Tag: vacanta

Septembrie de vacanță: cărţi de plajă, cărţi pe plajă

Vacanțele nu s-au terminat odată cu vara, mai e septembrie, și la final de sezon e cel mai fain la mare! Nu tu aglomerație, nu tu prețuri nesimțite, apa e mai caldă, parcă și soarele mai blând. Voi ce cărţi luaţi cu voi când vă duceţi la plajă? Dacă nu v-ați făcut planuri de lectură pentru ultima tură de vacanță pe anul ăsta, noi am împachetat deja câteva geamantane cu cărţi pentru voi. Citeşte tot articolul


Câteva cărți de luat la plajă

Chiar dacă sintagma „cărți de luat la plajă” poate părea puțin depășită, eu chiar am grijă ca vara să am o astfel de listă pregătită. Pentru că, concediu sau nu, câteva zile de plajă tot reușesc să fur - sau măcar de stat în parc întinsă pe o pătură. Și atunci chiar prefer să nu iau după mine cărți esențiale, fundamentale, cărți care „te pun pe gânduri” și care „îți vor schimba viața”. Vreau doar povești frumos scrise care să mă scoată puțin din lumea mea și să mă transporte (ficțional) în altele. Citeşte tot articolul


Un cadou neașteptat: niște trucuri de magie de la un neurochirurg american – despre „În atelierul de magie”, de James R. Doty

James Doty este un băiețel isteț care trăiește, în anii 70, într-un orășel american obscur din California, Lancaster, în sânul unei familii cu probleme: un tată alcoolic și mai mult absent și o mamă depresivă, cu mai multe tentative de suicid la activ. Sărăcia agravează și mai mult situația acestei familii, dar – cum se întâmplă de multe ori – ea funcționează și ca un motor care pune în mișcare ambiția și dorința de a reuși în viață. În vacanța de vară de dinaintea clasei a VIII-a, James se plimbă cu bicicleta prin oraș și observă pe marginea drumului un magazin de accesorii pentru magie (Iepurele-Cactus, pe numele lui), în care, firește, e nerăbdător să intre, ca orice mare pasionat de trucuri și prestidigitație. Până aici, nimic neobișnuit, veți zice, o poveste banală despre un puști căruia îi plăcea să facă tot felul de scamatorii, ca să mai uite de scandalurile și de atmosfera apăsătoare din casă. Corect, doar că povestea nu se oprește aici. În magazin, micul James o cunoaște pe Ruth, o doamnă care intuiește potențialul încă nedescoperit al băiatului („știu să transform o flamă într-o flacără”) și care îi propune o aventură de o vară: să fie ucenicul ei în cel mai important fel de magie, o magie care-i va schimba viața pentru totdeauna. Puștiul, curios din fire, dar și temător în fața necunoscutului, acceptă provocarea și vreme de șase săptămâni învață de la Ruth niște trucuri (să le zicem, totuși, tehnici!) care-l ajută să-și depășească condiția și, da, să fie eroul visului american. Citeşte tot articolul


Ce să citești în funcție de unde călătorești (sau invers) în vacanța aceasta

Vacanțele și concediile de vară ne permit să citim puțin mai mult grație timpului liber câștigat. Mulți dintre noi călătorim în această perioadă așa cum nu o facem de obicei și descoperim locuri noi. De ce să nu descoperim și autori sau cărți pe măsura călătoriilor noastre? Poate că acesta a fost gândul celor de la Fly Abu Dhabi când au realizat un infografic de recomandări de lectură în funcție de destinațiile clienților. Mi s-a părut faină ideea (deși nu este în totalitate originală, s-au mai făcut topuri și grafice ușor asemănătoare), așa că am vrut s-o împărtășesc cu voi.  Citeşte tot articolul

12 cărți noi de citit în vacanța de sărbători

Stați, nu vă speriați. N-am zis că le citim pe toate în cele câteva zile în care corporația/statul/clientul/profesorul mănâncă și el o sarma și mai uită de deadline-uri. Iar în zilele astea trebuie să-i dăm raportul mamei cu ce-am mai făcut, să ne vizităm rudele și să le dăm și lor un raport, să bem un vin fiert cu prietenii, să facem bradul să aibă pisica ce să doboare, să vedem care dintre colegii de liceu mai face un copil și să stăm la interminabilele mese de sărbători. E complicat, știm. Dar dacă nici în zilele libere nu punem mâna pe-o carte, atunci când? Am selectat doisprezece cărți dintre ultimele apariții editoriale pe care le-am citi cu un vin fiert sau un ceai cald lângă.  Citeşte tot articolul

Ce cărți citește și recomandă Bill Gates

Săptămâna trecută a apărut pe Wired un material scris de Bill Gates, celebrul co-foundator Microsoft. De obicei, nu prea citesc știri legate de lumea tehnologiei decât dacă este ceva extrem de interesant sau prietenul meu, programator, consideră că trebuie să știu ceva anume :). Acum mi-a atras atenția faptul că Bill Gates enumera cărțile pe care le citește când călătorește. De aici și până la a mă avânta într-o mică cercetare despre ce citește unul dintre cei mai înstăriți oameni de pe glob a fost doar un pas.  Citeşte tot articolul

Brad Florescu – “Este important să cunoaștem lumea pentru a ne găsi locul și rostul în ea”

Istoria o știți: Brad Florescu, cunoscut om de media și publicitate, a lăsat totul baltă și s-a mutat în Thailanda, merge prin lume și scrie povești de călătorie pe Tedoo, unul dintre cele mai frumoase și pline de inspirație site-uri din .ro, al cărui motto este "Vom trăi și vom fi liberi". Pentru Brăduț, călătoria înseamnă însă libertate, cunoaștere, curiozitate și un anumit mod de a vedea lucrurile, nu bifarea unor obiective sau relaxare. Mai mult, Brad Florescu e un scriitor excelent. E suficient să citiți seriale ca În jurul lumii cu româniiAsia la întâmplare, Cealaltă Turcie, Polinezia, Sumatra Tsunami Cafe sau Amazing Asia, pentru a vă da seama cum vede Brad lucrurile, oamenii și locurile, ce observă și care e filosofia lui. Am stat cu el de vorbă despre cărți, călătorii, ficțiuni personale, explorări și exploratori, cunoaștere, despre felul profund în care urmărești lucrurile care te interesează cu adevărat, despre paradoxurile turismului cu ghidul în mână, despre uniformizare și libertate.

Citeşte tot articolul


Clădirea plină cu cărți din Șcheii Brașovului: Prima școală românească

Cele mai frumoase călătorii sunt, pentru mine, cele spontane, pe care nu le planifici, nu ai un traseu prestabilit, mergi și te orientezi acolo, în mijlocul locului, ce vrei să faci. Așa a început vacanța mea. Am vrut să merg trei zile undeva la munte și am aterizat în Brașov (mai fusesem de câteva ori, în copilărie, dar nu-mi aminteam decât Piața Sfatului și Biserica Neagră).

O prietenă mi-a spus să merg la Prima școală românească. Întâmplarea face să nu mă fi dus imediat, ci cu câteva ore înainte să plec din Brașov, într-o zi de duminică. Și, cum clădirea - muzeu se află în incinta unei biserici (Biserica ”Sfântul Nicolae”), a trebuit să aștept o oră jumătate pentru ca slujba să se încheie și să pot vizita clădirea. Dar zău că a meritat așteptarea! Citeşte tot articolul


Vacanţa în hoteluri cu bibliotecă

De câteva zile încoace, aud în jurul meu vorbindu-se despre planurile pentru mini vacanţa de 1 Mai, toată lume pare că  a intrat într-o febră a pregătirilor de călătorie, căci nimeni nu e dispus să stea acasă în această perioadă. Vama Veche pare-se că rămâne şi anul acesta o destinaţie preferată de multă lume, sunt sigură că şi Valea Prahovei va fi neîncăpătoare. Cunoscând drumurile patriei şi obiceiurile din trafic ale locuitorilor ei, sunt convinsă că ambuteiajele, nervii şi poliţiştii vor face parte din tabloul acestor zile. Pentru cei care vor să lase de-o parte toată această aglomeraţie şi îşi doresc ca loc de petrecere a vacanţei alte meleaguri, există diverse variante, în funcţie de preferinţele fiecăruia. Dar, indiferent de locul ales, să nu uităm de cărţi, căci avem timp acum pentru lectură şi relaxare. Şi cum nu toată lumea posedă dispozitive pentru citit cărţi electronice şi nici nu e dispusă să care în bagaj cărţi tipărite, cea mai bună soluţie rămâne să vă cazaţi la un hotel care are în ofertele sale bibliotecă şi locuri de citit confortabile. Citeşte tot articolul

“My mojito in La Bodeguita, my daiquiri in El Floridita” – Hemingway în Havana

Dacă aș fi fost un extraterestru aterizat prin voia lui Fidel în Cuba, nu mi-ar fi luat mult să aflu, pe lângă multe alte lucruri utile cum ar fi care e cel mai bun rom, cum se pufăie un trabuc sau că despre Che numai de bine, că aici a trăit cândva un scriitor american, mare iubitor de cocktailuri, mare și plimbări lungi. N-ai cum să-l ratezi pe Hemingway în Havana, dai ba peste cârciumile unde a băut, ba peste hotelul unde avea o cameră, ba peste cărțile lui în ediții piratate (deh, blocada americană), ba peste povești cu barca lui de pescuit, ba peste vila transformată în muzeu. Citeşte tot articolul

Descoperind hinduismul în Londra. BAPS Shri Swaminarayan Mandir

Amplasat în cartierul Neasden din Londra, într-o zonă cu precădere industrială, unde nu te-ai aştepta să descoperi un templu de o frumuseţe arhitecturală ce s-ar potrivi într-un alt peisaj, BAPS Shri Swaminarayan Mandir este primul templu hindus tradiţional din Europa, fiind construit, în doar trei ani, după un model tipic vedic: fără structură de oţel, în final fiind nevoie de peste 26.000 de bucăţi de marmură cioplită. Ridicat prin contribuţia a mii de voluntari, templul se află sub tutela spirituală a lui Pramukh Swami Maharaj, considerat al cincilea succesor al lui Bhagwan Swaminarayan. Fără să lase senzaţia de apăsare pe care de multe ori o inspiră alte „locuri sacre”, BAPS Shri oferă o experienţă nu atât spirituală (deşi asta depinde, evident, de scopul pentru care intri în templu), cât una culturală, aşa că până şi pentru cei nonreligioşi, acest templu este un must see în vizita lor în Londra. Citeşte tot articolul