E ora trei după amiaza. Musca muncește din greu să ajungă la marginea halbei. Înoată de o jumătate de oră. E insuportabil: soarele o bate în cap, valurile și spuma o obosesc, berea o îmbată. Cu mințișoara înecată în alcool, bănuiește că va muri curînd.
Halba zace uitată pe masă de aproape o oră. Marea nesfîrșită în care vietatea își pierde mințile de disperare nu are decît două degete răsuflate pe fundul recipientului din care a băut Popescu, portarul de la Primărie. El bea regulat în timpul programului. Zice că se duce să se pișe și să tragă o țigară – și dă berea pe gît fulgerător. Îi mai rămîne timp și de cîteva fumuri. Dar azi nu a avut noroc. L-a văzut contabila, Ghirdănescu sau Ghirlănescu. Așa că a lăsat înciudat pe fundul halbei două degete de lichid. Ce nu știe Popescu e că scorpia nici nu se dusese la bancă, cum i-a zis sus și tare primarului, ci a zbughit-o drept la second hand-ul unde băgau marfă nouă. Așadar, contabila nu numai că nu s-a uitat în paharul portarului, ci a încercat să camufleze pachetul voluminos pe care plănuise să-l ascundă în cutia imprimantei. De o oră, berea a rămas pe masă neatinsă, în așteptarea chelnerului. Pînă și halba s-a scîrbit cînd s-a procopsit cu insecta înăuntru.
Nae, chelnerul, sprijinit într-un cot, își savurează victoria. Toată dimineața gonise musca prin bucătărie, fără succes, cu șervetul, cu palma și cu Libertatea. Acum, o privește satisfăcut și o plimbă cu degetul spre centru. Clienți nu sînt, iar insecta îi sugerează, nu se știe de ce, naufragiul Titanicului, la pachet cu salvarea lui Di Caprio. Asta pentru că berea e dulce, îi explicase el Eleonorei, picolița. Muștele trag la dulceață ca la căcat. Fata l-a privit neîncrezătoare. Cum naiba? Berea e amară. Ea nu pune niciodată gura pe bere. Singurul lucru care-i place e „Tămîioasa“, îndoită cu sifon. Da’ nu cumva să dea dracu’ să-i intre ei vreo gînganie în pahar, că schimbă foaia. Așa a făcut chiar de dimineață, cînd l-a repezit pe Ghiță, bucătarul, care încercase să o piște de fund. I-a zis, cu voce tăioasă:
— Ți-o tai, dacă mă mai atingi! Numai gagicu’ meu pune mîna pe mine!
Nimeni nu știa că bucătarul uitase aseară carnea de mici pe masă… Nu multă, cam o oală întreagă. A fost tare deprimat, nu i se mai întîmplase așa un pocinog niciodată. La patrușcinci de ani e semn de bătrînețe, și-a zis. Ce să vezi?, cu o oră mai devreme își spunea pe drum că niciodată nu s-a simțit mai tînăr. Era hotărît, după o lungă chibzuială, să divorțeze de Mimi și să înceapă o viață nouă cu Miriam. Nimeni nu o știe încă pe Miriam, dar or s-o știe toți! E un înger tînăr, numai mușchiuleț și fibruță, niciun pic de grăsimioară. Se vor îngălbeni de ciudă. Apoi, cînd a intrat, a văzut mizeria și a simțit duhoarea. S-a ofilit. A spălat, a dat cu oțet și nu s-a prins nimeni, numai pe blestemata de muscă n-a păcălit-o. Și-a mirosit mîinile înainte să-i prindă fetei între degete o bucățică de bucă. A ciupit-o pe Eleonora, e adevărat, dar fără intenție, de ciuda micilor. Acum, cînd se uită la ea, îi vine să roșească. Gîndurile vesele au fost definitiv întoarse cu fundu-n sus. Și dacă îl toarnă, mizerabila? Îi strică toate ploile.
Fata, însă, l-a și uitat, că nu e rea la suflet, e doar spurcată la gură. E, și ea, deprimată, dar din alt motiv. Corneluș, noua ei cea mai mare iubire, o traduce, e sigură de asta și nu e în apele ei. Azi noapte a adormit înainte să… Cică a fost obosit. S-au certat de cum s-a crăpat de ziuă, iar el a plecat trîntind ușa. Adio! Deși e iulie, Eleonorei îi tună și-i fulgeră. Nu poate sta locului și adună nervoasă puținele resturi de pe mese. Ia halba buclucașă de sub nasul lui Nae. Musca e cu un picioruș la mal. Și-l agită de zor, încercînd să se agațe de sticla lipicioasă. Eleonora se înseninează brusc, ia un pai strivit și o scufundă la loc.
— Corneluș, iubi, vezi tu pe dracu’! șoptește ea înseninată și zîmbește crud. Ia să vedem, cît mai reziști?
Sursă imagine principală
