Deși nu e vorba despre debutul său editorial, când autorul care exercită poate cea mai vie – cu toate că uneori nerecunoscută – influență în literatura secolului XX trimite spre publicare nuvela sa intitulată sălbatic Metamorfoza, vorbim de un text care, dacă Max Brod, prietenul dorit la fel după moarte, ar fi ascultat îndemnul lui Kafka – de a-i arunca în foc toate manuscrisele, printre care se numărau cele ale Procesului ori Castelului – putea să rămână efectiv unica lui capodoperă.
Astfel, făcând public romanul acesta mic însă – vai – cât de autobiografic (totuși în mod mascat, de altfel ca tot ce-a scris), Franz Kafka făcea să se deschidă cutia hermeneutică a Pandorei, chiar înainte de-a ști ce voia să spună el însuși. Cu titlul original german Die Verwandlung, scriitorul evreu din Praga își vede tipărit pentru întâia dată textul redactat în urmă cu trei ani, prin toamna lui 1912. Era numărul din octombrie 1915 al periodicului Die Weißen Blätter. Eine Monatsschrift (Paginile Albe. Un lunar), revistă de literatură expresionistă, editată de René Schickele în Leipzig. La paginile 1177-1230 se regăsea o lucrare matură imposibil de încadrat: nici fantastic – intruziunea elementului supranatural nefiind trăită ca realism magic, dacă nu cumva pe jumătate, semi-veridic, semi-fantezist – nici miraculos, nici realist, nici straniu, nici complet alegoric sau cu totul absurd, ci toate astea împreună.
Vladimir Nabokov ne-a putut lăsa o celebră lectură biografistă, conform căreia acest protagonist metamorfozat dimineața / în timpul nopții rămâne doar un alter ego al autorului ceh însuși, strivit de către cei mai apropiați lui: „Gregor este o ființă umană în deghizamentul unei insecte; familia lui, insecte deghizate ca oameni” („Lecture on The Metamorphosis by Vladimir Nabokov”, în traducerea mea). Apoi, știm că prozatorul-entomolog american, care a sfârșit prin a identifica în cele din urmă respectiva coleopteră (un cărăbuș, de fapt), nu ar fi făcut corecturi pe versiunea originală a Metamorfozei, așa cum de obicei se crede, ci, precum un editor nemulțumit, numai pe traducerea englezească – transformatoare în plus.
Pentru că probabil niciodată nu se va termina cu lanțul interpretărilor acestui text relativ scurt, condamnat la repetiție critică, propun alt punct de vedere. Și dacă ar fi vorba despre un vis real avut de Kafka, transpus apoi în maniera lui Robert Louis Stevenson (cu mărturisirea că Straniul caz al doctorului Jekyll și al domnului Hyde [n-]ar fi la origine [decât] o deambulare onirică), însă de-o calitate literară infinit superioară? Să evocăm încă o dată arhicunoscutul incipit al nuvelei:
„Într-o bună dimineață, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare.”
(Franz Kafka, „Metamorfoza și alte povestiri”, traducere din limba germană de Mihai Isbășescu, ediția a II-a, Polirom, [Iași], 2012, p. 5)
Mai mult, se știe că numele Gregor vine de la verbul grecesc egrêgoreîn, care înseamnă „a veghea” sau tocmai „a fi treaz”. Nu exagerez când vorbesc de o falsă trezire: adică personajul continuă să viseze după debutul textului!
Nu mai puțin contrariat, suprarealistul belgian Marcel Lecomte își dădea seama deja de aspectul acesta, referindu-se la cutare vis prelungit în starea de veghe:
„Gregor Samsa, pe jumătate treaz, «și-ar aprofunda» prin urmare visul. Și-ar putea imagina că a devenit insectă, în timp ce rămâne cu toate astea perfect lucid în interiorul respingătoarei carapace care îl conține. S-ar abandona în minte acestei lumi secunde. S-ar lăsa captivat de reprezentarea unui fenomen situat în afara relațiilor sale naturale și a cauzelor sale…”
(Marcel Lecomte, „Note sur Kafka et le rêve”, în „Trajectoire du rêve, documents recueillis par André Breton”, G.L.M. [7e cahier], 1938, [Paris], p. 62 [trad.proprie])
Oricum, ipoteza unui coșmar lucid cu carapacea lui – spatele dur, așadar insecta, senzație dată de poziția corpului în timp ce visăm etc – drept închisoare a somnului poate fi luată în considerare.
Text metamorfotic venit de undeva dintr-o zonă misterioasă, mediu în lungime, destul de concis. După un secol, Metamorfoza lui Franz Kafka rămâne la fel de proaspătă ca la apariție. Vorbim până la urmă despre un adevărat roman răspândit pe o sută de pagini, care se poate continua cu ușurință dinspre început (înaintea trezirii) și mai ales la sfârșit. Scopul e să ne trezim, dacă nu cumva să ne metamorfozăm peste noapte în niște cititori și niște ființe demne de-a kafkiza…
