Cine  are obişnuinţa cititului de poezie românească, ştie că Vlad Moldovan e printre cei mai buni (nu şi printre cei mai facili). Citiţi mai jos despre modul propriu de interacţiune pe care-l propune poezia, timpul în care se adună un volum sau raportul poetului cu ce se scrie în jurul lui. Cine nu a descoperit pînă acum Disparsul, are, citind răspunsurile poetului,o cheie în plus şi ocazia să încerce.

Spui într-un interviu că, din moment ce poetica „este o chestiune de producţie de lume, de producţie de gîndire, de producţie de virtualitate”, devine o chestiune de autoritate. Cum se împacă acest statutul al ei cu ideea de intrare în dialog, de comunicare cu cel care citeşte?

Tocmai încerc să mă las de fumat – deci am să ocolesc momentul în care îmi aprind o ţigară şi am să mă rezum  doar la a sorbi din ceai şi a spune astfel: Producţia de virtual este unul dintre efectele secundare şi fericite ale actului poetic. În fapt dacă ar fi să circumscriu o poetică la care convingerile mele ar subscrie  cred că ar trebui să vorbesc în primul rând despre o activitate de deschidere sau de transformare (trepanare?), lărgire a sensibilităţii spre dimensiunile monstruoase şi infinite oferite de corpul/present. (Cineva spunea imnic :”starea de mirare în faţa întinderii infinite a fiinţei, în faţa creativităţii ei inepuizabile şi în faţa transcendenţei ei absolute”)

După cum observi e vorba despre o postură mai mult pasivă, receptivă – în faţa a ceea ce, fiind inapropriabil (şi inapropriabil se  dovedeşte sensibilul – de la materii cum sunt suferinţa, juisarea , bucuria până la orice formă plurală şi contorsionată de sentiment şi acţiune), devine captat şi schiţat de „travaliul discursiv poetic”. Şi acest travaliu, sublim, cum bine îl ştim, oricum – atât de greu de descris în momentul în care ne întoarcem privirea spre el (asta pt că în el se intrică şi despică – fantezie/monstruosul/instanţe critice intime/evaluări/ritmuri şi muzică etc) poate fi tradus în negativ ca o producţie de lume, de gândire, de virtualitate.

Vezi – e oscilant ceea ce spun eu – uneori apare ca receptivitate alteori ca spontaneitate şi producţie de virtual- totul depinde de optică. Momentul prim însă, şi insist, e unul de receptivitate faţă de ceea ce e singular/monstruos în cuva fiecăruia de sens a prezentului. În această ordine de idei nu avem de-a face cu dialog şi comunicare, ci cu alte forme mult mai sălbatice (dar juste) de interacţiune: cu seducţie, cu acompaniere, cu dominare, cu infestări de toate tipurile sau cel puţin cu rezonanţe. Activitatea poetică nu are nimic din fairplay-ul şi comunicabilitatea etică a altor discipline culturale. Ea este anticul teren de luptă între charisme, singularităţi şi daimoni.

Citindu-ţi ultimul volum, Dispars, am avut uneori senzaţia ca sînt acolo stări, lucruri şi viziuni necomunicabile, înghiocate în stilistica lor complicată, în sintaxa lor delirantă. Ai poeţi cu care nu intri pe aceeaşi frecvenţă, cărora nu le înţelegi toate  stările, dar pe care continui să-i citeşti?

Citesc distant şi mefient poezie. Am o relaţie brută cu poezia celorlalţi, nedreaptă adesea. Foarte rar se întâmplă să mă dea ceva peste cap de plăcere.Mă bucur când apar chiar şi plăpânde pâlpâiri de rezonanţă. Nu sunt un degustător echidistant şi democrat  de poezie. Consider, ca şi Emil C., că se scrie prea mult fără carismă, fără îngânare, fără inspiraţie. A scrie acceptabil şi mediocru poezie e aproape la fel cu a scrie prost.

În poezie nu ar trebui să existe gradiente. Apoi pot spune că nu am cum să le înţeleg „stările”  celor care îmi plac şi pe care continui să îi citesc; tocmai de aceea continui să îi citesc – Because I’m puzzled by their moves. Vrei nume? Leac, Haş, Wahl, Valchimic – ca să-i numesc doar pe câţiva de pe la noi şi actuali.

În ideea enunţată mai sus, aş vrea să vorbim un pic despre poemul Kelp, de exemplu, luat din contextul Disparsului. Recunosc că am căutat trei cuvinte pe Google images: Kelp, varec şi lamantin. Povesteşte puţin ce-i cu poemul ăsta, pentru mine e unul pe care îl pun la poeme-stări-viziuni de care doar poetul ştie şi în primul rînd lui îi servesc, dar mă şi intrigă, în bizareria lui!

Dacă te intrigă consider că e de bine. Şi da, l-am scris într-o perioadă foarte bizară, pentru că grea, din viaţa mea. De multe ori mă gândesc că spaţiile dintre versuri  şi strofe, traduc în Kelp, greutatea şi buimăceala, durerea pe care o simte cineva când îi cade un ditamai drug de brad peste fluierele picioarelor. E şi multă frică sublimată în Kelp.

Poemul Tripon ar fi la polul opus, deschis, confesiv, cursiv, cu un efect de directeţe, de simplitate percutantă. Cum explici diferenţa dintre cele două abordări, din punctul meu de vedere radical diferite?

Disparsul e tocmai acest spaţiu în care singularităţi atât de pregnante dar total diferite pot coexista fără să caute mediere între ele. Consider că un poem odată scris  desfăşoară şi exhibă propria cheie stilistică, propria textură irepetabilă. M-aş lăsa de scris poezie dacă ar fi să caut să recreez sau să mă folosesc de ceea ce deschide un poem bun, să continui o manieră.

Comportamentul meu ca şi creator  e analog cu cel al unui copil care se plictiseşte extrem de repede  de ceea ce  apare expus şi care caută  sau aşteaptă ceva nou şi nemaiauzit. Încerc să fiu sincer şi cât mai puţin meschin cu poezia şi să surpind când apare, evenimentul care se deschide, imprenetrabil în cuvinte. Dincolo de aceasta nu mai e treaba mea.I’m cool like that.

Cum scrii? Cum se construieşte un poem? Pentru proză e esenţială rescrierea, editarea, aşteptarea, timpul. E altfel cu poezia?

Pe partea aceasta a lumii – poemul se construieşte de la sine şi dintr-o suflare. Are o unică viaţă şi devine un vieţuitor căreia trebuie să i se dea un spaţiu de respiraţie, un habitat propice. Există o trenă de bucurie după ce apare poemul şi după ce îl prinzi. Ea durează uneori o zi alteori o săptămână – nimic nu e cunatificabil aici.

La fel cum bine ştim cu toţii că nu există metodă, nici măcar un pattern al scrierii de poezie. Mai demult încercam să teoretizez măcar arta pregătirii, a menţinerii receptivităţii faţă de ceea ce va fi să vină. Apoi am înţeles că arta asta ţine de fenomenul holist şi pluri-cauzal al vieţii fiecăruia, deci am renunţat şi la o astfel de teoretizare  şi mă trezesc adesea că sunt doar un simplu martor la ceva care pulsează şi devine un poem. Poate suna cam mistic  dar nu stă în intenţiile mele să menţin acel tip de aură misticoidă în jurul inspiraţiei. Să spunem onest că apar momente de graţie în care toate elementele se leagă şi capătă o formă potrivită.

Cît timp ai scris la Dispars? Cum ştii cînd un volum e gata, că nu mai poate suporta încă un poem?

Am scris 4 ani cu toate sacrificiile. Din scurta mea experienţă realizez că volumul e gata când apare şi titlul său.

Simţi nevoia unui feed-back inainte de a publica, discuţi cu cineva despre (în timp ce) scrii?

Simt o nevoie foarte sfrijită de „feed-back” înainte de a publica.Le mai citesc apropiaţilor – dar în genere pentru că mă cuprinde un fel de bucurie după ce am finalizat un poem. Şi deci  mai degrabă le citesc ca să împărtăşesc cu ei bucuria aia, să le dau şi lor „a shot of those goodies”.

Ce poeţi te interesează acum? Citeşti poezie în traducere?

Citesc cam tot ce apare şi e acceptabil în Ro. Citesc şi în traducere. Shakespeare.

Observ  de ceva vreme, între poeţii români în special, un interes aproape obsesiv (şi exclusiv) pentru formă, pentru modalităţi cît se poate de particulare în care se poate construi în poezie. De unde crezi că vine miza asta şi cum te raportezi tu la ea? Ce alte mize contează pentru tine în poezie?

Sunt abonat la Institutul de Inventică şi Construcţie ( ca să-l parafrazez pe Silviu Gherman din Hârtiile Masculului – apropo aţi citit cartea? O recomand entuziast) în poezia română. Susţin tot ceea ce e nemaiauzit în limba asta şi consider căeste destul de explorat aici. Îmi plătesc „the members phee” dar n-aş putea să spun ceva despre mize. Din când în când am o dorinţă crâncenă ca haosul şi monstruosul să opereze rece şi exact în acest domeniu.

Sursa foto: Arhiva personală a autorului

Alina Purcaru

critic literar, redactor Observator Cultural, fost redactor Cotidianul, colaborator Dilema Veche, co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *