Bookaholic

Decor de Halloween cu cărţi, dovleci şi grozăvii

Mai e puţin până pe 31 octombrie, când noaptea de Halloween va fi motiv de petreceri teribile, unde nu vom mai şti dacă stăm de vorbă cu prietena cea mai bună sau o vrăjitoare malefică sau dacă cel care bea cu nesaţ licori roşiatice e colegul de serviciu sau vreun vampir însetat de sânge după sute de ani de abstinenţă.

Până atunci însă, ne putem aduna prietenii să ne ajute cu decorurile pentru casă. Locul va trebui transformat într-o casă a groazei şi cum imaginaţia bogată a cititorilor de literatură bună e infinită, haideţi să vedem ce am putea face prin casă anul acesta, ca să întâmpinăm cum se cuvine Halloween-ul.

Dovlecii sunt de nelipsit pentru a crea imaginea completă a acestei sărbători despre ale cărei origini v-am spus câte ceva aici. Cei pe care îi punem la fereastră sau pe prispă vor fi ciopliţi cu mare atenţie, pentru a crea scene sau personaje din cărţi. Şi cum ar fi păcat să se irosească conţinutul lor, prăjiturile delicioase cu dovleac sunt mai mult decât potrivite pentru a umple casa cu aroma lor. Probabil nu pentru mult timp, căci sigur se vor mânca repede.

where-the-wild-things-are-pumpkin

sursa

sursa şi reţeta

Un liliac uriaş îşi desface aripile negre pe perete. Dar oricât de înspăimântător ar suna asta, scopul lui nu e unul malefic, din contră: vrea doar să vă ţină cărţile, fie ele de groază sau nu. Cât despre craniul din bibliotecă, hmm…nu ştiu ce să zic, să fi fost al unei minţi luminate ce-şi doreşte să ne arate calea către cunoaştere?

sursa

sursa

Pentru că tot am amintit de cranii, ce-aţi zice să staţi pe unul atunci când vă retrageţi în colţul preferat pentru a citi? Staţi liniştiţi, nu vă va face niciun rău şi va fi comod, căci este vorba despre un fotoliu puf. Şi tot un craniu vă va ţine şi cărţile pe raft, căci doar d-aia e suport.

sursa

sursa

Dacă aveţi prin casă maşini de scris, acum e momentul să le scoateţi de prin cotloanele în care le-aţi depozitat şi poate pe timpul nopţii, vreo fantomă de mult nebăgată în seamă se va gândi să vă lase un mesaj din lumea prin care bântuie.

sursa

sursa

Din paginile cărţilor vechi şi deteriorate puteţi crea obiecte potrivite pentru decorul de Halloween. Aşezate în colţul potrivit, vor face atmosfera magică.

sursa

sursa

sursa

Evident, cărţile nu pot lipsi din decorul nostru de Halloween. Volumele vechi, îngălbenite de vreme se transformă cu ajutorul noilor coperte în cărţi folosite de vrăjitoare pentru incantaţii şi reţete de poţiuni magice. Cât despre romanele de groază, acum e sezonul lor.

sursa

sursa

sursa

Sursă imagine principală

Exit mobile version