Se vorbeşte despre Coetzee, printre altele eseist şi traducător, ca despre cel mai premiat scriitor de limbă engleză în viaţă – în 2003 lua Premiul Nobel, după două Booker Prize (primul scriitor care reuşeşte această performanţă), în 1983 pentru cartea aceasta, Viața și vremurile lui Michael K, şi în 1999 pentru Dizgraţie.

Născut în Cape Town, Africa de Sud, a combătut apartheidul prin literatura sa şi a luat poziţie public, cerând guvernului sud african să renunţe la politica de segregare rasială şi de limitare a drepturilor persoanelor de culoare. Când i-a fost acordat Premiul Nobel, pentru romanele sale despre efectele colonizării în Africa de Sud, motivația comitetului suedez a sunat așa: „pentru explorarea slăbiciunii și a înfrângerii, pentru că surprinde scânteia divină din om”.

Michael K este mai ales despre asta, deşi cartea nu este nici pe departe un manifest politic – Coetzee nu a specificat vreodată care este orientarea lui din acest punct de vedere, deşi cărţile sale o aduc la suprafaţă. Viaţa lui Michael K se derulează pe fundalul unui război civil, în Africa de Sud; pe scena aceasta sunt partizani, dezertori, lagăre de muncă, un regim care îşi caută prizonierii prin fiecare jandarm cu lanternă, care scotoceşte după „nereguli”. Dar lentila lui Coetzee nu focusează pe război, ci pe acest sărman anonim cu un defect la buză ce îl face antipatic celor din jur, un banal grădinar în serviciul public al oraşului.

Fără viaţă socială, fără idealuri, chiar fără un scop oarecare, Michael este acel „netot” stângaci şi incolor, neiubit de mamă şi părăsit pentru câţiva ani ai copilăriei într-un fel de internat şcolar pentru copiii nu foarte dezvoltaţi mental.

În viaţa lui apare însă o misiune, pe care şi-o asumă total: mama lui se îmbolnăveşte grav şi îl roagă s-o ducă în ţinutul în care s-a născut, acolo unde odată a fost fericită, într-un cătun, la țară, lăsat în urmă demult.

Mama lui îi dă un vag reper al destinaţiei: „Era un coteț lipit de un perete al casei, un coteț lung și o pompă de apă sus pe deal. Casa noastră era pe o pantă a dealului. Erau cactuși afară, la ușa din spate. Ăsta e locul pe care trebuie să îl cauți.”

Ea nu poate pleca pe picioare din cauza bolii, dar Michael o convinge să o urce într-un cărucior improvizat de el. Aceasta este una dintre imaginile memorabile ale literaturii universale: un bărbat şters, a cărui soartă nu interesează pe nimeni, cărându-şi mama bolnavă într-un gen de coviltir strâmb, care îi curbează spatele şi prin care aproape că nu vede în faţă, printre santinelele războiului civil, sub ploaie, pe străzi patrulate, pe drumuri ascunse.

Călătoria se întrerupe brusc atunci când mama sa se îmbolnăveşte şi mai tare pe drum, şi Michael o duce la un spital, unde medicii i-o redau sub formă de cenuşă.

Sunt atâtea detalii absurde strecurate de Coetzee, cărora nu le poţi găsi un sens în cursul poveştii, atunci când o citeşti, dar după ce închizi cartea şi te uiţi pe geam şi poate la lucrurile care ţi se întâmplă uneori, înţelegi: aşa e viaţa, un puzzle absurd. Altfel de ce să primească Michael de pe la medicii care l-au văzut cât e de ciudat, necomunicativ şi oropsit, dormind pe afară, în aşteptarea unei veşti despre maică-sa, să primească pantaloni şi bluză de la Serviciul de Ambulanţă, pe care să le îmbrace şi să plece mai departe; şi de ce să fie fericit până la lacrimi atunci când primeşte de la te miri cine, aciuat şi acela pe lângă spital, o gogoaşă, după zile întregi în care nu pusese nimic în gură?

Viaţa lui Michael K începe însă cu adevărat după ce părăseşte acest spital, cu cenuşa după el, hotărât s-o ducă pe mama lui la loc de odihnă, unde şi-a dorit. Ajunge în localitate şi cumva descoperă o fermă cu semnalmentele indicate, pe deal şi având o pompă de apă.

Războiul i s-a însinuat şi până să ajungă – jandarmul îl jefuieşte de bijuteriile rămase de la maică-sa, altul îi trimite înapoi pe când umblau cu căruţul şi le cere permis ca să poată tranzita zona (aflăm, deci, discret, că Michael este un tânăr negru), şi Michael va trăi ca un evadat şi aici, la ferma aceasta părăsită pe care o ia în stăpânire şi pe care o transformă în casa lui. Ziua doarme într-o grotă improvizată, învelit doar de căldura pământului, precum animalele, iar noaptea plantează seminţe de dovleac şi construieşte un sistem de irigare de la pompa de apă, pentru a le creşte.

„Aparent, nu avea nimic de făcut decât să trăiască”, spune Coetzee, şi câtă viaţă este în curgerea zilelor sale, între somn şi trezie, doar el şi pământul şi culorile cerului – “tot ce se mișca era timpul, care-l ducea cu sine în curgerea lui. O dată sau de două ori, celălalt timp, în care se desfășura războiul, își făcea amintită prezența când avioanele militare cu reacție șuierau sus, deasupra lui”.

Cea mai mare bucurie a lui era să vadă „pârâiașul de apă care curgea prin șanțuri și uda pământul, schimbându-i culoarea din cafeniu în maro-închis”, şi, în doar câteva săptămâni, „simțea că parcă începe o nouă viață, legată strâns de peticul de pământ pe care se pornise să-l cultive și de semințele pe care le plantase”.

Pare că războiul va învinge, atunci când soldaţii îl găsesc buimac şi sălbatec sub pământ, îl bat până la leşin şi îl acuză că alimentează dezertori şi atacatori ai regimului. Michael nu ripostează, abia dacă vorbeşte, şi chiar atunci când ajunge mai mult mort decât viu la un spital de recuperare şi s-ar putea salva, nu o face. Refuză hrana şi comunicarea, protestează împotriva vieţii, pentru că singurul trai pe care îl recunoaşte ca aparţinându-i este la fermă, muncind pământul, la ferma unde s-a născut mama lui şi pe care şi-a făcut-o casă. Singur, în autismul lui, departe de oameni, vorbind cu seminţele şi cu pământul. Asta e viaţa pe care o vrea şi tot ceea ce încearcă oamenii să îi ofere la schimb nu acceptă, ba chiar refuză cu o brutalitate vecină cu propria posibilă moarte.

Coetzee este cunoscut pentru izolarea în care trăieşte faţă de societate; evită atât de mult ipostaza publică încât nu a mers la ceremonie să îşi ridice cele două premii Booker, şi există mărturii ale unor apropiaţi care spun că în ani de zile nu l-au văzut râzând decât o dată. La reuniuni sau petreceri se pare că nu rosteşte niciun cuvânt. Este mult din Coetzee în cămaşa ţesută de autor pentru Michael K. O personalitate bizară, construită din lumea gesturilor şi a gândurilor, a unei lumi interioare fascinante. Pentru Michael K şi poate pentru Coetzee, fericirea înseamnă mai ales singurătate, spaţiul acela atât de intim precum o groapă de pământ cald, în care te scufunzi şi dormi.

Un manifest al vieţii trăite în libertate şi al alegerilor nestrămutate, asta poate fi Michael K, şi deşi îl vezi bătut şi umilit şi flămând, îi auzi şirul gândurilor, înţelegi că nu este un „netot”, iar apoi îl vezi evadând dintr-un loc care îi asigura un oarecare confort pe timp de război, evadând pentru a căuta ceea ce îl face să fie el, şi nu altul.

Michael K „a făcut un foc și a fript o șopârlă pe care o ucisese cu o piatră. Bolta cerului căpătă o nuanță de un albastru-închis și au răsărit stelele”.

 

bookaholic sustinut de carturesti stripe-01

Cartea poate fi cumpărată de librăria online Cărturești de aici la prețul de 27 de lei. Dacă introduceți codul Bookaholic la finalizarea comenzii, aveți reducere 15%. Detalii despre promoție aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *