Recent, Călin-Andrei Mihăilescu a publicat volumul AFKA la editura Tracus Arte. A susținut un turneu de lecturi în Oradea, Cluj, Brașov și Timișoara, unde a prezentat alte două cărți coordonate de el: Criminalii şi crinii (2018) și La umbra Greciei în floare (2017), ambele semnate de Ion Stratan. Despre autor, Răzvan Petrescu scrie: „Într-o scrisoare din aprilie 1991, Daniel Barenboim sublinia: «Călin-Andrei Mihăilescu este o adevărată revelație. Sunetul bogat, rafinat și plin de culoare umple sala. Imaginea stereofonică a frazării oferă o extrem de precisă delimitare a notelor, dinamica este de excepție, iar tonalitatea, caldă, învăluitoare. De remarcat derapajele unei imaginații fără sfârșit, perfect controlate de umorul la pedală. Vastele cunoștințe de literatură comparată oferă partiturii o colosală fluiditate, cu care trece prin toată banda de frecvențe cognitive, fluiditate care nu se mai regăsește la vreun alt artist. Este atât de bun, încât poate face să sune splendid chiar și un pian mai vechi (cum ar fi un Bruckner din 1927), iar, pe o scenă geluită, nu are egal»”.
Tag: razvan petrescu
„Mandarina”, de Răzvan Petrescu, aleasă cea mai bună proză scurtă în cadrul primei ediții a Premiului Iocan
Cartea „Mandarina” de Răzvan Petrescu este câștigătoarea primei ediții a Premiului Iocan pentru proză scurtă.
Joi, 30 mai, la Apollo111 Teatrul s-a desfășurat prima ediție a Premiului Iocan pentru proză scurtă. Dintre cele cinci cărți nominalizate, juriul compus din Ana Ularu, Marius Chivu, Dan Pleșa, Florin Iaru și Cristian Teodorescu, a decis că cea mai bună carte de proză scurtă apărută anul trecut este „Mandarina” de Răzvan Petrescu, apărută la Editura Curtea Veche. Citeşte tot articolul
Premiul Iocan | Cea mai bună carte de proză scurtă a anului 2017
Joi, 31 mai 2018, ora 19:00, la Apollo 111 Teatrul, are loc ceremonia de decernare a Premiului IOCAN pentru proză scurtă, ediția I. Evenimentul se desfășoară în prezența nominalizaților, autorilor Iocan (scriitori, fotografi, traducători) și a membrilor juriului, precum și a cititorilor de proză scurtă, se deschide și se închide cu un concert Adam's Nest. Citeşte tot articolul
Observator Lyceum la MNLR: întîlnire cu Răzvan Petrescu
Observator cultural continuă seria de întîlniri între liceeni şi scriitori români, iniţiate în luna mai 2017, avînd-l ca invitat pentru ediția din luna aceasta a Observator Lyceum pe Răzvan Petrescu, autorul volumului de proză scurtă Mandarina (Curtea Veche, 2017). Evenimentul va avea loc vineri, 25 mai, ora 18.30, la Muzeul Național al Literaturii Române (strada Nicolae Crețulescu nr. 8, București). Citeşte tot articolul
Bogdan Varvari: „Începutul poate fi un final, iar finalul un început” (interviu)
De curând, Bogdan Varvari a publicat volumul de proză scurtă nu uita să arunci viermii (Editura Tracus Arte). O primă lansare a acestui volum va avea loc în curând, la librăria La Două Bufnițe, în Timișoara, unde va dialoga cu Robert Șerban. O carte care își lasă cititorul să călătorească nestingherit în spații aparent confortabile, care nu de multe ori se dovedesc mai labirintice decât par.
Laureații Galei Premiilor revistei Observator cultural, ediția a XII-a
Gabriela Adameșteanu, laureata Premiului „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia. Tatiana Țîbuleac, desemnată cea mai bună prozatoare de către liceenii bucureșteni. Premiul Special al revistei, acordat lui Radu Călin Cristea.
Luni, 16 aprilie 2018, la Teatrul Odeon, s-a desfăşurat cea de-a XII-a ediţie a Premiilor Observator cultural. În cadrul Galei, s-au acordat opt premii la şase categorii, Premiul Observator Lyceum (alegerea elevilor de liceu de la nouă Colegii Naționale din București) şi Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia. S-au oferit și un Premiu de Excelență pentru Traducere și un Premiu Special al revistei. Gala a fost prezentată de Ovidiu Șimonca, iar momentele muzicale au fost asigurate de Teodora Enache și Călin Grigoriu. Citeşte tot articolul
Cercul | Răzvan Petrescu
Clubul de lectură Institutul Blecher, ediția 162 – Răzvan Petrescu
Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 29 octombrie 2017, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu scriitorul Răzvan Petrescu. În cadrul întâlnirii se va citi din și se va discuta despre volumul de proză „Mandarina” (Curtea Veche Publishing, 2017). Citeşte tot articolul
10 cărți de citit în octombrie 2017
Nici nu a început bine toamna, că mi-e deja din ce în ce mai greu să aleg doar 10 cărți pentru acest articol. Ca de obicei, toamna încep editurile să scoată așii din mânecă pentru ca, până la Gaudeamus, să-i pună pe toți pe masă. Pentru luna octombrie am făcut o listă compozită de recomandări, ce are de toate: proză scurtă și romane, cărți de istorie, științe naturale și științe socio-umane, dar și eseuri și, pentru că avem nevoie, o carte ce ne învață să ne relaxăm. Vă doresc o toamnă literară cât mai frumoasă, cu cărți bune și ceaiuri aromate alături! Citeşte tot articolul
Cum scoți prima carte din sertar?
Vă invităm la o discuție despre debuturi literare cu scriitorii Andreea Răsuceanu, Irina Georgescu Groza, Răzvan Petrescu și Florin Iaru, în calitate de moderator. Citeşte tot articolul
Lansare carte: „Mandarina”, de Răzvan Petrescu
Joi, 28 septembrie, de la ora 18:30, Curtea Veche Publishing și librăria Cărturești Verona vă invită să participați la prezentarea noului volum de proză scurtă a lui Răzvan Petrescu, „Mandarina”. Evenimentul va avea loc în Pergola din Grădina Verona (în spatele librăriei Cărturești Verona, Str. Arthur Verona nr. 13, București). Citeşte tot articolul
Anchetă FILIT cu tineri Logos: Ce cărți le recomandă celor care nu citesc de obicei
Săptămâna trecută, scriam despre comunitățile faine de liceeni cititori de la Iași - Alecart și Logos, cu precădere - și vă încurajam să citiți răspunsurile a șase tineri alecartieni la întrebările „De ce citești literatură română contemporană? Ce carte recent apărută a unui scriitor român ai recomanda și altcuiva?”. Iată că astăzi a venit rândul celor de la Clubul „Logos”, coordonați de prof. Serinella Zara, să ne încânte cu rândurile lor, ca răspunsuri la întrebarea „Ce carte i-ai recomanda unui licean care nu citește, pentru a-i stârni apetitul pentru lectură, și de ce?”. Toți cei șapte membri Logos care au răspuns provocării mele sunt elevi la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași. Citeşte tot articolul
Anchetă: 18 scriitori români despre Premiul Nobel pentru Literatură 2016
Joi, 13 octombrie, s-a anunțat laureatul Premiului Nobel pentru Literatură 2016. Așa cum povesteam și ieri, printre altele, la Radio România Cultural, în emisiunea Adelei Greceanu, Timpul prezent în literatură (unde am fost invitată alături de criticul literar Luminița Corneanu), rostirea numelui câștigătorului de anul acesta mi-a blocat degetele pe tastatură. Nu pentru că nu-mi place Bob Dylan, poezia ori muzica sa (au contraire), ci pur și simplu pentru că am fost surprinsă, m-aș fi așteptat la absolut orice - în afară de asta. Cred că înțeleg statement-ul Academiei Suedeze, dar, în cazul acesta, cred și că trebuie, cumva, redefinite noțiuni precum operă literară și, de ce nu?, literatură. E posibil să nu mai putem opera cu aceleași concepte precum am făcut-o până astăzi. Ori, poate, să redefinim Nobelul pentru Literatură, așteptările pe care le avem când ne gândim la un astfel de premiu. Altfel, mesajul politic și social transmis mi se pare fabulos. Citeşte tot articolul