Am citit zilele trecute o postare pe facebook a unei prietene în care aceasta spunea că nu se mai uită de câţiva ani la filme la televizor şi de vreo zece ani la ştiri. Era siderată de faptul că din 8 reclame, 5 sunt la medicamente iar restul la produse care conţin chimicale. O altă  prietenă spunea că în zilele noastre  s-a updatat modelul din Marele Inchizitor, cel prin care se reuşea controlarea umanităţii doar prin asigurarea pâinii zilnice. Acum pentru a deţine control, trebuie să oferi circ şi pâine, să ţii oamenii într-o permanentă şi angoasantă asaltare cu (non)informaţii, genul ştirilor de la ora 5.

Din cauza acestor conotaţii negative ale mediei în general, televiziunii în special, a luat naştere o mişcare anti-televizor care a început să se facă tot mai resimţită în ultimii ani, să fie adoptată ca o valoare în sine. Am observat, în mai multe rânduri, că oamenii, în procesul de socializare, din momentul primei interacţiuni caută similitudini şi afilieri comune, atât pentru a îşi salva timpul de posibile relaţionări neinteresante, cât şi pentru a găsi liantul pe care să consolideze posibile relaţionări viitoare. În ultima vreme, tocmai acest ne mai uitat la televizor a devenit una dintre dovezile incontestabile ale diferenţierii, o lepădare înainte de interacţiunea socială propriu-zisă cu valoare de cod secret.

Pe de altă parte, dacă avem acţiune, avem imediat după şi reacţiune. Există şi o anti-mişcare împotriva împotrivirii uitatului la televizor. Dacă faci parte dintre cei care nu se mai uită la televizor rişti să devii snob, elitist sau chiar ignorant (De ce e stupid să te lauzi că nu te uiţi la televizor).

Ce este „politic corect” – să te uiţi, să nu te uiţi, să te informezi doar strict cât ai nevoie, să reacţionezi solidarizând cu mişcari „anti” sau să ai libertate de replicare la anti-mişcări?- e greu de spus, dar cert este, că, fie  că ne uităm sau nu la televizor, se pare că libertatea nostră de acţiune e modificată, dacă nu chiar alterată din cauza sutelor de ştiri cu care suntem asaltaţi. E obligatoriu, imperios chiar, să ne dezvoltăm abilităţi de triere, de selecţie pertinentă din tot noianul acesta informativ.

Poate va reuşi Alain de Botton să facă puţină lumină în legatură cu acest subiect cu noua lui carte, foarte proaspăt apărută la editura Hamish Hamilton:  The News: A User’s Manual

I believe the news occupies the same dominant position in our society as religion once did, and yet we don’t even begin to understand its impact on us. This new book takes twenty-five archetypal news stories and submits them to unusually intense analysis.

How come disaster stories are often so uplifting? What makes the love lives of celebrities so interesting? Why do we enjoy politicians being brought down? Why are upheavals in far off lands often so… boring?

Avem şi un trailer de prezentare, şi un site nou nouţ de ştiri (da ştiu, alte ştiri, dar acesta este altfel şi sunt sigură că o să vă placă) pe care Alain de Botton l-a creat, inspirat fiind de subiectul atât de generos, în timp ce scria cartea. www.thephilosophersmail.com.

Cartea se poate comanda de pe amazon şi tot aici sau direct pe site-ul scriitorului http://alaindebotton.com, se poate citi continuarea fragmentului de mai jos.

Aşteptăm cu nerăbdare şi traducerea în limba română, iar pentru recenzie, să vedem care dintre redactorii sau colaboratorii bookaholic va citi primul cartea. 🙂

Din carte:

PREFACE

 

1.

IT DOESN’T COME with any instructions, because it’s meant to be the most normal, easy, obvious and unremarkable activity in the world, like breathing or blinking.

After an interval, usually no longer than a night (and often far less; if we’re feeling particularly restless, we might only manage ten or fifteen minutes), we interrupt whatever we are doing in order to check the news. We put our lives on hold in the expectation of receiving yet another dose of critical information about all the most significant achievements, catastrophes, crimes, epidemics and romantic complications to have befallen mankind anywhere around the planet since we last had a look.

What follows is an exercise in trying to make this ubiquitous and familiar habit seem a lot weirder and rather more hazardous than it does at present.

2.

THE NEWS IS committed to laying before us whatever is supposed to be most unusual and important in the world: a snowfall in the tropics; a love child for the president; a set of conjoined twins. Yet for all its determined pursuit of the anomalous, the one thing the news skilfully avoids training its eye on is itself, and the predominant position it has achieved in our lives. ‘Half of Humanity Daily Spellbound by the News’ is a headline we are never likely to see from organizations otherwise devoted to the remarkable and the noteworthy, the corrupt and the shocking.

Maria Elisabeta Boamfă

Psiholog de profesie, a lucrat în domeniul dezvoltării şi trainingului. Momentan, expatriată în Germania, se ocupă de îmblânzirea limbii, iar în timpul rămas are grijă, cu neostoită pasiune, de cărţi şi de alte minuni. Adeptă a cultului "bucuria vieţii", e responsabilă cu colectarea de zâmbete şi poveşti.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *