Nu cred că există carte pentru copii care să nu se potrivească şi adulţilor. Ce ar trebui să fie poveştile dacă nu nişte călătorii extraordinare care să ne poarte dincolo de orice graniţe? Val şi Cetatea Sufletelor, de Ana Alfianu, reuşeşte să strecoare în inimile celor mici şi mari deopotrivă atât spiritul de aventură, cât şi covârşitoarele emoţii care dau năvală în sufletele noastre încă de la cele mai fragede vârste.
Despre Ana Alfianu trebuie să ştiţi că s-a născut în 1979 la Brașov, unde a urmat şi cursurile liceului de artă. A absolvit Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, cu o licenţă în arte plastice și decorative, specializarea conservare–restaurare, şi a lucrat vreme de câţiva ani ca restaurator și grafician la Muzeul Judeţean din Târgu Mureș. Între 2006 şi 2007 a urmat cursuri de teatru, film și artă în Statele Unite. Val și Cetatea Sufletelor a apărut în 2017 la Humanitas, a devenit bestseller la Bookfest şi este prima poveste pe care a Ana Alfianu scris-o și a ilustrat-o.
Așa că aveţi acum prilejul de a descoperi una dintre cele mai frumoase cărţi de literatură pentru copii autohtonă din ultima vreme. Înţelepciunea şi morala poveştii amintesc de agilitatea unor scriitori faimoşi pentru copii precum Michael Ende sau Nikolai Nosov.
Nu dispariţia bunicului, ci dorul lui Val şi dorinţa de a-l regăsi pe acesta, acolo unde află că a plecat, în Cetatea Sufletelor, reprezintă subiectul principal al volumului. Şi ce călătorie extraordinară se aşterne în faţa micului explorator care ştie să jongleze, de mână cu naratorul, un subiect de o fragilitate înduioşătoare. Val este un frate mai îndepărtat al Micului Prinţ, un temerar care aminteşte de Alice, de Nils Holgersson, de micul Habarnam şi de orice alt personaj neînfricat din istoria literaturii pentru copii.
Despre cum se risipeşte durerea, Ana Alfianu ştie să scrie cu o voce blândă, de copil şi de înţelept în etate deopotrivă, ca şi cum două voci pline de empatie ar şti să se ascundă sub carapacea unei atoateştiutoare ţestoase pe nume Malila sau în spatele unor pilde istorisite subacvatic de un peşte albastru:
„Uite, de pildă, eu sunt mâhnit deoarece în urmă cu câteva zile, cel mai bun prieten al meu a fost prins în năvodul unui pescar şi a dispărut pentru totdeauna. Ştiu că n-am să-l mai văd niciodată. Astfel de lucruri nu-s neobişnuite pe aici, ni se spune de mici să ne înarmăm cu tărie sufletească, deoarece vom pierde mereu pe cineva drag, cu toate astea, niciodată nimeni nu este cu totul pregătit sau nepăsător. Întotdeauna ne doare, şi atunci venim cât putem de repede la Ela şi ea ne mângâie aşa cum poate, cu câte o poveste. Nu ştiu să vă explic exact cum funcţionează asta. Nici să vă spun cum anume se risipeşte durerea. Pur şi simplu, după ce ascultăm povestea, ne dăm seama că respirăm mai în voie”.
Drumul înaintează cu ajutorul poveştilor folosite pe post de combustibil magic, pulbere fermecată care îl ajută pe Val să treacă de la un tărâm la altul, tot aşa cum noi, în viaţă, călătorim cu ajutorul poveştilor pe care ni le spunem sau pe care le ascultăm.
Val şi Cetatea Sufletelor este o carte despre prietenie, despre înţelepciunea cuvintelor, despre puterea noastră de a merge mai departe şi despre amintirea cu drag şi dor a celor pe care nu-i vom uita niciodată. Este o carte plină de personaje şi locuri neobişnuite, care de care mai pregătite să stârnească şi să hrănească imaginaţia celor mici, dar şi a celor mari. Este o carte care, precum oraşul care „citeşte visele”, ştie să meargă alături de noi, pas cu pas:
„Şi dacă azi cei mai mulţi dintre noi visează la malul însorit al unui lac de munte, oraşul se îndreaptă într-acolo. Dacă mâine oamenii sunt însetaţi de verdeaţa unor lunci înţesate de păsări, oraşul ne poartă spre o asemenea luncă. Toată lumea ajunge unde vrea să ajungă. Acum nimeni nu mai este nerăbdător, pentru că visele fiecăruia sunt de fapt, pe rând, visele tuturor”.
Întocmai cum această poveste este pe rând, pagină cu pagină, povestea tuturor.
