În vremuri de criză, Editura Tracus Arte a inaugurat o colecţie nouă şi foarte interesantă, „Biblioteca avangardei”, coordonată de un specialist în materie, profesorul universitar clujean Ion Pop. Ea conţine deja patru titluri de mare importanţă pentru istoria avangardei: Manifestele avangardei ruse, antologie, prefaţă, traducere şi note de Leo Butnaru, Epistolar avangardist (corespondenţa primită de Geo Bogza de la Stephan Roll, Saşa Pană, Mary-Ange Pană, Victor Brauner, Ilarie Voronca, Colomba Voronca, grupul „Alge”), ediţie întocmită şi postfaţă de Mădălina Lascu, cuvînt înainte de Ion Pop, Prezentări de Saşa Pană, volum îngrijit de Vladimir Pană şi Ion Pop (cu un cuvînt înainte de Ion Pop), Urmuz, Schiţe şi nuvele aproape… futuriste. Mă opresc aici asupra ediţiei Urmuz, o ediţie critică, migălos adnotată – îngrijită, cu un studiu introductiv şi note de Ion Pop; cu un cuvânt de încheiere de Domenico Jacono şi ilustraţii de Jules Perahim. „Ediţia de faţă – precizează Ion Pop în „Notă asupra ediţiei” – cuprinde toate textele lui Urmuz (Demetru Demetrescu-Buzău – 1883-1923), publicate de către Saşa Pană în anul 1930, sub titlul Urmuz. Opera completă şi, într-un alt tiraj, sub cel al schiţei Algazy & Grummer, precum şi altele câteva, incluse în ediţia Pagini bizare, îngrijită tot de Saşa Pană în 1970”. Ion Pop optează, însă, pentru titlul Schiţe şi nuvele aproape… futuriste, care e, de fapt, titlul dat de scriitorul însuşi unuia dintre caietele sale ce părea să fie pregătit pentru tipar.
Excentricul grefier Demetru Demetrescu-Buzău – cu numele său „de scenă” Urmuz, pe care i l-a dat Tudor Arghezi, cel care i-a şi publicat primele texte – şi care s-a sinucis la 40 de ani, a lăsat câteva autointitulate „nuvele şi schiţe”, adevărate predecesoare ale avangardei noastre (şi sincrone cu futurismul italian). La drept vorbind, s-ar putea spune că personajele lui mecanomorfe, cu nume bizare, ca şi micronaraţiunile lui deconstructiviste (Ismaïl şi Turnavitu, Cotadi şi Dragomir, Pâlnia şi Stamate etc.) – deconstruind genurile narative, schiţa, nuvela, romanul – nu şi-au pierdut interesul şi relevanţa nici astăzi, în plină epocă a deconstrucţiilor.
În studiul său introductiv, „În atelierul lui Urmuz”, Ion Pop spulberă o imagine falsă a acestui bizar Urmuz, despre scrierile căruia sora lui, Eliza Vorvoreanu, declara că erau compuse pentru a-i amuza pe cei din familie. Or „lădoiul de circa un metru cub” (Saşa Pană) plin de manuscrise găsit după moartea lui – manuscrise ce reluau la infinit, în diverse variante, schiţele deja cunoscute (şapte schiţe, plus una inedită, Fuchsiada – spune acelaşi Saşa Pană) arată cu totul altceva, o conştiinţă scriitoricească puternică, dar şi informaţie literară.
Cercetătorul clujean scrie că titlul imaginat de Urmuz pentru cartea lui, în care apare termenul „futurist”, relativizat prin adverbul „aproape”, face trimitere la futurismul lui Marinetti, e o „marcă a raportării scriitorului la o mişcare de avangardă cu programe zgomotos afirmate în epocă şi popularizate şi în mediile româneşti, după apariţia aproape simultană a traducerii primului manifest al lui F.T. Marinetti în februarie 1909, prin referinţele la aceste programe în presa literară de la noi.
Şi calificativul «futuriste», cu punctele lui de suspensie, şi adverbul care-l precede aproximează ironic, relativizând-o, această raportare, care nu e mai puţin un semn că autorul «paginilor bizare» era la curent, în momentul în care îşi pregătea scrierile pentru tipar, de posibila lor apropiere de mişcarea italiană iconoclast-novatoare; dar ele pot sugera şi voinţa de individualizare pe acest fundal de epocă, cu atât mai mult cu cât începuse să-şi compună straniile ficţiuni înainte ca futurismul să fi intrat cu adevărat în scenă, adică prin 1907-1908, după mărturiile surorii sale, Eliza Vorvoreanu”.
Dacă vă era dor de Urmuz, sau dacă nu l-aţi descoperit încă (şi trebuie musai), iată un pasaj inconfundabil, începutul „schiţei” Algazy & Grummer:
Algazy este un bătrân simpatic, ştirb, zâmbitor şi cu barba rasă şi mătăsoasă, frumos aşezată pe un grătar înşurupat sub bărbie şi împrejmuit cu sârmă ghimpată…
Algazy nu vorbeşte nici o limbă europeană… Dacă însă îl aştepţi în zori de zi, în faptul dimineţei, şi îi zici: «Bună ziua, Algazy!», insistând mai mult pe sunetul z, Algazy zâmbeşte, iar spre a-şi manifesta gratitudinea, bagă mâna în buzunar şi trage de capătul unei sfori, făcând să-i tresalte de bucurie barba un sfert de oră… Deşurupat, grătarul îi servea să rezolve orice probleme mai grele, referitoare la curăţirea şi la liniştea casei… (…)
Cea mai mare plăcere a lui Algazy – în afară de obicinuitele-i ocupaţii la prăvălie – este să se înhame de bunăvoie la o roabă şi, urmat cam la doi metri de coasociatul său Grummer, să alerge, în goana mare, prin praf şi arşiţa soarelui, străbătând comunele rurale, în scopul unic de a aduna cârpe vechi, tinichele de untdelemn găurite şi în special arşice, pe cari apoi le mănâncă împreună, după miezul nopţii, în tăcerea cea mai sinistră…
Grummer are şi un cioc de lemn aromatic…
Fire închisă şi temperament bilios, stă toată ziua lungit sub tejghea, cu ciocul vârât printr-o gaură sub podea…
Cum intri la ei în magazin, un miros delicios îţi gâdilă nările… Eşti întâmpinat la scară de un băiat cinstit, care, pe cap, în loc de păr, are fire de arnici verde; apoi eşti salutat cu multă amabilitate de Algazy şi poftit să stai jos pe un taburel”.
Urmuz, Schiţe şi nuvele aproape… futuriste, ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Ion Pop; cu un cuvânt de încheiere de Domenico Jacono şi ilustraţii de Jules Perahim, 156 p.
