Bookaholic

În volumul de memorii Dragostea are 11 dimensiuni. Viața mea cu Stephen Hawking (Editura Humanitas, trad. Alexandru Macovescu), Jane Hawking, filolog hispanist, povestește cum a fost să trăiască alături de ultracunoscutul om de știință timp de aproape 30 de ani, să se fortifice clipă de clipă, pentru a-și putea îngriji soțul măcinat de o maladie incurabilă, să reziste fizic și psihic la solicitări care aproape o transformaseră în infirmieră și să crească, fără ajutor, trei copii.

În aproape 500 de pagini reconstruiește o hartă întortocheată a trecutui lor comun, pe care, a încercat, cu puteri omenești, să-și  traseze drumul personal, în cele din urmă  rupt de al lui Stephen.  Descrie perioade deosebit de solicitante în care a găsit cumva resurse pentru a-și termina un doctorat despre poezia spaniolă medievală și puncte de sprijin, interioare și exterioare,  care au ajutat-o să nu clacheze psihic cînd notorietatea lui Stephen, dublată de complicațiile stării lui de sănătate au pus la încercare familia.

Este un volum scris cu o mare implicare, cu atașament  vizibil față de fostul soț, cu porțiuni care lasă să transpară durerea și dezamăgirea, dar și cu seninătate, cu un soi de împăcare care poate să surprindă, ținînd cont de toate încercările pe care le descrie. Nu e vorba de o viață excentrică și plină de neprevăzut din cine știe ce  nevoie interioară de tumult perpetuu, ci de faptul că a stat alături de un om genial, dar afectat de o maladie neuronală degenerativă, pentru care fiecare nouă zi însemna împuținare fizică și o încă și mai mare dependență de ajutor. Iar pentru asta, cel puțin în primii 20 de ani de trai comun, a existat Jane, disponibilă noapte și zi și pentru rutină, și pentru neprevăzut.

Ăsta e fondul pe care tot restul se va întîmpla: excepționalul reușitelor lui, renunțările ei profesionale, miracolul teribil care a făcut  ca cel mai cunoscut fizician și cosmolog pe catre îl cunoaștem să  poată trăi și cerceta în ciuda unui diagnostic sumbru. Cînd s-au căsătorit, Stephen Hawking fusese deja diagnosticat cu sindromul de neuron motor sau boala Lou Gerigh și, la 21 de ani, nimeni nu-i dădea foarte multe șanse.

Toate împlinirile, întreaga ascensiune, pas cu pas, a lui Stephen Hawking, de la statutul de fellow al colegiului Caius din Cambridge, la rangul de comandor al Regatului Brtitanic, membru al Royal Society și titular al catedrei lucasiene e documentat în cartea scrisă de Jane Hawking în amănunt și cu date care să pună în lumină efortul dur din spatele carierei lui fulminante. Efort din partea amîndurora și o poveste care nu a interesat pe foarte mulți. La un moment dat, Jane Hawking povestește că, într-un punct în care celebritatea lui S.H era un fapt banal, cei de la Horizon au vrut să facă un film despre el. Iată cum își amintește  Jane Hawking dialogul cu producătorul: „Cînd l-am întrebat dacă ar vrea să includă și familia în film, producătorul a remarcat cu dispreț că eu și copiii nu eram decît niște accesorii în viața lui Stephen“.

http://www.youtube.com/watch?v=shbs13XM3k0

Memoriile lui Jane Hawking nu sînt interesante doar pentru că aduc la suprafață detalii despre viața ei alături de un om de știință excepțional, admirat pretutindeni, iubit și foarte celebru. Ele spun foarte multe despre regimul de viață al femeilor în acea Castalie cu aer rarefiat care era Universitatea Cambridge în anii ’60 (dar și mai tîrziu), un mediu limitativ, ostracizant și ostil ambițiilor unei femei care și-ar fi dorit o voce și o carieră academică .

Iată ce povestește Jane Hawking: „Din observațiile făcute asupra dinamicii vieții în Cambridge, îmi dădeam seama că rolul unei femei – și poate al unei mame- era un bilet doar dus spre întunericul cosmic și că era esențial să-mi păstrez propria identitate. Chair dacă existau acum mișcări de protest pentru admiterea femeilor în unele dintre cele mai luminate colegii pentru bărbați, erau la Cambridge multe soții cu studii înalte, dar suflet nefericit, ale căror talente fuseseră cu totul nesocotite de un sistem care refuza să admită că soțiile și mamele pot să aibă o identitate intelectuală proprie. “ (p.96)

Dacă interveneau și copiii, gradul în care femeile erau excluse din cercurile intelectuale nici nu mai intra în discuție. Era, spune Jane Hawking, „un mediu în care copiii erau desconsiderați și priviți ca niște fapte de viață necesare. În schimb, tezele erau respectate… La sfîrșitul anilor ’60, universitatea nu oferea niciun fel de facilități de tip creșă – deși, fidelă instinctelor sale masculine șovine, se  lăudase mulți ani cu un poligon de trageri“.

Asta lăsînd la o parte protocoale de o rigiditate din alt ev, care interzicea prezența soțiilor universitarilor la High Table, masa la care cinează membrii comunității academice și invitații lor. „Aceasta era rezervată doar membrilor, fellows, care își cultivau poziția cu aceeași grijă meticuloasă pe care te-ai fi așteptat s-o manifeste muritorii mai puțin importanți față de o colecție de timbre valoroase sau o specie de porumbei călători. Conversația lor se învîrtea în jurul unor detalii minore ale celor mai absconse teme – teme proprii, firește, despre care puteau să abereze pe îndelete, evitînd astfel să abordeze altele, despre care știau puțin sau deloc. Amantele erau preferate soțiilor ursuze și proaste. Într-adevăr, un fellow putea să invite la cină o femeie care nu-i era soție. “ În cazul lui Jane Hawking, capelanul încălcase o dată sfînta regulă.

Sursa

În afară de limitările de tot felul care normau, la modul cel mai concret cu putință, viața unei femei într-un campus dominat de cercetători și universitari bărbați, Jane Hawking pomenește prejudecățile  acestui mediu care nici pe Stephen nu l-a luat în brațe de la început. Povestește despre campaniile obositoare pe care le-au purtat amîndoi pentru ca persoanele cu dizabilități motorii să aibă acces la spațiul public, de tracasările la care i-a obligat Sistemul Național  de Sănătate, despre un întreg calvar  birocratic, privațiuni și lupta constantă de a asigura fonduri care să-l țină în viață pe cercetătorul care, pe măsură ce se degrada fizic, revoluționa cosmologia și lupta, cu o îndîrjire rară pentru, fiecare secundă de cercetare. Asta reiese din memoriile lui Jane Hawking: admirația față de forța interioară a celui cu care a fost căsătorită aproape o viață de om, dar care a și chinuit-o, ca unul care se știe în centru preocupărilor tuturor. Admirație, forță, dar și durere, senzația unei inechități, plus nevoia de a  completa bucata ei de poveste, cu tot ceea ce prea puțini s-au obosit  să observe sau să aprecieze.

Detaliile pe care le presupunea îngrijirea lui Stephen, relația cu el (un personaj destul de dificil, orgolios și taciturn, din ce povestește fosta lui soție), plus muncile colaterale presupuse de gestionarea întregii gospodării și grija pentru cei trei copii, lăsînd la o parte angoasa propriei teze doctorale, au ceva paralizant. E un lung șir de acțiuni monotone și solicitante care presupun valuri de energie, fizică și psihică, o tărie supraomenească și o motivație rară, care să susțină rezistența la o astfel de uzură.  Dincolo de un devotament  orb, transpare prin pagină, fără multe alte cuvinte, epuizarea, angoasa, frustrările, dezamăgirea și, în cele din urmă, capitularea lui Jane Hawking. Nu din cauza uzurii, cît din cauza dezamăgirilor care s-au tot adunat.

Nu face acuzații, nu se plînge, dar povestește cu o încordare care se simte în paginile dinspre final  cum, de la un punct în colo, Stephen Hawking nu a mai pus preț nici pe ajutorul ei, nici pe contribuția, intelectuală și emoțională, pe care ea ar fi putut-o avea în parcursul lor comun. Între toate astea, pare că invalidarea (intelectuală, dar nu numai) a fost cea mai greu de suportat.  Pomenesc un singur exemplu: lui Stephen, cercetarea ei despre lirica din Evul Mediu spaniol i se părea că are la fel de multă importanță și sens ca adunatul de pietricele de pe plajă.

În anii 70, cu Jane și doi dintre cei trei copii, Robert și Lucy

Dragostea are 11 dimensiuni e un volum confesiv bine cîntărit, care ridică perdeaua de pe multe scene, unele personale, dar și altele care implică un întreg mediu și presiunile pe care el le generează. Tonul nu e nici revanșard, dar nici complezent, și de multe ori printre rînduri se citește încă pe atît. E o încercare onestă de a analiza și de a da un sens unui parcurs excepțional, din care majoritatea văd numai triumful și reușita.

Jane Hawkings a încercat să vorbească și despre costuri și nu pare să-i fi fost ușor. Poate senzația cea mai pregnantă, după cea pe care o induce forța unor confesiuni despre luptele zilnice, este atașamentul  ei pentru el, care încă se simte. Un soi de luminozitate detectabilă în spatele multor pagini, mai ales în cele despre primele lor planuri și triumfuri. Un fel de credință în lupta lor comună și în excepționalitatea lui care însoțește mare parte din carte. Spre final, indignarea și dezamăgirea preiau primplanul, plus eforturile ei de a o lua de la zero, pe cont propriu. Oricum am întoarce-o,  e o carte foarte bogată,  la rîndul ei cu foarte multe dimensiuni  și cu o tensiune care se păstrează pînă la ultima pagină.

Cartea poate fi comandată de pe librăria online Cărturești la prețul de 47 lei – aici. Nu uitați că, dacă sunteți cititori Bookaholic și introduceți codul, beneficiați de 15% reducere. Detalii avem aici.