E greu să scrii despre ultima zi a unui festival, mai ales cand e vorba de unul mai spumos ca niciodată, din mai multe motive: te trezeşti scos din priza, dupa seri sărbătoreşti, îţi pare rău că a trecut aşa de repede, ca să nu zic nimic despre inevitabila lene de după seara de final – petrecere cu oameni mulţi şi bine-dispuşi, cu rîsete, cu sarmale, cu pahare şi relaxare totală . Greu, dar dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, şi ar fi păcat!
A fost seara cu cei mai mulţi invitaţi pe scenă, unul mai diferit ca altul, plus doi traducători, Cătălina Puiu şi Nadine Vlădescu. Aşadar: Jean Mattern este scriitor francez cu descendenţă est-europeană şi editor al sonorei Gallimard, unde coordonează două colecţii de literatură străină, Du Monde Entier şi Arcades. În română i-au fost traduse două cărţi, Băile Királi (trad. Silviu Lupescu), urmată de Lapte şi miere (trad. Anca Băicoianu), ambele la Editura Polirom. Cea din urmă, Lapte şi miere, a fost prezentat în aceeaşi seară de Adina Diniţoiu, o bună cunoscătoare a literaturii franceze, care a familiarizat cititorii cu subiectele romancierului, făcînd, în acelaşi timp şi o bună primire oaspetelui.
Gheorghi Gospodinov e un scriitor bulgar intens tradus peste tot în lume şi de curînd şi la noi, într-o colecţie nouă a Editurii Cartier, Biblioteca deschisă, cu cel mai de succes titlu al său, Un roman natural. Adina Rosetti este autoarea romanului Deadline, aflat deja la a doua ediţie la Curtea Veche Publishing, iar Mihail Vakulovski, poet, romancier şi redactor al unei cunoscute reviste online, Tiuk!, e printre cei mai cunoscuţi scriitori veniţi din Republica Moldova. Pentru lectura de vineri seara a ales două fragmente cu lipici la sală din cel mai nou roman al lui (un rockman, cum îi spune), un succes deja, Tovarăşi de cameră. Student la Chişinău publicat de Cartea Românească.
Ana Chiriţoiu, redactor al revistei România literară, a fost gazda serii şi a încercat să le propună celor patru invitaţi, nu uşor de adus pe teren comun, punţi de dialog pornind de la cărţile din care s-au făcut şi lecturile. Tema care a dat startul discuţiei, după lecturi, a fost cea a revoluţiei (fie ea pe bloguri, cum se întîmplă în romanul Adinei Rosetti, în toaletele cu pereţii mîzgăliţi cu lozinci anti-sistem, ca în romanul lui Gospodinov, sau în stradă, cum a fost în Chişinăul lui Vakulovski sau cum s-a întîmplat în Ungaria anilor ’50, despre care scrie Jean Mattern), dar s-a vorbit despre multe alte lucruri, desprinse majoritatea din ceea ce înseamnă exil, ţară de împrumut şi bagaj identitar.
Ceva mai generală şi mai aşezată discuţia decît în seara precedentă – cea mai explozivă şi mai dezinhibată dintre toate –, însă o întîlnire care le-a dat celor din sală ocazia să cunoscă, faţă în faţă, individualităţi foarte diferite, cu cărţi care, cred eu, au în comun un lucru esenţial: faptul că nu se eschivează din faţa realului, nu fentează, nu trişază şi îşi asumă, în schimb, propriile investigaţii în nişte teritorii deloc facile.
Mi-a plăcut şi m-a bucurat, în seara asta poate mai mult decît în celelalte, numărul simţitor crescut al scriitorilor prezenţi în sală, şi tot aici adaug şi eu o fericită şi unanimă observaţie, anume că anul acesta festivalul a avut public, nu glumă! Varujan Vosganian însuşi a descins, cuplat la mobil, ca orice personaj important, şi odată cu el şi o divizie de fotoreporteri care îl aşteptau la ieşirea din Clublul Ţăranului. Gabriela Adameşteanu a ascultat atentă lecturile, şi nu numesc acum decît doi veterani, pe care-i vezi mai rar în mijlocul cititorilor, altfel aş ajunge la o lungă listă. Să ştiţi mai bine că a fost o bună buna dispoziţie generală, care parcă a băgat viaţă din nou în volumele astea pe care le tot vedem zi după zi pe raft, şi mai puţin printre oameni, mai rar declanşînd discuţii, chicoteli, hohote şi întîlniri, şi încă şi mai rar în inima unor petreceri.
La fel, mi-a plăcut că în sală au circulat textele traduse în română, lucru care sudează şi mai bine legătura dintre cel care citeşte şi cel care ascultă. La capitolul întrebări din sală, şi de data asta mi s-a părut că lucrurile au mers mai bine, plus că ediţia de acum a demonstrat un lucru de care lumea literară tinde să uite: apetitul pentru citit şi discutat există, iar modul în care se manifestă la suprafaţă, de cele mai multe ori imprevizibil, poate să provoace nişte surprize de proporţii! Cred că precipitatul ăsta de neprevăzut, în echilibru instabil, are un potenţial care trebuie doar gîdilat din cînd în cînd, cu fler şi cu atenţie!
S-a terminat FILB-ul, cu un cocktail care ar fi putut să ţină cît un revelion cu Periniţa la final, (Oana Gruenwald şi Centrul pentru carte Germană merită un bis pentru parta asta!) şi cu cei trei organizatori (Oana Boca, Bogdan-Alexandru Stănescu şi Vasile Ernu) rîzînd într-o poză comună, prinsă de foarte multe aparate de fotografiat. Cu scriitori şi oameni din branşă amestecaţi printre cititori – cu toţii, acrobaţi cu farfuriile şi paharele în mînă , făcîndu-şi loc pe scări, pe la mese, pe scenă, şi sînt sigură, înspre un sezon în care cărţile încep să se transforme în ceva cu mult mai însufleţit ca de obicei.
La sfîrşit, vorba prietenilor de la Infocarte, te şi miri că festivalul ăsta e doar o dată pe an!
