În perioada 5-7 iunie, Universitatea din Bucureşti, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și Asociația Editorilor din România (AER), organizează, în Piaţa Universităţii, Festivalul de cultură ,,Şcoala de nume mari”. Evenimentul îşi doreşte să prezinte istoria şi valorile instituției şi să aducă în prim-plan corpul profesoral, alumnii şi studenţii cu rezultate deosebite ai Universităţii.
,,Universitatea din Bucureşti este una dintre cele mai importante instituţii de învățământ, cercetare şi cultură a României, care şi-a construit în timp şi un solid prestigiu internaţional. Acest festival are tocmai obiectivul de a prezenta publicului larg aspecte care țin de dezvoltarea Universității din Bucureşti, momente definitorii în istoria de renume a acesteia, dar și impactul activității academice a instituției asupra culturii și știnței din România. Este, în același timp, și un prilej de a omagia marile personalităţi ale României, absolvente ale Universităţii, care au contribuit la prestigiul cultural al ţării şi de a elogia profesorii, alumnii şi studenţii instituției noastre”, a declarat prof. univ. dr. Mircea Dumitru, Rectorul Universității din Bucureşti.
În incinta cortului special amenajat în Piața Universității, la Statui, va fi organizat un târg de carte universitară la care vor participa cele mai importante edituri autohtone. Programul de vizitare: zilnic, între orele 10:00 și 20:00.
De asemenea, în intervalul orar 11:00 – 18:00 vor avea loc dezbateri conduse de cunoscuți profesori și oameni de cultură precum: prof. Paul Cornea, acad. prof. Dinu Giurescu, prof. Adrian Cioroianu, prof. Zoe Petre, prof. Lidia Vianu, prof. Mircea Vasilescu, prof. Liviu Papadima, scriitorii Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Daniel Cristea-Enache, cunoscutul matematician și cercetător Radu Gologan și mulți alții. Printre temele aduse în discuție se numără: Literele românești – Ștafeta generațiilor, Cenacluri și reviste literare ale Universității din București, De la Seneca la James Joyce, Cine sunt eu? – Aplicații psiho-educaționale ale cunoașterii personalității, Istoria – între cultură și politică.
Mai mult, în fiecare seară, începând cu ora 19:00, participanţii la Festival se pot bucura concerte susținute de tineri muzicieni precum: Sașa-Liviu Stoianovici, We Singing |Colors & Byron și Luiza Zan.
Program
ora 14.00:
Istoria – între cultură și politică
Participă:
ora 16.00:
Comunicarea și provocările Internetului
Participă:
ora 17.00:
Excelenţa în matematică, încotro?
ora 18.00:
Literele româneşti – Ştafeta generaţiilor
Participă:
ora 19.00:
Concert
Balkan Taksim
6 iunie
ora 12.00:
Cenacluri şi reviste ale Facultăţii de Litere
Participă:
ora 14.00:
Ştiinţele naturii şi soarta planetei
Participă:
ora 16.00:
Cine sunt eu? Atelier de cunoaştere psihologică a personalităţii
Participă:
ora 18.00:
Dincolo de globalizare?
Participă:
ora 19.00: Concert
We Singing Colors
ora 12.00:
Cartea ştiinţifică şi de cultură în mediul academic
Participă:
ora 13.00:
De la Seneca la James Joyce
Participă:
ora 14.00:
Schimbările aduse jurnalismului şi educaţiei jurnalistice de noile tehnologii
:
ora 16.00:
Schimbări climatice – mit sau realitate
ora 17.00:
Răspunde filosofia dilemelor lumii contemporane?
Participă:
ora 18.00:
Dialogul dintre teologie, filosofie şi ştiinţă
Participă:
ora 19.00:
Concert –
