Tag: zapada

Zadarnic și frumos – despre Țara Zăpezilor, de Yasunari Kawabata

Frumusețe, vremelnicie, liniște, zădărnicie, căldură, sclipire, ademenire, fărâmițare, jocul ireal al realului - sunt doar o parte dintre cuvintele-așchii în jurul cărora se încheagă universul aparte al existenței din literatura lui Yasunari Kawabata. Un scriitor ce nu încetează a surprinde prin strania artă de a smulge din amestecul vieții fărâme de frumusețe ce sclipesc mai ales în timpul trecerii lor triste. Citeşte tot articolul

Snow sau ninsoarea văzută prin ochii de copil

Să ies şi să mă joc în zăpadă când afară ninge a rămas pentru mine unul din lucrurile care îmi provoacă o mare şi sinceră bucurie. Totul a început în copilărie, evident, dar continuă şi azi, când sunt ditamai omul. Probabil că în ochii mei, ritualul pe care îl urmez are un farmec aparte şi datorită faptului că se petrece în curtea casei în care am copilărit. De fiecare dată când ninge şi un strat consistent de zăpadă s-a aşezat, merg acolo, la mama şi la bunica şi le fac un om frumos de zăpadă, cu ochi verzi de nasturi, arunc cu bulgări aiurea, alerg, cânt, dansez sub fulgii de nea. Treaba asta mă face să mă simt atât de liberă şi fericită, încât nu-mi pasă de nimeni şi nimic, nici măcar de vecinii care se uită strâmb, crezând că am luat-o razna şi că un astfel de comportament nu e potrivit pentru un om în toată firea.

Şi ca să înţelegeţi mai bine cum stau lucrurile, bucuria mea seamănă cu cea a băieţelului din cartea Snow, apărută în 1998 şi al cărei autor este Uri Shulevitz. Citeşte tot articolul


Patru poezii pentru o zi cu zăpadă

Dimineața asta totul e alb. Zăpada te scoate întotdeauna din cotidian și te trimite-n poezie. Tocmai de aceea, pentru o zi în care tot orașul e alb, am ales patru poezii despre zăpadă. "Iubire nedeslușită" de Mircea Ivănescu, un poem minunat despre efemeritate și despre iubirile ce se termină, asemenea zăpezii care se topește, "Zăpadă" de Constanța Buzea despre trecut și cunoaștere de sine, "Ordinul jartierei" de Florin Iaru, o poveste ca un film de iarnă și "Când ninge, când ninge și ninge" de Mircea Cărtărescu, un fel de jurnal al zilei poetului. Aș vrea să stau în casă toată ziua și să citesc poezii.  Citeşte tot articolul