Miercuri, 7 decembrie, în cadrul celei de-a doua ediții a Premiilor Matei Brâncoveanu pentru tineri artiști, gală susținută de Fundația Alexandrion, poeta Ștefania Mihalache a primit Premiul pentru Literatură pentru volumul Sisteme de fixare și prindere, apărut în această toamnă la editura Nemira, în colecția VORPAL.
Juriul a fost format din: Ion Bogdan Lefter (preşedinte), Victor Ioan Frunză, Irina Cios, Dan Dediu, Bogdan Murgescu, Bogdan O. Popescu și Daniel Apostol.
„Poemele Ștefaniei Mihalache mi-au amintit de o carte celebră a Orianei Fallaci, Scrisoare către un copil nenăscut: aceste versuri sunt construite dintr-un aliaj aparent imposibil, acela dintre teroarea în fața necunoscutului și o duioșie de neexprimat. Scriitoarea reușește cu subtilitate să evite abordarea radicală, separată a oricăreia dintre cele două senzații. Cartea ei e o capsulă a timpului ce conține un mesaj adresat acelor potențiali Oameni desprinși din aliajul amintit. Vocea acestor poeme este cea a omului aflat în contact cu miraculosul, cu Sacrul în plină desfășurare.” Bogdan-Alexandru Stănescu
Ștefania Mihalache (născută în 1978, la Brașov) este absolventă a Facultății de Litere din Brașov, secția Română-Engleză. A debutat literar cu poezie în revista studențească Erata. A continuat să publice poezie în reviste literare și de cultură ca: Interval, Paralela 45, Vatra. A colaborat cu proză, eseuri și cronică literară în Observator cultural, Dilemateca, Noua Literatură, Tiuk!, Pana mea, Cuvântul, TimeOut București. A debutat cu proză în cadrul volumului colectiv Junii 03, Antologia tinerilor scriitori brașoveni, editat cu sprijinul revistei Interval (2003). Debutul individual l-a reprezentat romanul Est-falia, apărut la Editura Paralela 45 (2004). Romanul a fost nominalizat la Marile Premii Prometheus, ediția a IV-a, categoria Opera Prima. În 2010 a publicat romanul Poemele secretarei, la Editura Cartea Românească. A participat la diferite festivaluri și evenimente literare europene: Scritture Giovanni (Mantova, Italia), Hay Festival of Literature & Arts (Marea Britanie), Salonul de Carte de la Torino (Italia). În 2012 a obținut titlul de doctor în filologie al Facultății de Litere, Universitatea București, cu o teză despre tema copilăriei în proza românească de după 1989.