Uneori, tocmai când te aștepți mai puțin, țăndări din (supra)realitatea imediată îți sar în față și nu te poți da în lături de la a le oferi o cale de acces prin cuvinte. De dragul unei altfel de înțelegeri. Sau măcar de dragul neînțelesurilor și mai mari.

*

8 dimineața. Frig rău. Doi studenți la cursul de stilistică. Fără legătură, vorbesc mai apoi cu un prieten despre cât de anostă e realitatea dacă nu e ajutată de imaginație. Îmi dau seama că dacă aveam o imaginație sănătoasă aveam în față 20 de studenți și nici urmă de anost ori sinistru.

*

Stat la coadă vreo 15 minute într-un oficiu poștal. Dulapuri goale, afișe strâmbe. Vreo trei persoane din fața mea primesc teancuri de bani de afară. Germania – răspunde o fată. Un bărbat îi lasă funcționarei, cu o ușoară ezitare, 10 lei. Ea îi mulțumește umil, sclipindu-i în ochi recunoștința unui animal flămând. O doamnă de vreo 60-70 de ani întreabă cu reproș dacă au aer conditionat ori vreun geam deschis. Nu. Nu se plângea că o trage curentul. „Păi și oamenii ăștia ce respiră?!”. Cică să deschidă ușa. Care nu stătea deschisă. I se arată un bidon cu apă. Pus degeaba. Ușa se închide. Apa era înverzită. Fără efect, expirată. Putredă. Ca și poșta. Ca și țara asta în care degeaba încearcă unii să deschidă niște uși.

*

Iar mi se ceartă vecinii. Și nu îmi place deloc. Că de fiecare dată nu o aud decât pe ea. Și în loc să-mi văd de ale mele, mă apuc să îmi imaginez răspunsurile lui. Treabă-i asta?!

*

După șase ore petrecute în școală, merg pe jos spre casă. Stropi de ploaie rari, reci și o durere de cap. Din peisajul pestriț al străzilor, se desprind două scene. Un bătrân, abia mergând în baston, vede la intrarea într-un bloc un pisic. Îl cheamă, scoate din buzunar mâncare, se apleacă anevoie și i-o întinde cu mâini tremurânde. La vreo două sute de metri mai încolo, pe o alee, zace aruncată o carte de fizică, de clasa a VI-a, învelită în copertă transparentă și cu numele elevului pe ea. Dar a cui era cartea?! – mă întreabă cineva a doua zi. Cât pe ce să-mi revină durerea de cap. Și cine știe ce mai vedeam.

*

Câteva ore de mers cu trenul. În fața mea, un bărbat trecut de 50 de ani. Singur, mai tot timpul vorbind la telefon. Cu vreo două femei. De fapt, certându-se din cauza unei cartele buclucașe. Scene de gelozie pe care le parează aparent liniștit, politicos. Din când în când, iese pe coridor ca să nu ne deranjeze și se pune pe urlat, de-l aude tot vagonul. Un domn.

*

Pauză, cancelarie. O colegă despăturește un șervețel. În el o țigară începută. O elevă de clasa a XI-a și-o aprinsese în timpul orei de română. Așa, și fata ce-a zis?. S-a revoltat că nu a fost lăsată să-și termine țigara. Degeaba, dacă n-a cerut și despăgubiri.

*

Prima dată când mă prinde furtuna în mașină. Întunecare, oamenii dispărând, strada blocându-se de mașini. De patru ori a trecut verdele până am scăpat de un semafor. Și cât am stat acolo, sub impactul știrilor de la TV, mă uitam după acoperișuri și copaci zburători. N-au fost decât frunze și două umbrele evadate. Odată ajunsă în curtea școlii, m-am trezit blocată în mașină, că ploua, vorba cântecului, infernal. Noroc cu tunetele care au fost mai puternice decât ploaia și mi-au ușurat alegerea. Teamă i-a fost și umbrelei, că a refuzat un timp să se deschidă. S-au usucat ele, hainele, până când am terminat eu orele.

*

Cracovia și 20 de kilometri bătuți la pas într-o zi, cât am lăsat motocicleta să se odihnească. O fată pe bicicletă mânca înghețată. Am strâmbat din nas. Ori, ori… ce naibii?! Câțiva metri mai departe, un motociclist rezemat de motocicletă mânca și el înghețată. Mda. Pietoni cu mâinile pline de înghețată. Apoi ditamai coada la înghețată. „Cum să stai la atâta coadă pentru înghețată?!”. Apoi mașini oprite în care șoferii mâncau înghețată. Stânga-mprejur. Am stat la coada și am mâncat înghețată.

Fotografiile din acest material sunt realizate de Dana Pîrvan.

Din 2006 scrie despre cărți pentru că îi plac provocările ivite pe drumul cu dublu sens dintre viață și literatură. Și pentru că în jurul cărților a găsit mulți oameni pe care altfel n-ar fi avut bucuria de a-i fi întâlnit. Doctor în filologie al Universității din București, a publicat cronici și eseuri în revistele „Observator cultural”, „Cultura”, „România literară”, „Luceafărul”, „Bucureștiul cultural”, „LaPunkt”. În 2013 a debutat la Editura Art cu volumul „Sebastian și lumea lui”.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *