Tag: roman

10 cărți de citit în aprilie 2019

Mai mult toamnă decât primăvară, aprilie a venit și el cu noutăți literare interesante. Două romane chiar despre lumea literară (Misterul Henri Pick și Hemingway și cu mine), un nou roman rusesc (mare și profund, așa cum ne așteptăm să fie romanele rusești), o ediție splendid ilustrată a unui clasic (Frankenstein), și, ca de obicei, multe cărți de non-ficțiune extrem de interesante: povestea unui explorator pierdut în pădurea amazoniană, însemnările livrești ale celui mai fermecător cititor al timpurilor noastre, Alberto Manguel, două cărți despre creativitatea omului (una despre Homo fictus, omul povestitor, și cealaltă semnată de unul dintre cei mai populari biologi și oameni de știință contemporani, Edward O. Wilson), o carte despre însemnătatea educației și o istorie alternativă a medicinei ultimilor 100 și ceva de ani din perspectiva descoperirilor endocrinologiei. Citeşte tot articolul


Barbu Cioculescu: „Înaintez vesel către centenar” (interviu)

A fost o plăcere să discut cu Barbu Cioculescu despre promoții literare și povești din culisele vieții culturale din anii '40, de la prietenia lui cu cei din așa-numita „generație a războiului”, până la strânsa prietenie dintre Șerban Cioculescu și Vladimir Streinu.

Am pornind de la cărțile de memorii scrise de Barbu Cioculescu, așa ca Povestind despre atunci sau Amintirile unui uituc, ajungând să închegăm o discuție cât se poate de liberă și degajată, tema centrală rămânând, desigur, literatura.

Citeşte tot articolul


Experimentul cu vise al lui Nabokov – „Visele insomniacului”

În antologia Visele insomniacului (2017), Gennady Barabtarlo, profesor la Universitatea Missouri, a urmărit experimentul pe care l-a făcut Nabokov cu propriile vise și noua viziune asupra timpului pe care i-a prilejuit-o acest experiment. În centrul volumului se află transcrierea adnotată a viselor lui Nabokov (și câteva ale Verei, soția sa), dar și descrieri de vise din jurnalele și scrisorile sale din perioada americană și elvețiană. Pe lângă acestea, Gennady Barabtarlo oferă cititorilor comentarii legate de contextul experimentului încercat de scriitorul rus, dar și felul în care s-a reflectat acesta în opera sa literară. Ediția în limba română a apărut la Editura Polirom, în traducerea Veronicăi D. Niculescu, care semnează astfel a noua traducere din Vladimir Nabokov. Citeşte tot articolul


Caracterul caleidoscopic al „Bibliografiei generale”

Bibliografie generală, romanul lui Mircea Horia Simionescu, este cel de-al doilea volum al fabulosului Ingenios bine temperat, fiind o scriere satirică și umoristică care ia în derâdere toate convențiile literare. Autorul opereză aici cu o serie de inserturi de surse livrești pe care le topește parodic în discursul său. Acesta resuscitează și redimensionează pattern-uri narative și stilistice, dezlănțuind un gigant carnaval al literaturii. Astfel, ia naștere o construcție multietajată, eterogenă, un mutant stilistic și narativ. Ingeniosul, pus pe șotii, sfidează nestingherit orice normă, limită sau convenție. De data aceasta, literatura joacă după regulile lui, iar el se prăpădește de râs (și de jale) în spatele cortinei.

Eseu de Dana Tudor

Citeşte tot articolul


Un ceas de după-amiază cât o viață. Interviu cu scriitoarea libaneză Hoda Barakat

„Împărăția pământului” – publicat în original în 2010, tradus în România la editura Pandora M în 2018 – nu este primul scris de Hoda Barakat. Autoarea libaneză, născută în 1952, scrisese deja „Piatra râsului” (traducere liberă după „The Stone of Laughter” – 1990), „Discipolii pasiunii” (idem după „Disciples of Passion” – 1999), „Cârmaciul apelor” (idem după „The Tiller of Waters” – 2001) și „Stăpânul meu, dragostea mea” (idem după „Mon maitre, mon amour” – 2007*). Citeşte tot articolul


Umbrele socio-psihologice ale lui Orlando. Androginie versus acceptare de sine

Textul de față analizează felul în care ființa umană are capacitatea de a rezona lăuntric atât cu psihologia feminină, cât și cu psihologia masculină. Doresc să arăt, în cele din urmă, importanța acceptării atât interpersonale, cât și intrapersonale a acestei dualități, pornind de la romanul Orlando al Virginiei Woolf, care este o biografie autoficțională bazată pe relația pe care autoarea a avut-o cu aristocrata Vita Sackville-West între 1925 și 1928.

Eseu de Bogdan-Constantin Negrei Citeşte tot articolul


Lumile cristaline – „Transparența”, de Radu Vancu

Transparența, primul roman semnat de Radu Vancu, este, pe cât de organic, pe atât de eteric. Faptul poate fi demonstrat pe mai multe căi, însă aleg să o fac într-o manieră ocolită: pornind de la poetul mistic San Juan de la Cruz, un caz atipic (și de aceea extraordinar) al literaturii renascentiste spaniole. Să luăm probabil cea mai cunoscută poezie a lui de la Cruz: Noche oscura (Noapte întunecată), care descrie, de fapt, uniunea mistică dintre suflet și Dumnezeu. La o expertiză atentă, putem vedea că scenografia e aceeași din Egloga a II-a a lui Garcilaso (contemporan al lui de la Cruz), însă aceea era o poezie despre dragostea profană a unui păstor, Albanio. Există un mediator între profanul Garcilaso și misticul de la Cruz: în 1575 apare un volum semnat de Sebastián de Córdoba, intitulat Obras de Boscán y Garcilaso trasladadas a materias cristianas y religiosas, adică niște versificări (puțin izbutite, ce-i drept) care căptușeau poezia de dragoste a lui Garcilaso într-un înveliș mistic. Așa se scrie, de fapt, Noche oscura, poem care resemantizează o poveste de dragoste în termenii misticii. Citeşte tot articolul


Radu Vancu, scriitor: „O să fie bine tocmai pentru că acum e rău. Răul a activat, ca un vaccin, anticorpii noștri decisivi”

Radu Vancu, unul dintre poeții cei mai apreciați ai timpului nostru, a debutat recent în roman (Transparența, Editura Humanitas). Totodată, profesorul Vancu e nelipsit de la lecția de activism civic – Vă vedem din Sibiu. De un an de zile, protestează alături de alți sibieni în fața sediului partidului care conduce cum conduce România. Radu Vancu spune că nu va intra în politică, fiindcă nu îl lasă etica sa de scriitor. Citeşte tot articolul


Interviu cu scriitorul Juan Gabriel Vásquez, realizat de Luca Dragu, elev în clasa a X-a, la FILTM VII

Prin intermediul organizatorilor Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest” (FILTM), a ajuns din nou la noi un interviu realizat de Luca Dragu, elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara (mai multe despre el puteți citi aici), de data aceasta cu scriitorul Juan Gabriel Vásquez, unul dintre invitații celei de-a VII-a ediții a FILTM, care a avut loc între 23 și 27 octombrie 2018.  Citeşte tot articolul


Efectele imediate ale fragilității. „Șapte octombrie”, de Vlad Zografi

La un moment dat, l-am ascultat pe Vlad Zografi vorbind, pasionant, despre Bruckner. Încheind lectura celui mai recent roman al lui, Șapte octombrie, nu m-am putut abține să nu mă gândesc la Simfonia a VIII-a a aceluiași Bruckner. Acolo, în ultima parte, se aglomerează simultan temele din întreaga partitură. E și efectul pe care Vlad Zografi îl imprimă cărții sale, odată ce ajungi la capitolul final. Poate părea, la prima vedere, o simplă chestiune de stil. Însă, cred eu, tocmai aici găsim centrul de greutate al romanului. Citeşte tot articolul


[Portret] Anca Vieru: „Le dădeam apă la moară profesoarelor de română, uneori nu făceam temele”

În curtea unei ceainării din București, Anca Vieru își așază rucsacul mov pe spătarul scaunului. Apoi, povestește că, de obicei, preferă să-i asculte pe ceilalți și că nu vorbește cu ușurință despre viața ei personală. Poartă ochelari cu rame subțiri, are părul tuns bob și, când îi vine în gând vreo amintire care îi stârnește râsul, își dă bretonul la o parte cu inelarul. De pildă, când își aduce aminte că nu-i plăcea de nicio culoare să scrie comentarii literare pentru orele de limba română de la școală. În schimb, se pricepea la matematică. „Le dădeam apă la moară profesoarelor de română”, spune ea. „Nu le băgam în seamă, uneori nu făceam temele”. Pe una dintre ele a supărat-o pentru că a purtat în clasă cercei din bănuți de aur. „Abia îmi făcusem găuri în urechi și i-am spus că nu pot să-i scot, pentru că mi se astupă. Țineam o bentiță peste urechi, ca să nu se mai vadă cerceii”. Până când a făcut o infecție și a renunțat să-i mai ascundă. Citeşte tot articolul