După sărbători, iarnă și letargia aferentă, primăvara vine, printre altele, cu forțe proaspete, multe cărți noi și mai multă lumină, numai bună pentru lecturi îndelungate. De aceea, ne-am gândit, împreună cu cei de la Editura Niculescu, să îți propunem cinci titluri proaspete de non-ficțiune, care să îți schimbe optica, să te provoace și să îți aducă noi interpretări asupra unor subiecte care ne privesc, mai mult sau mai puțin, pe toți, precum succesul, limbajul corpului, internetul, vârsta, creativitatea. Despre cărțile pe care le-am selectat pentru tine și care îți pot intra în bibliotecă săptămâna viitoare, dar și despre mecanismul concursului, citești în rândurile care urmează.
Update câștigător
Vă mulțumim tuturor pentru participarea la concurs. În urma tragerii la sorți cu ajutorul Random.org, câștigătoarea pachetului de cărți de la Editura Niculescu este Daria Biea. Felicitări!
(Click pe imagini pentru a mări capturile de ecran)
Premiul: Un pachet cu 5 cărți noi de la Ed. Niculescu
Dintre volumele apărute de curând la Editura Niculescu, am ales pentru tine cinci noutăți editoriale foarte diferite între ele, atât ca tematică, cât și ca stil și abordare. Iată, pe scurt, despre ce este vorba:
Geografia geniului. Cele mai creative locuri din lume: de la Atena antică la Silicon Valley, de Eric Weiner
„De ce anumite locuri produc o erupţie spontană de creativitate? Ce a contribuit la dezvoltarea Atenei, Florenţei sau a lui Silicon Valley? Această carte inteligentă şi instructivă aduce o nouă perspectivă prin fiecare paragraf al ei. Este un amestec fermecător de istorie şi de înţelepciune, sub mantia unei cărţi de călătorie amuzante, pline de personaje colorate” – Walter Isaacson, autorul bestsellerului Steve Jobs. Biografia autorizată.
Alte detalii despre volum, aici.
Limbajul corpului. Atenţie, gesturile vorbesc pentru noi, de Isabelle Duvernois
Ştiaţi că aproape 70% din comunicarea noastră are loc prin mijloace nonverbale: prin gesturi, mers, privire?
Piciorul care se leagănă, o privire aruncată pe furiş sau o strângere de mână moale sunt adesea mult mai grăitoare decât cuvintele însele. Cu ajutorul acestei cărţi, bogat ilustrate, care conţine numeroase sfaturi practice şi mărturii, veţi învăţa să decodaţi toate gesturile corpului: înroşirea feţei, încrucişarea braţelor sau a picioarelor, postura trunchiului, mângâiatul părului, gâtului sau mâna dusă la spate; toate aceste gesturi pe care corpul nostru le schiţează, cel mai adesea involuntar, nu vor mai avea secrete pentru dumneavoastră. Veţi învăţa, de asemenea, să depistaţi minciuna sau trădarea, să treziţi simpatia, să seduceţi pe cineva ori să îi atrageţi atenţia persoanei de care vă place. Amintiţi-vă că trupul dumneavoastră este un instrument minunat cu ajutorul căruia puteţi obţine succesul la locul de muncă, permiţându-vă să vă sporiţi puterea de convingere şi de negociere, să vă maximizaţi potenţialul sau, pur şi simplu, să comunicaţi mai eficient.
Mai multe amănunte despre volum, dar și informații despre autoarea acestuia, găsești aici.
Descifrarea codului vârstei. O nouă viziune despre cum să rămânem tineri, de Josh Mitteldorf și Dorion Sagan
Mai multe detalii despre carte, aici.
Succesul ca mod de viaţă. Trezeşte-te din visare, acţionează acum, preia controlul!, de Bernard Roth
„Succesul ca mod de viaţă este o capodoperă în care autorul descrie cum te poate ajuta gândirea
„Înainte de a recomanda altora design thinking-ul, aplică tu însuţi această metodă de orientare şi organizare. Vei vedea astfel că nu numai tu vei fi mai bun, dar şi lumea din jurul tău va deveni una mai bună. Succesul ca mod de viaţă este o sursă valoroasă de metode şi instrumente, care te vor ajuta să-ţi realizezi cel mai personal proiect al tău” – Tim Brown, CEO al IDEO şi autorul cărţii Change by Design.
Alte informații despre carte, aici.
Internetul nostru. Ştim mai mult, înţelegem mai puţin, de Michael Patrick Lynch
„Ideea principală pe care o susţine Michael Lynch este aceea că, dacă înţelegem mai bine condiţiile în care este produsă şi răspândită cunoaşterea – condiţii pe care autorul le explorează clar şi convingător -, atunci ne vom bucura de roadele cunoaşterii în mod responsabil” – Wall Street Journal.
„O nouă carte fascinantă… Michael Lynch scrie despre acest subiect de mult timp şi cu o neîncetată pasiune” – Jill Lepore, The New Yorker.
„Lynch îşi prezintă teoria cu seriozitate, claritate şi atenţie faţă de contextul istoric Acesta a scris o carte inteligentă care dezbate în mod onest probleme importante şi extrem de actuale: Ne transformă internetul în cunoscători pasivi?; Ne afectează internetul capacitatea de a gândi?; Ce se poate face în acest sens? etc.” – David Weinberger, LA Review of Books.
Despre autor, aici.
(Descrierile cărților sunt preluate de pe site-ul Editurii Niculescu.)
Cum câștigi pachetul de cărți
Pentru a participa la concurs, trebuie să ne spui pe scurt, într-un comentariu la acest material, care dintre temele volumelor din pachet te atrage cel mai mult și de ce.
Este permisă o singură participare de persoană (un singur comentariu înscris în concurs), iar câștigătorul/câștigătoarea va fi ales/aleasă prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința acestui concurs, s-au semnat cu numele real și complet și au lăsat o adresă de e-mail validă.
Mențiuni
Perioada de desfășurare a concursului: 6 – 12 martie, ora 23:59.
Câștigătorul/câștigătoarea va fi anunțat/-ă pe 13 martie.
Prin participarea la concurs, îți exprimi acordul de a primi newsletterul Bookaholic.