Simona Sora – scriitoare, jurnalistă, critic literar – a fost până de curând redactor la Dilema veche şi editor coordonator la Dilemateca, suplimentul literar al Dilemei vechi. Cunoscuta jurnalistă de la Dilema veche şi Dilemateca este autoarea eseului Regăsirea intimităţii (Cartea Românească, 2008 – Premiul pentru debut al revistei Observator cultural, Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor) şi a unui roman de excepţie, Hotel Universal (Polirom, 2012).
În 2014, ea şi-a adunat în volumul Seinfeld şi sora lui Nabokov textele publicate de-a lungul timpului în Dilema veche la rubrica „Biograffiti”, texte care vorbesc despre literatură, cărţi, lectură şi raportul lor cu viaţa, cu societatea, cu „realul” în care locuim şi, mai ales, despre raportul lor cu biografia personală a autoarei.
Împărţite „ironico-didactic” (cum spune Simona Sora) în trei secţiuni, „Bio“, „Biblio“ şi „Biobiblio“, textele – de 2-3 pagini fiecare (conform restricţiilor de spaţiu impuse de jurnal) – se citesc cu multă plăcere şi curiozitate, în orice ordine dorim (în funcţie de titlu etc.), şi ele alcătuiesc un fel de puzzle de teme literare diverse (legate de literatura română şi universală).
Simona Sora e o împătimită a literaturii şi a scrisului – deşi recunoaşte că a crezut adeseori că literatura nu te poate ajuta în „real” şi că nu are o legătură directă cu acesta din urmă. Pe de altă parte, stând şi judecând, ea observă că nu se pot compara beneficiile de lungă durată ale lecturii şi cărţilor cu utilitatea lor imediată în viaţa de zi cu zi; în plus, consideră ea, oamenii din spaţiul public pe care îi admirăm sunt, de cele mai multe ori, produsul culturii umaniste pe care astăzi nu prea mai punem preţ.
Şi pentru că a venit vorba de „preţ”, Simona Sora – citându-l pe criticul american Lee Siegel (un text publicat în Wall Street Journal) – face indirect un elogiu al „utilităţii” spirituale, al gratuităţii artei literare – sustrasă mercantilului şi păstrătoare a unui umanism esenţial: „Bruscul, uimitorul adevăr şi frumuseţea artei literare ne fac să simţim, în cea mai singuratică parte a fiinţei noastre, că nu sîntem singuri şi că există înţelesuri ce nu pot fi cumpărate, vîndute sau tranzacţionate şi care nu se degradează sau mor. Această experienţă, lipsită de valoare socială sau economică, se numeşte transcendenţă. Pe ea nu poţi s-o transcrii, n-o poţi rezuma, nu-i poţi atribui un rang academic. Literatura este prea sacră pentru a fi predată. Ea nu trebuie decît să fie citită”.
Autoarea este o intransigentă şi o promotoare a eticii în practica scrisului, a cronicii literare, care consideră că în „judecarea” literaturii nu trebuie să fie implicate relaţiile umane extraliterare, ci numai criteriile estetice, cele care se situează „înăuntrul” spaţiului literar: „Pe de altă parte, poate că, atunci cînd «judeci» literatura, lucrurile n-ar trebui să se amestece. Criteriile vieţii (chiar şi cele ale vieţii literare) ar trebui lăsate deoparte. Nu ar trebui să scriem despre prieteni şi cărţile lor, despre colegi şi rudele lor, despre cazuri sociale sau scriitori cu nevoi speciale. Ar trebui să scriem despre literatură şi, atunci cînd scriem, să ne situăm cu orice preţ înăuntrul ei”.
Din acest punct de vedere (etic şi profesional), Simona Sora separă literatura de viaţă – două zone care, altfel, dezvoltă între ele nenumărate conexiuni şi influenţe. În această „lume bizară” a literaturii separate de incidentele cotidianului se situează şi aceste texte scrise săptămînal pentru Dilema veche, o lume în care primează legile literaturii (şi nu ale oamenilor), o lume ideală, în care prietenii din Seinfeld se apucă de citit şi se poartă ireproşabil, iar sora lui Nabokov, bibliotecară, se duce să recupereze cărţile împrumutate nemţilor, în timpul resurecţiei din Praga împotriva naziştilor din mai 1945. Iată, aşadar, cum se explică titlul ales de autoare pentru colecţia ei de texte publicistice (Seinfeld şi sora lui Nabokov).
„Cu ce rimează însă gratuitatea, inutilitatea, evanescenţa literaturii, aşa cum pare să o înţeleagă nu doar Lee Siegel (…)? – se întreabă Simona Sora. Rimează cu o rară (însă universal răspîndită) calitate omenească, o competenţă cultivată care e în acelaşi timp vedere, meditaţie şi înţelegere. «Literatura nu îţi cere alte abilităţi în afară de aceea de a fi om», spune Lee Siegel. Problema e însă ce înţelegem fiecare prin asta şi ce ne hotărîm să facem apoi cu ce am înţeles”.
Simona Sora se situează, iată, fără încetare, pe teritoriul intransigent al eticii, nu numai profesionale, dar şi umane. Şi cred că are dreptate, cu atât mai mult cu cât azi reperele lumii sociale şi culturale sunt mult mai fluide, mai laxe, mai greu de găsit. Cred şi eu, ca Lee Siegel sau ca Simona Sora, că în profesiunea literară e nevoie, în primul rînd, de calitate umană, care conduce, implicit, şi la etica profesională.
Simona Sora, Seinfeld şi sora lui Nabokov, Editura Polirom, Iaşi, 296 p.
Puteți comanda cartea de pe librăria online Cărturești la prețul de 24,95 lei – aici. Dacă introduceți codul Bookaholic la finalizarea comenzii, aveți reducere 15%. Detalii despre promoție aici.
