Pe 13 aprilie 1906 se năștea unul dintre scriitorii mei de suflet, unul dintre aceia ale căror opere mi-au marcat adolescența, irlandezul Samuel Beckett. Pe contul de Facebook Bookaholic marcam discret ziua lui de naștere. Cu ocazia aceasta, mi-am readus aminte de Așteptându-l pe Godot (și obsesia pe care o aveam pentru piesa aceasta, alături de cele ale lui Eugen Ionescu și Matei Vișniec, obsesie care a dus până la imitare – da, scriam piese de teatru în cheie absurdă), de prozele lui scurte, de poemele sale minunate.

Și acesta n-a fost decât un pas. Reamintindu-mi, mi s-a făcut dor și am început să mai caut pe internet diverse în legătură cu viața și scrierile lui Beckett. Așa se face că am aterizat pe Open Culture, unde am găsit singurul film pe care autorul l-a făcut.

Pentru mine a fost o descoperire de zile mari și, scriind despre asta acum și punându-l aici, sper să fie la fel și pentru voi.

Se numește, puțin previzibil, Film (1965). Este un mediu-metraj (are 17 minute), regizat de Alan Schneider, cu un scenariu scris de Samuel Beckett. Singurul personaj din Film (pe care-l cheamă O, de la obiect) este jucat de Buster Keaton, deși se pare că Beckett și l-ar fi dorit pe Charlie Chaplin în locul acestuia. Este un film aproape mut (se aude un singur sunet de-a lungul celor 17 minute), puțin cam ciudat (cumva pe linia lui Godot, eu așa l-am simțit, deși ”acțiunea” nu este similară), care te lasă pe gânduri, întrebându-te ce-a vrut să spună?

Conform lui Schneider, scenariul avea o formă inedită, diferită de stilul clasic:

”The script appeared in the spring of 1963 as a fairly baffling when not downright inscrutable six-page outline. Along with pages of addenda in Sam’s inimitable informal style: explanatory notes, a philosophical supplement, modest production suggestions, a series of hand-drawn diagrams.” (îngroșările îmi aparțin)

Mie mi se pare fascinant.

Pentru că aparent foarte puțini înțelegeau despre ce este vorba în filmul acesta, Beckett ar fi împărtășit viziunea sa:

”It’s a movie about the perceiving eye, about the perceived and the perceiver — two aspects of the same man. The perceiver desires like mad to perceive and the perceived tries desperately to hide. Then, in the end, one wins.”

Sursa

Tot în 1965 s-a mai întâmplat o chestie grozavă: Samuel Beckett a fost filmat de Lawrence Harvey, profesor de literatură comparată la Universitatea Dartmouth (care a și scris o carte despre scriitorul irlandez), citind două poeme de la sfârșitul romanului său Watt. Este un lucru fain pentru că Beckett era un tip foarte timid și se ferea, cât de mult putea, să apară în fața camerelor de luat vederi. Așa că înregistrarea aceasta este una destul de rară.

Fragmentul video de mai jos face parte din filmul Waiting for Beckett (documentar din 1993 despre viața și opera lui Beckett).

Pentru că înregistrarea este destul de slabă din punct de vedere calitativ, poate ar merge să citiți poemele în timp ce-l ascultați pe Beckett:

who may tell the tale
of the old man?
weigh absence in a scale?
mete want with a span?
the sum assess
of the world’s woes?
nothingness
in words enclose?

 

Watt will not
abate one jot
but of what

of the coming to
of the being at
of the going from
Knott’s habitat

of the long way
of the short stay
of the going back home
the way he had come

of the empty heart
of the empty hands
of the dim mind wayfaring
through barren lands

of a flame with dark winds
hedged about
going out
gone out

of the empty heart
of the empty hands
of the dark mind stumbling
through barren lands

that is of what
Watt will not
abate one jot

Sursa

Mai devreme aminteam de documentarul Waiting for Beckett. Pentru cei care nu l-au văzut, pun mai jos fragmentele găsite pe YouTube.

Și o ultimă recomandare pentru cititorii lui Samuel Beckett: piesa Așteptându-l pe Godot regizată de autorul ei, în 1985, ca parte a proiectului Beckett directs Beckett – despre care puteți afla mai multe pe site-ul aferent.

 

Sursă imagine principală

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *