Ioan Petru Culianu, istoricul religiilor cunoscut drept urmaș al lui Mircea Eliade, a fost și un prozator talentat. Și-a dovedit iscusința atât în scrierile de tinerețe, adunate în volumul Arta fugii, volum reconstituit postum de către Tereza Culianu-Petrescu, cât și în cele de maturitate, ca Jocul de smarald sau Pergamentul diafan. Nu despre unul din aceste volume va fi vorba în cele ce urmează, ci despre un altul, publicat, de asemenea, postum. Mă refer aici la Tozgrec (Polriom, Iași, 2010), scris între 1981-1984, pe când Culianu era profesor la Groningen.
Magie, manipulare, teorii conspiraționiste, ocultism, iată ingredientele de bază ale celor patru povestiri din Tozgrec, ele reflectând, într-o oarecare măsură, și interesele majore ale lui Culianu din perioada elaborării lor. De fapt, cele patru povestiri constituie niște variante, niște eboșe, la un proiect de roman esoteric. Asta nu înseamnă că ele nu pot fi considerate, în pur spirit postmodernist, capitole independente ale unui roman al cărui personaj central este enigamticul Tozgrec. Cine e, însă, Tozgrec? Printre alchimiști și magicieni este cunoscut drept discipol al lui Solomon, patronul magicienilor, căruia, în perioada Renașterii, i-au fost atribuite câteva scrieri despre practica magiei. Ioan Petru Culianu îl transformă pe Tozgrec într-un personaj omnipotent, straniu, care dă peste cap normele lumii noastre și îi pune în dificultate pe potentații zilei prin abilitățile sale de a le dejuca planurile.
În prima povestire/variantă, Grădinile lui Tozgrec, personajele sunt interesate de un secret teribil prin care posesorul ar putea să-i controleze pe cei din jurul său. Trebuie spus că I.P. Culianu a fost pasionat de arta manipulării, despre care a scris în nenumărate rânduri. Giordano Bruno l-a fascinat cu al său De vinculis în genere, în care Culianu vedea un adevărat manual de manipulare. „Totul este manipulabil, credea Giordano Bruno, nu există absolut nimeni care să poată scăpa raporturilor intersubiective, fie că-i vorba de un manipulator, de un manipulat ori de un instrument”. Pentru a cunoaște mai multe despre acest subiect, cei interesați trebuie să consulte neapărat Eros și magie în Renaștere. 1484, studiu în care Ioan Petru Culianu descrie pe larg arta lui Giordano Bruno. În povestirea lui Culianu, tipograful Grubb publică șapte cărți cu învățăturile lui Tozgrec şi trage doar câte trei exemplare din fiecare carte. De ce sunt atât de căutate aceste cărți? Iată despre ce ar fi vorba în paginile acestora, în chiar cuvintele tipografului Grubb, cel care le-a cules și tipărit: „…Tot ce voiam să spun este că, în aceste şapte cărţi, sunt cuprinse câteva din învăţăturile celui mai mare spirit din toate timpurile, al cărui nume nu-l pot rosti faţă de profani… Voi încerca numai să-ţi spun pe scurt despre ce este vorba: despre putere asupra oamenilor. Pentru a avea putere asupra lor, trebuie să le influenţezi inconştientul – nu ştiu dacă ştii ce este asta, dar vei înţelege imediat -, trebuie să exerciţi asupra lor un control psihic, cu copul de a provoca în ei reacţiile scontate. Ştiinţa adevărată a magiei pune în mişcare cauze psihice, lucrează asupra indivizilor şi obţine de la ei efectele fizice dorite…”.
În cea de a doua povestire/variantă, Sid, un bărbat cu un IQ de 140 si cu puteri telepatice, o urmărește – în aparență, fără un scop anume –, pe Mekor Hyam, o chelnăriță atrăgătoare. Îl las pe cititor să descopere care este într-adevăr scopul acestui filaj. Câteva dintre motivele recurente în scrierile lui Culianu – fie ele de proză sau teoretice – apar și aici. Astfel, nu lipsește motivul lumii ca ficțiune, o ficțiune elaborată de fiecare generație în parte din nevoia de a se distinge de cei vechi, de tradiții, de a impune noi norme – noi ficțiuni – de stabilitate într-o lume altfel destul de fluctuantă: „-…În realitate, stabilitatea trebuie să fi fost întotdeauna o ficţiune, chiar şi în Evul Mediu. Azi catolic, mâine eretic, azi eretic, mâine ars pe rug, Orice generaţie construieşte o ficţiune pentru generaţia următoare, o ficţiune numită mamă, casă, educaţie, religie. Iar între o ficţiune şi cealaltă nu există o strictă continuitate; dimpotrivă, nu e rar ca un tânăr să se revolte, să renege ficţiunea de stabilitate a părinţilor. Oricum însă, dacă nu se sinucide, dacă nu este prea puternic ori dacă nu vrea să cadă iremediabil în marginalitate, atunci va fi obligat – şi cu cât mai repede cu atât mai bine pentru el – să elaboreze o ficţiune nouă pentru propriii săi fii şi fiice. Iată aşadar de ce imaginea lumii se schimbă treptat şi de ce omul este o fiinţă care, într-o anumită măsură, îşi creează singur stabilitatea în conformitate cu anumite norme de subzistenţă”.
În cea de a treia povestire/variantă este spusă povestea păianjenului Hermion „cu sclipiri de rubin” care apare o dată la o sută de ani pentru a împlini trei dorinţe unui om care și-a pierdut orice speranță. Din nou apare motivul manipulării. Elis, unul dintre personaje, crede că viitorul omenirii va fi decis într-o mare luptă care se va da între diverse forțe, miza fiind controlul total al omenirii, căci „omul este, în anumite condiţii de scădere a nivelului mintal, capabil de a fi programat să creadă sau să facă orice, absolut orice”. Din nou, las cititorului plăcerea să descopere ce legătură există între povestea păianjenului Hermion și manipularea oamenilor.
În cea de a patra povestire/ variantă este povestit experimentul Lombrosa, experiment în care profesorul Caspar Stolzius şi Mekor Haym încearcă să manipuleze o comunitate izolată de oameni prin contaminarea apei cu LSD. Experimentul eșuează, iar Tozgrec, ca trimis al divinității, hotărăște să distrugă lumea.
Toate cele patru variante ale Tozgrec-ului au pornit de la ideea că masele pot fi controlate de o voință superioară – în acest caz, de enigmaticul Tozgrec – prin manipularea fantasmelor, prin halucinogene sau prin controlul viselor. Tozgrec ilustrează, cu ajutorul ficțiunii, ceea ce I.P. Culianu a studiat o viață întreagă, și anume modalitățile prin care oamenii pot fi (și sunt) controlați, Culianu fiind interesat de mecanismele din spatele acestor grosolane sau fine manipulări. Se poate spune că Tozgrec este o ficțiune cu adânci rădăcini în realitățile obscure ale funcționării minții umane, realități nepermise oricui și oricând.
Ioan Petru Culianu, Tozgrec, Ediție îngrijită și traduceri de Tereza Culianu-Petrescu, Polirom, Iași, 2010. Cartea poate fi comandată de pe librăria online Cărturești.
