi mai bună e că multe dintre întrebările nerostite sau încă nelămurite capătă, în cartea lui James, How Fiction Works, un răspuns definitiv. Citeşte tot articolul

Adina Rosetti: Chiar dacă piața de carte o să dispară, eu tot o sa le spun seara copiilor povești

Adina Rosetti, autoarea romanului Deadline, a scris o carte pentru copii, Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul (publicată la Editura Curtea Veche), o poveste inundată de imaginație și culori. Din ea scot capul fel de fel de personaje care le povestesc copiilor cum stă treaba cu timpul și curgerea lui. Cartea este feeric ilustrată de Cristiana Radu, care a inventat, în nuanțe hipnotice, un întreg regat în care domnesc Domnul Azi, bătrana Doamnă Ieri, Domnișoara Poimâine sau spiridușul Vreodată. Adina Rosetti povestește cum a construit toată lumea asta și cum a făcut să traducă un concept abstract – timpul – într/o poveste cu foarte multe întâmplări. Citeşte tot articolul

Personajul Dot din cartea pentru copii scrisa de Randi Zuckerberg, coperta volumului

Sora lui Mark Zuckerberg este împotriva dependenței de social media

Sau cel puțin asta dă de înțeles Randi Zuckerberg prin cartea pentru copii pe care a publicat-o în noiembrie anul trecut, numită Dot.volum care-și ia titlul de la numele eroinei cărții, o fetiță dependentă de rețelele de socializare și, implicit, de tehnologie. Din prezentarea cărții aflăm că Dot știe multe: ”She knows how to tap . . . to swipe . . . to share . . . and she pays little attention to anything else, until one day Dot sets off on an interactive adventure with the world surrounding her.” Greu cu dependența de social media, nu?  Citeşte tot articolul