Bookaholic

Cu mai putin de doua saptamani in urma, pe 25 martie, s-au implinit 95 de ani de la moartea lui Ishi, ultimul supravietuitor al tribului Yahi. Yahi, impreuna cu tribul Yanna, cu care impartea Butte County, in California, s-a stins treptat, incepand cu 1849, cand goana dupa aur a inasprit conflictele dintre omul alb si indienii americani.

Ramas singur, Ishi a ales prietenia celor cativa oameni albi care l-au gasit si i-au oferit un adapost, singuratatii pe care o presupunea libertatea si viata asa cum o stia el. Din 1911 si pana la sfarsitul vietii, el a locuit si a muncit in Muzeul de Antropologie din San Francisco. A fost adus acolo de doi profesori de la University of California, Alfred L. Kroeber si T.T. Waterman.

Credeti sau nu, dar povestea lui Ishi este una dintre numeroasele porti de intelegere a romanelor Ursulei K. Le Guin. Pentru ca autoarea americana era fiica lui Kroeber – mama ei, profesor de antropologie, la fel ca tatal ei, chiar a scris doua carti care au avut ca tema povestea ultimului indian Yahi – si, desi Le Guin s-a nascut la 13 ani dupa moartea lui Ishi, lectura romanelor ei aduc mereu in prim plan povestea calatorului singuratic, care se incearca sa se adapteze la o cultura nefamiliara, sa-si depaseasca prejudecatile si sa invete tot ce poate din experientele sale.

De-a lungul vietii, si in ciuda faptului ca este incadrata intr-un gen dominat de barbati, Le Guin a facut dreptate science fiction-ului in fata tuturor celor care vedeau in literatura de stiintifico fantastica o ciorba de roboti si extraterestri.

Oricine a citit Deposedatii, Mana stanga a intunericului sau oricare din romanele ciclului Hainish se asteapta la o incarcatura serioasa de teme sociale, politice, antropologice si chiar religioase. Romanele lui Le Guin nu sunt o lectura usoara, sunt stufoase si au in prim plan omul, nu tehnologia. De altfel, este incadrata de multe ori in categoria soft science fiction, deci ea nu este de acord cu o categorisire atat de stricta.

La fel ca experienta lui Ishi cu oamenii albi, Le Guin pune de multe ori in prim plan ciocniri ale civilizatiilor atat de complexe, incat este imposibil sa te situezi, ca cititor, de o parte sau de alta. Nu exista inamici categorici, asa cum nu exista eroi absoluti.

De aceea subtitlul romanului Deposedatii a fost O Utopie Ambigua: pentru ca pune fata in fata doua lumi care par perfecte la prima vedere, dar care, de-a lungul romanului, isi dezvelesc incet incet neajunsurile.

Anarres, un stat anarhist-comunist a in a carui constructie Le Guin a fost probabil influentata de anarho-comunismul lui Kropotkin, le asigura locuitorilor toate nevoile. In schimb, ei sunt indemnati sa munceasca toata viata, in locuri si domenii pe care uneori le pot alege, alteori nu, si sa inteleaga ca nu pot poseda ceva cu adevarat niciodata, fiindca posesia atrage imbogatirea unora si saracirea altora.

Desi e o societate lipsita de coercitie – nimeni nu e obligat sa faca nimic prin forta – trebuie sa existe o forta dominanta, iar pe Anarres aceasta este opinia publica, a carei atotputernicie are drept consecinta uniformizarea treptata, incetarea progresului, fiindca, in mod natural, cei care nu gandesc la fel ca semenii lor sunt izolati, eliminati din societate.

In Mana stanga a intunericului, Le Guin pune in discutie felul in care lipsa diferentelor sexuale intre oameni poate modifica o societate. Locuitorii planetei Iarna nu sunt nici barbati, nici femei, pot deveni masculi sau femele in functie de partenerul ales pentru imperechere in perioada in care aceasta este posibila.

Mai mult, autoarea americana se intreaba: cum ar fi diferita istoria umana daca sexualitatea ar fi fost discontinua, activa doar in anumite perioade, ca in cazul animalelor. Cate conflicte ar fi fost evitate si ce fel de echilibru ar exista in lume?

Ursula Le Guin este o autoare de science fiction, dar este una care a ridicat standardele genului de la simple exercitii de imaginatie la reflectii care iau foarte in serios intrebarea “ce-ar fi daca”. A primit cinci premii Hugo si sase premii Nebula iar conceptul de “ansiblu“, folosit pentru prima oara in Lumea lui Rocannon, a fost preluat si folosit de autori precum Orson Scott Card sau Dan Simmons.

Daca inca nu v-am convins sa puneti repede mana pe un roman de Ursula K. Le Guin, aruncati un ochi pe blogul ei. Da, femeia are 81 de ani si are un blog pe care scrie despre Google, Craciun, cutremurul din Japonia si folosirea cuvantului “fuck” in mass media.

Si ca sa vedeti exact cum multi n-o sa fim la 81 de ani, ascultati interviul acesta, pe BBC World Service. E scurt si, va garantez ca o sa va lase cu gura cascata limpezimea mintii unui om ajuns la o varsta la care multi se pierd pe drumul dintre baie si sufragerie.