Tag: umor

Amazoane & farmazoane – Dănuț Ungureanu, „Conspirația femeilor”

Dănuț Ungureanu, unul dintre cei mai citiți autori de SF & fantasy de la noi, își revelează, de la debutul din cenaclurile optzeciste de gen până astăzi, fațetele unei personalități complexe: prozator, scenarist și textier al grupului de umor Vouă (o altă zonă a culturilor alternative din anii ’80), jurnalist, fondator de gazete, dramaturg și, mai nou, prof de creative writing. E un parcurs fertil, marcat de implicare în viața polisului, oarecum tipic pentru promoția de tineri intelectuali din vremea Revoluției (de comparat cu al lui Cristian Tudor Popescu, colegul de breaslă anticipativă cu care împărtășește până azi obiceiul de a semna editoriale pe teme actuale). Citeşte tot articolul


Visul italian – „Acolo unde curg râuri de lapte și miere”, de Vladimir Lorcenkov

Migrația – fie ea politică, economică, religioasă etc. – este mai mult decât o realitate socială. În spațiul est-european ea cunoaște o gamă variată de reprezentări literare. Într-un astfel de peisaj literar orientat înspre socialul problematic și extrem de prolific la nivelul dislocărilor de populație, s-au făcut auzite voci distincte ale literaturilor (post)naționale de aici. Fosta Iugoslavie și exilul declanșat de războaiele interetnice au devenit nuclee tematice în proza unor scriitori cum sunt Aleksandar Hemon și Dubravka Ugrešić. Migrația economică începută în anii 1990 și 2000 în România e reprodusă la nivel literar în romane precum Noapte bună, copii! al lui Radu Pavel Gheo. Lista poate, desigur, continua, dar nu aceasta contează acum. Ce se poate spune însă, fără alte ocolișuri, e că la oricare areal est-european ne-am referi, putem semnala următoarea preocupare social-mentalitară: de a căuta soluții pentru problemele interne undeva în afară. Varianta adoptată e aproape mereu cea ultimă, și anume plecarea. Dar este dorința îndeajuns ca să pleci? E suficient doar să vrei? Și până unde pot merge proiecțiile unui popor despre o țară unde curge doar lapte și miere? Citeşte tot articolul


Și iubirea se învață – Alain de Botton, „Ce se întâmplă în iubire”

Născut în 1969 în Elveţia, dar stabilit la Londra, Alain de Botton este unul dintre cei mai populari scriitori. Operele absolventului de istorie şi filozofie de la Cambridge sunt traduse în peste douăzeci de limbi, bucurându-se de o faimă internaţională, deşi nu unanimă, în America fiindu-i contestată maniera de a „coborî în stradă”, de a populariza filozofia. După romanele eseistice de la începutul carierei sale de scriitor (Essays in Love – 1993, The Romantic Movement - 1994, Kiss & Tell -1995), A. de Botton şi-a găsit vocaţia în genul eseistic, impunându-se atenţiei internaţionale cu lucrarea How Proust can Change your Life - 1997, urmată de The consolation of Philosophy - 2000, The Art of Travel - 2002, Status Anxiety - 2004 şi The Arhitecture of Happiness – 2006, The Pleasure and Sorrows of Work – 2009, Religion for Atheist – 2011, How to Think More About Sex – 2012, Art as Therapy – 2013, The News: A user's Manual – 2014. Citeşte tot articolul


Iulian Ciocan, „Dama de cupă” – „Republica Moldova era un soi de basm!”

Îmi face o plăcere aparte să citesc proză în care mustesc umorul inteligent și ironia fină. Ele se strecoară năstrușnic dincolo de inerțiile existențiale și surprind prin subtilitate și imprevizibil. Ștefan Agopian, Cezar Paul-Bădescu, T.O. Bobe, Cristian Teodorescu, Bogdan Munteanu, Paul Țanicui, Ciprian Măceșaru sau Iulian Ciocan sunt câțiva dintre scriitorii zilelor noastre care mizează pe puterea subtilă a comicului de a mijloci între realitate și artă, de a sparge automatismele vieții în care ne trezim imun-instalați, de a străpunge „rigiditatea inertă a hainei”, cum zicea Bergson în eseurile sale despre râs. Citeşte tot articolul


„Caţavencii şi tribul lor”, de Eugen Istodor, la Editura Polirom

În 4/5 februarie 1990 apărea la Bucureşti săptămînalul incomod Caţavencu, fondat, scris şi distribuit de studenţi de la Politehnică şi Litere. Devenit copilul teribil, adulat şi fanatizat al generaţiei Revoluţiei din 1989 şi a Pieţei Universităţii 1990. Pentru mai bine de 15 ani, Caţavencu a fost liderul absolut al umorului în România. Caţavencu lua în balon lumea politică, avea reguli interne draconice de iniţiere în ale scrisului şi satirei şi avea un trib care îl susţinea. Eugen Istodor, el însuşi caţavenc, încearcă să descifreze în Caţavencii şi tribul lor. O etnografie a grupului incomod și de moravuri grele Cațavencu (1990-2006) ascensiunea şi decăderea veselului său trib, umorişti şi fani. Instrumente îi sînt o metodă sociologică de analiză a umorului şi interviurile cu propriii colegi, foştii preşedinţi ai României, patronii săptămînalului. Caţavencii şi tribul lor te provoacă astfel să înţelegi aventura unui trib, a umorului însuşi. Citeşte tot articolul


John David Anderson, scriitorul cu suflet de copil

Recunoaște că are suflet de copil, iubește ciocolata și drumețiile și este posesorul unei impresionante colecții Lego. Crede cu tărie în puterea literaturii de a rezolva problemele lumii și este convins că viețile tinerilor sunt îmbogățite prin lectură. Cărțile îi pot ajuta pe cei mai mici să caute răspunsuri la marile întrebări, iar uneori pot face aceasta distrându-se și râzând cu gura până la urechi. Deși pare descrierea unui personaj, ne referim la o persoană cât se poate de reală - John David Anderson, îndrăgit autor american de cărți pentru copii și autorul celui mai bun roman pentru copii al anului 2016 – Ultima zi a domnișoarei Bixby, publicat în colecția Literati de la Pandora M, parte a Grupului editorial TREI. Ocupând primul loc în topul School Library Journal, recomandată de editorii New York Times și considerată cea mai bună carte pentru copii a anului 2016 de Publisher's Weekly, Ultima zi a domnișoarei Bixby propune micilor cititori o formulă narativă irezistibilă. Citeşte tot articolul


Ultimul Vonnegut: „Un om fără de țară”, cu desenele originale ale scriitorului

Nu știm dacă Vonnegut și-a propus să facă din A Man Without a Country (subintitulat A Memoir of Life in George W. Bush’s America, păcat că editorul român a ales să omită acest detaliu, altfel, destul de important) testamentul său literar. Citindu-i cărțile anterioare și remarcând umorul foarte special, care a devenit un fel de marcă înregistrată Vonnegut, cred că mai curând nu. Nu era genul sentimental - cel puțin, nu în sensul clasic al cuvântului - și nici nu agrea clișeele decât, cel mult, ca ținte în care să-și arunce bine ticluitele sale săgeți ironice. Un om fără de țară a apărut în 2005, când marele prozator american avea 82 de ani, cu doi ani înainte ca el să se mute într-o lume (cu siguranță) mai bună; în 2008, a fost tradusă și în limba română, la Editura Rao, editorul păstrând – din fericire! – desenele originale semnate de autor. Citeşte tot articolul


Octavian Perpelea: „Mă aflu într-o relaţie tot mai tensionată cu Octavian Perpelea” (interviu)

Volumul „Noaptea Sfântului Alcoolomeu” (Antologie de haikuuri), de Octavian Perpelea, a apărut recent la Casa de Pariuri Literare. În prefață, Caius Dobrescu scrie: „(Pseudo?)haikuurile lui Octavian Perpelea sînt despre libertatea interioară, ca iluminare, ca satori, nu doar fiindcă străpung și destramă punctual și momentan rețeaua mecanismelor noastre de gîndire. Ci mai ales pentru că oferă o idee despre cum s-ar putea coloniza printr-un stil de viață o atare condiție de imponderabilitate. Sceptică față de plin, prietenoasă față de vid, poezia lui Octavian Perpelea reușește, în plan formal, o spectaculoasă sinteză între Zen și South Park”.

Citeşte tot articolul


Jeff Lindsay: „I-am lăsat loc lui Dexter să se întoarcă, dacă va vrea” (interviu)

Creatorul faimosului criminal în serie Dexter, Jeff Lindsay, a fost unul dintre invitații celei de-a V-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT). A urcat pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” duminică, 8 octombrie, în cadrul Serilor FILIT, într-un eveniment moderat de Vlad Tăușance. Publicul l-a îndrăgit imediat, căci Lindsay e tipul de scriitor american performer, care a înțeles că (și) industria editorială e o afacere, că autorul trebuie să contribuie activ la promovarea scrierilor sale, iar cititorii trebuie seduși cu toate armele pe care le ai în dotare - în cazul său, e vorba despre prezență de spirit, spontaneitate, onestitate, povești atipice, și, presărat peste toate, un umor nebun. Citeşte tot articolul


Adrian Georgescu: „Rețeta tinereții veșnice e să te reinventezi continuu” (interviu)

Exitus, noul roman semnat de Adrian Georgescu, e o călătorie de la prima la ultima pagină. Una care te ține acolo, indiferent de cât de crudă ți se pare, cât de plină de grozăvii este, chiar dacă uneori te șochează, alteori te dezgustă, iar de cele mai multe ori te înduioșează. Moartea planează peste întreaga carte, îl însoțește pe Milo, zis Exitus, protagonistul volumului, încă de la naștere, și nu se desprinde de el nicio clipă. Așa că nu e chiar un roman ușor de digerat, dar este unul pe care îl recomand cu două mâini, pentru frazele lui lungi, pentru construcția narativă, pentru unghiul inedit, pentru că este o carte care, paradoxal, te învață multe despre viață și umanitate. Exitus e singular în literatura română contemporană recentă.  Citeşte tot articolul


Aventurile iepurașului Matei – o serie de cărți încântătoare la Nemi

În urmă cu aproape un an, apărea la editura Nemi prima carte din seria cu iepurașul Matei, „De ce vă certați, Matei?”, scrisă de Brigitte Weninger și ilustrată de Eve Tharlet. De atunci și până acum au fost publicate deja cinci volume (din totalul de 14 apărute în original) - celui anterior menționat i-au urmat Ajutor, Matei! O fantomă!Crăciun fericit, Matei!Matei o iubește pe mami și Paște fericit, Matei! -, toate adorabile, pline de umor și pățanii simpatice din care cei mici (cu vârsta peste 3 ani) pot trage numeroase povețe. Pentru că se apropie sărbătoarea Paștelui, m-am gândit să vă povestesc puțin despre aventurile iepurașului Matei, cine știe?, poate le veți dărui copiilor voștri cărticele cu pricina și vă veți petrece zilele libere ce vor veni în compania năzdrăvanului Matei. Citeşte tot articolul


Un Shylock al zilelor noastre, Howard Jacobson – „Shylock este numele meu”

În 2015, pentru a întâmpina cei 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare, editura britanică Hogarth a lansat un proiect ce își propune revizitarea pieselor shakespeariene de către scriitori de faimă internațională, care aduc în actualitate personaje și teme centrale din binecunoscutele piese: Jeanette Winterson – Poveste de iarnă, Howard Jacobson – Neguțătorul din Veneția, Anne Tyler – Îmblânzirea scorpiei, Margaret AtwoodFurtuna, Tracy ChevalierOthello, Edward St Aubyn – Regele Lear, Jo Nesbø – Macbeth, Gillian Flynn – Hamlet. Citeşte tot articolul


„Țuică. Înjurături. Viață obișnuită” – „Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta”, Ciprian Măceșaru

„e frumos aici, da' degeaba”

În Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta, Ciprian Măceșaru face literatură din realitățile românești. Dar nu oricum, ci cu mult umor și cu o ironie ce își scutură îndelung clopoțeii, atacând tipare ale existenței. Și nu sunt mulți scriitorii români care au reușit să facă asta. Dacă Cezar Paul-Bădescu revizita în Tinerețile lui Daniel Abagiu, cu umor subversiv, realități din perioada comunismului, cartea lui Ciprian Măceșaru se hrănește din viața nostră cea de toate zilele. De ieri, de azi și de mâine. Citeşte tot articolul


Situații bizare și personje alunecoase în „Play-Back”, de Raymond Chandler

Pe Raymond Chandler l-am descoperit de curând (vai mie!) într-o conjunctură drăguță. Citeam, la o terasă, cartea lui Jim Thompson, Ucigașul din mine, care, sincer, nu prea m-a ținut în priză, iar la câteva mese mai încolo, un puști înalt, cu fruntea concentrată, ținea în mână o carte de Raymond Chandler. Știam că este autor de cărți polițiste, că se făcuseră filme după cărțile lui, dar nu-i citisem nici una. Așa că m-am dus la prima librărie ieșită în cale și am luat tot ce am găsit de Chandler: Play-Back, Somnul de veci, Doamna din lac. Citeşte tot articolul