Bookaholic

Bijuterii inspirate de cărţi – Literary Emporium

Dacă tot am convenit că bijuteriile nu sunt incompatibile cu hainele groase de iarnă şi pentru că se apropie Crăciunul, ocazie cu care vrem să facem surprize plăcute persoanelor dragi, ce ziceţi să vedem nişte bijuterii de inspiraţie literară? De data aceasta e vorba despre creaţiile lui Rio, o tânără englezoaică pasionată de literatura clasică, care s-a gândit la toţi cei care iubesc cărţile şi s-a hotărât să le ofere mici bucurii. Aşa a luat naştere Literary Emporium, magazinul său online prin intermediul cărora ne prezintă creaţii meşteşugite cu drag şi îndemânare.

E vorba despre bijuterii delicate, al căror design e inspirat de romane, personaje şi citate. Sunt însoţite de cărţi poştale cu vorbele iscusite ale marilor scriitori, cele care au stat la baza creării colierelor, cerceilor, brăţărilor sau butonilor pentru cămaşă, căci Rio nu i-a uitat nici pe domnii pasionaţi de citit.

Practic, micul obiect e pus în context. Văzut singur, nu-ți spune că e inspirat dintr-o carte, primit în dar cu explicațiile din spate, te trimite în poveste.  Iată câteva dintre bijuteriile care sigur ne-ar face mai fericiţi dacă le-am găsi în cadourile de sub brad sau oricând altcândva.

il_570xN.460645027_35ff

 

 

 

Sursa: etsy.com

Exit mobile version