E ora trei după amiaza. Musca muncește din greu să ajungă la marginea halbei. Înoată de o jumătate de oră. E insuportabil: soarele o bate în cap, valurile și spuma o obosesc, berea o îmbată. Cu mințișoara înecată în alcool, bănuiește că va muri curînd.

Halba zace uitată pe masă de aproape o oră. Marea nesfîrșită în care vietatea își pierde mințile de disperare nu are decît două degete răsuflate pe fundul recipientului din care a băut Popescu, portarul de la Primărie. El bea regulat în timpul programului. Zice că se duce să se pișe și să tragă o țigară – și dă berea pe gît fulgerător. Îi mai rămîne timp și de cîteva fumuri. Dar azi nu a avut noroc. L-a văzut contabila, Ghirdănescu sau Ghirlănescu. Așa că a lăsat înciudat pe fundul halbei două degete de lichid. Ce nu știe Popescu e că scorpia nici nu se dusese la bancă, cum i-a zis sus și tare primarului, ci a zbughit-o drept la second hand-ul unde băgau marfă nouă. Așadar, contabila nu numai că nu s-a uitat în paharul portarului, ci a încercat să camufleze pachetul voluminos pe care plănuise să-l ascundă în cutia imprimantei. De o oră, berea a rămas pe masă neatinsă, în așteptarea chelnerului. Pînă și halba s-a scîrbit cînd s-a procopsit cu insecta înăuntru.

Nae, chelnerul, sprijinit într-un cot, își savurează victoria. Toată dimineața gonise musca prin bucătărie, fără succes, cu șervetul, cu palma și cu Libertatea. Acum, o privește satisfăcut și o plimbă cu degetul spre centru. Clienți nu sînt, iar insecta îi sugerează, nu se știe de ce, naufragiul Titanicului, la pachet cu salvarea lui Di Caprio. Asta pentru că berea e dulce, îi explicase el Eleonorei, picolița. Muștele trag la dulceață ca la căcat. Fata l-a privit neîncrezătoare. Cum naiba? Berea e amară. Ea nu pune niciodată gura pe bere. Singurul lucru care-i place e „Tămîioasa“, îndoită cu sifon. Da’ nu cumva să dea dracu’ să-i intre ei vreo gînganie în pahar, că schimbă foaia. Așa a făcut chiar de dimineață, cînd l-a repezit pe Ghiță, bucătarul, care încercase să o piște de fund. I-a zis, cu voce tăioasă:

— Ți-o tai, dacă mă mai atingi! Numai gagicu’ meu pune mîna pe mine!

Nimeni nu știa că bucătarul uitase aseară carnea de mici pe masă… Nu multă, cam o oală întreagă. A fost tare deprimat, nu i se mai întîmplase așa un pocinog niciodată. La patrușcinci de ani e semn de bătrînețe, și-a zis. Ce să vezi?, cu o oră mai devreme își spunea pe drum că niciodată nu s-a simțit mai tînăr. Era hotărît, după o lungă chibzuială, să divorțeze de Mimi și să înceapă o viață nouă cu Miriam. Nimeni nu o știe încă pe Miriam, dar or s-o știe toți! E un înger tînăr, numai mușchiuleț și fibruță, niciun pic de grăsimioară. Se vor îngălbeni de ciudă. Apoi, cînd a intrat, a văzut mizeria și a simțit duhoarea. S-a ofilit. A spălat, a dat cu oțet și nu s-a prins nimeni, numai pe blestemata de muscă n-a păcălit-o. Și-a mirosit mîinile înainte să-i prindă fetei între degete o bucățică de bucă. A ciupit-o pe Eleonora, e adevărat, dar fără intenție, de ciuda micilor. Acum, cînd se uită la ea, îi vine să roșească. Gîndurile vesele au fost definitiv întoarse cu fundu-n sus. Și dacă îl toarnă, mizerabila? Îi strică toate ploile.

Fata, însă, l-a și uitat, că nu e rea la suflet, e doar spurcată la gură. E, și ea, deprimată, dar din alt motiv. Corneluș, noua ei cea mai mare iubire, o traduce, e sigură de asta și nu e în apele ei. Azi noapte a adormit înainte să… Cică a fost obosit. S-au certat de cum s-a crăpat de ziuă, iar el a plecat trîntind ușa. Adio! Deși e iulie, Eleonorei îi tună și-i fulgeră. Nu poate sta locului și adună nervoasă puținele resturi de pe mese. Ia halba buclucașă de sub nasul lui Nae. Musca e cu un picioruș la mal. Și-l agită de zor, încercînd să se agațe de sticla lipicioasă. Eleonora se înseninează brusc, ia un pai strivit și o scufundă la loc.

— Corneluș, iubi, vezi tu pe dracu’! șoptește ea înseninată și zîmbește crud. Ia să vedem, cît mai reziști?


Sursă imagine principală

Florin Iaru

Unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români contemporani, Florin Iaru a fost membru al Cenaclului de Luni, a debutat în 1981 cu Cântece de trecut strada și a fost co-autor al volumului colectiv Aer cu Diamante. Florin Iaru lucrează în presă, atât print cât și televiziune și ține cursuri de scriere creativă. Cea mai recentă carte este volumul de proză scurtă "Povestiri cu final schimbat".


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *