Bookaholic

Noțiuni elementare este primul volum în românește al Irinei-Roxana Georgescu, publicat nu demult la Cartea Românească. După Intervalle ouvert, apărut la editura pariziană L’Harmattan în 2017, acest volum a avut, cu siguranță, ecoul pe care îl merita din plin.

Poezia Irinei-Roxana Georgescu este una aproape eminamente vizuală. Dar, paradoxal, tușele stridente pe care le imprimă versurilor ei nu au concretețea unor linii ferme. Rămân, de la un capăt la celălalt al volumului, niște pete neclare de culoare, prin care se intuiește un univers aflat în continuu crepuscul. Tocmai de aceea am ales ca punct de pornire două versuri din poemul Loveless: „Suntem regii nebuni ai lui Corneliu Baba, târându-ne/ nefericirea în statistica zilelor nediferențiate”. Care e miza din ciclul Regele nebun al lui Baba? E vorba, la urma urmei, despre un insurmontabil impas moral, asemănător, de fapt, celui din ciclul Spaima (care la rândul lui ar rima cu stilistica din volumul Irinei-Roxana Georgescu). Acolo, portretele sunt vagi, fizionomiile sunt nedetectabile fiind, mai degrabă, purtătoarele unei anumite stări de spirit. Același efect îl au și poemele din Noțiuni elementare. Vianu scria la un moment dat (în Fragmente moderne) despre marele talent de portretist al lui Baba. Ei bine, după cum știm, odată cu ultima perioadă de creație, din care fac parte și cele două cicluri pe care le-am numit, chipurile pierd din trăsăturile specifice, lăsând loc unor grimase mai degrabă generice. E ceea ce vedem, de pildă, în poeme ca Ciment: „Singurătatea ne pune spate în spate ca două arhive goale/ (pe care le umplem/ cu propriile neputințe)”.

Revenind la Noțiunile elementare ale Irinei-Roxana Georgescu, ar mai fi câteva nuanțe de decelat. Volumul e secționat în două părți, Aplicații și Instantanee. Dacă prima parte e una care, mai degrabă, creează un ambient și o atmosferă, cea de-a doua ne aduce ceva mai mult în concret, luând chiar forma unor reportaje luate direct din viața de zi cu zi. Poeziile din Noțiuni elementare sunt cambrate vieții de azi, cu tot absurdul mediilor electronice sau alienării din rețelele de socializare. Din acest punct de vedere, poeta face, de fapt, o trecere în revistă a tuturor „maladiilor” contemporane.

Paleta citatelor culturale este și ea extrem de vastă, de la scrisorile lui Goya către Martín Zapater până la pasaje din Bolaño. Deși micile intertexte se fac, uneori, prin sărituri bruște de la o epocă la alta, ele sunt dozate în așa manieră încât se armonizează la perfecție în corpul textelor.

Dar să nu părăsim încă zona vizualului. Poemul cu care se deschide volumul are subtitlul Despre feluri de a viețui în oraș, când istoria se rescrie pe foi de titaniu & vanadiu. Există „buncăre de singurătate”, iar „coșmarurile explodează în pixeli de asfalt și gheață carbonică”. În alt loc apar versuri ca „îmi duc viața între plăcile de azbest” sau „sub platoșa de azbest a miilor de chipuri/ numele meu devine asfaltul pe care pășesc”. Ne mișcăm în interiorul unei lumi de o materialitate zdrobitoare (la propriu și la figurat). Ba mai mult, par a se materializa chiar și noțiunile altminteri volatile: „Tăcerile mele au trup întotdeauna./ Vertebrele se așează la locul lor./ (Poziția ortostatică a trupului)/ Tâmplele zvâcnesc” (Aplicație XIX). În plus, există o anumită nevoie de a te cuirasa în fața realității: „(…) Deasupra norilor, senzația/ de comutare înspre realitate. Îmi strâng mai tare// Centura & simt că mă ia leșinul: învăț să respir./ Blindajul meu e de solzi de titaniu și granit”.

Toată această arhitectură apăsătoare e menită, de fapt, să arate cu cât mai mare fidelitate zonele rutinarde până la absurd ale vieții: „Stridența realității/ transformă o mulțime vidă/ (obiecte lipsite de concretețe)/ în iluzia diversității”.

E o natură statică aceea din versurile Irinei-Roxana Georgescu, o natură în tonuri de gri care nu face altceva decât să imprime, mimetic, nesiguranțele celor care o locuiesc. În acest univers, ni se concede o „identitate de împrumut”, o „identitate în cămașă de forță”, din care micile escapade sunt destul de puțin probabile, dar iată că există: „Sunt vie, viața țâșnește monstruos și sigur din mine” (Aplicație II).

Pare că titlurile din volum stau sub semnul unui provizorat autoimpus. Avem Instantanee, Exerciții, Introduceri și Aplicații. Dacă ar fi să păstrăm comparația metaforică dintre poezie și pictură, s-ar putea spune că Irina-Roxana Georgescu își lasă poezia pe șasiu, renunțând la gestul final de a-l înlocui cu o ramă. Tocmai așa apare acel aer de extremă frustețe care traversează întregul volum.