După 10 ani alături de The Decemberists, dar mai ales – în cazul de faţă – după 10 ani de studiat și imaginat păduri, Colin Meloy, frontman-ul formației, a scris o carte pentru copii – şi nu numai.
Inspirat de pădurile dense din Portland, Oregan, Colin creează o lume sălbatică unde eroii sunt uşor de identificat, însă personjul principal devine decorul: unul apăsător, în care te adânceşti gradual, până devii conştient de el, oriunde te-ar duce povestea. Aici meritele îi revin şi lui Carson Ellis, soţia lui Colin, care s-a ocupat de ilustraţii şi, aşa cum nu se întâmplă prea des în relaţia scriitor – ilustrator, a decis chiar, pe alocuri, prin imagini, firul poveştii.
Prue McKeel – o puștoaică isteață de 12 ani – porneşte în căutarea fratelui ei mai mic, Mac, răpit de ciori și purtat către o pădure misterioasă, numită Impassable Wilderness, în care nimeni nu pare să fi intrat vreodată – sau, cel puțin, să fi ieșit. Lui Prue i se alătură prietenul ei, Curtis, și împreună descoperă o lume plină de creaturi mistice, care îi poartă în vâltoarea conflictelor, intențiilor ascunse sau în lupta pentru o misiune mult mai importantă decât cea iniţială.
Iar lucrurile nu se termină aici, pentru Colin şi Ellis. Subtitlul cărţii, The Wildwood Chronicles, Book 1, anunţă că vor urma şi altele. Pe lângă asta, studiourile Laika, producătorii animaţiei „Coraline”- poate-o ştiţi, cea despre fetiţa ignorată de părinţi, care găseşte o uşă în peretele casei şi pătrunde într-o lume imaginară în care personajele au nasturi cusuţi în loc de ochi – au bătut deja palma pentru primul stop-motion din serie. În timp ce fantezia lui Colin, păstată ani buni şi alimentată de cărţile lui Tolkien, Cronicile din Narnia sau cronicile lui Lloyd Alexander Prydain, se materializează, în sfârşit, The Decemberists nu o duc prea rău nici ei: albumul lansat anul ăsta, The king is dead, a ajuns deja pe locul 1 in Billboard.
Şi pentru că ne plac personajele coerente, după ce The Decemberists ne-au obişnuit cu piesele-poveşti folk şi uneori dark folk, imaginea pe care-am avut-o despre Colin Meloy nu face decât să prindă şi mai mult contur.
Să ascultăm o piesă a lor pe care cu siguranţă aţi mai auzit-o şi care am zice că place multora, cu ilustraţii cu copaci, fireşte:
