Bookaholic

Care ar fi romanele cu subiect religios care au captivat generaţii întregi de cititori? Înainte de a da câteva exemple, se impune observaţia că, deseori, aceste romane au fost cenzurate, contestate, interzise, şi asta pentru că nu puţini au fost acei romancieri care au îndrăznit să reinterpreteze sau, şi mai rău, să transforme, să redea altfel, conformându-se unei viziuni proprii, poveştile Noului Testament care îl au ca personaj central pe Iisus Christos. Dar nu toţi scriitorii au vrut să conteste sau să propună versiuni îndrăzneţe, opuse celor din Biblie; aceştia au avut, în ciuda conformisului lor, sau poate tocmai din acest motiv, un imens succes.

* Din categoria cărţilor cuminţi, dar cu priză la public, se numără şi romanul Ben Hur: A Tale of the Christ al americanului Lew Wallace, roman apărut în 1880. A avut, cum spuneam, succes de public, asta până în 1936, când a fost, în cele din urmă, surclasat de  Gone with the Wind de Margaret Mitchell. Situaţia nu a durat prea mult. După ecranizarea romanului din 1959, cu Charlton Heston în rolul lui Ben-Hur, cartea va fi din nou una dintre cele mai vândute. Ca fapt divers, romanul a fost binecuvântat de Papa Leo XIII, fiind prima lucrare de acest gen onorată astfel.

*  Nici cazul romanului Quo vadis al lui Henryk Sienkiewicz nu este unul diferit. Oricum, se pare că Ben-Hur a constituit o sursă de inspiraţie pentru Sienkiewicz, după cum el însuşi recunoaşte. Ca şi în cazul precedent, avem de-a face cu povestea unei convertiri, cea a lui Marcus Vicinius, povestea derulându-se în Roma lui Nero. Apărut în volum în 1896, Quo vadis a fost tradus în 50 de limbi. De asemenea, a beneficiat, la rându-i, de câteva ecranizări: una hollywoodiană, în 1951, cu Robert Taylor, Deborah Kerr, Leo Genn, Peter Ustinov şi Sophia Loren, şi una poloneză, în 2001.

 *  În 1921, proaspătul convertit la catolicism Giovanni Papini publică un text destul de conformist, deşi textele sale religioase de mai târziu, mai îndrăzneţe, se vor situa în răspăr cu dogmele Bisericii Catolice. Textul cu pricina este Storia di Cristo, tradus la noi în 1928 de Alexandru Marcu sub titlul de Viaţa lui Iisus, o carte care nu l-a entuziasmat atât de tare pe Mircea Eliade, asta în măsura în care Eliade era un mare admirator al lui Papini. Oricum, Storia di Cristo s-a bucurat de succes editorial, a fost tradusă în numeroase limbi, a fost, cu alte cuvinte, un bestseller international.

 *  După ani întregi de cenzură, în 1973 apare în forma completă romanul lui Bulgakov, Maestrul şi Margareta. Conceput într-o primă variantă între 1928 şi 1930, Bulgakov a ars acest prim manuscris. Termină o a doua variantă în 1936, apoi pe cea de a treia în 1937. Înainte de 1940, anul morţii sale, a reuşit să conceapă o a patra variantă. În acest roman, cu puternice accente gnostice, Iisus, numit Yeshua Ha-Nozri, este de o simplitate care-l apropie de cea a unui ţăran din nuvelele ruseşti. Ba chiar refuză să înfăptuiască miracole, nu are nicio influenţă asupra acestei lumi, controlată mai degrabă de Woland şi acoliţii săi. Cu toate acestea, regimul comunist pare a se fi temut mai mult de acest Iisus simplu, modest, decât de cel biblic.

*  Asemenea primelor două romane despre care am scris mai sus, Ben-Hur şi Quo vadis, romanul The Robe al americanului Lloyd C. Douglas a avut un imens succes de public. Publicat în 1942, romanul a ocupat prima poziţie timp de un an în topul de bestselluri al lui New York Times. De asemenea, a beneficiat de o ecranizare, în 1953, cu Richard Burton, ceea ce a determinat din nou poziţionarea sa în capul listei de bestselleruri. După 1990, şi în România romanul lui Lloyd C. Douglas, tradus cu titlul Cămaşa lui Christos, s-a vândut foarte bine. Şi da, The Robe este, desigur, tot povestea unei convertiri.

*  Ultima ispită a lui Christos, romanul lui Nikos Kazantzakis, nu face parte din categoria romanelor conformiste despre viaţa lui Iisus. Dimpotrivă, a fost contestat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Catolică, iar autorul – anatemizat. Tradus în 27 de ţări, romanul lui Kazantzakis a fost, în schimb, bine primit de cititori. Ecranizarea lui Martin Scorsese din 1988, cu Willem Dafoe şi  Harvey Keitel, a stârnit, la rându-i, numeroase controverse.

*  Romanul Baraba, semnat de suedezul Par Lagerkvist şi apărut în 1950, este şi nu este unul convenţional. Povestea lui Baraba, răsculatul care a fost eliberat de Paşti în locul lui Iisus, nu a mai fost spusă. Romanul lui Lagerkvist, scris simplu, fără frazare amplă, surprinde foarte bine lupta dintre îndoială şi credinţă, dintre revoltă şi umilinţă, iubirea creştină fiind un concept atât de straniu pentru Baraba: „„O învăţătură atât de neobişnuită este de neînţeles? Să vă iubiţi unii pe alţii… să vă iubiţi unii pe alţii… Nu, cine ar putea înţelege aşa ceva…“. Romanul a fost ecranizat de Dino De Laurentiis în 1961, în rolul lui Baraba fiind distribuit Anthony Quinn.

*  Evanghelia dupa Isus Cristos, romanul din 1991 al portughezului José Saramago, este, poate, una dintre cele mai controversate scrieri din istoria literaturii. Viziunea lui Saramago în ceea ce priveşte povestea biblică este una profund neliniştitoare, gnostică. Dumnezeu nu ezită, pentru a-şi păstra puterea intactă, să-şi sacrifice fiul sau să lase să fie sacrificaţi în numele său mii de oameni. Bineînţeles că, propunând o astfel de concepţie, una „profund antireligioasă”, după cum a fost caracterizată de Biserica Catolică, Saramago a avut de suferit numeroase atacuri din partea Bisericii Catolice, motiv pentru care s-a şi autoexilat pe Insula Lanzarote.