Copilăria nu e întotdeauna frumoasă, inocentă și lipsită de griji. Poate doar când o idealizezi și te raportezi la ea înr-un mod care o îndepărtează de realitate. Poate fi dură, complicată, contradictorie, poate fi stranie, crudă, uneori violentă, cu traume, poate avea lucruri greu de înțeles sau uitate atunci când crești. Sau poate fi un joc. Am căutat printre autorii români contemporani acele cărți despre copilărie un pic altfel decât ne-am aștepta și vă propunem zece titluri a căror lectură este menită să vă dea de gândit.
Fata din casa vagon, de Ana Maria Sandu
Muzici și faze, de Ovidiu Verdeș
Cum mi-am petrecut vacanța de vară, de T.O. Bobe
Băiuțeii, de Matei Florian și Filip Florian
Scrisă la patru mâini, de frații Matei și Filip Florian, Băiuțeii este o carte din care copilăria izbucnește vesel, cu toate miracolele ei, cu toate obiectele și gesturile simbolice și cu toată importanța cu care le investim atunci când suntem mici. O carte în dialog, în care ce spune unul dintre frați este răstălmăcit, explicat, continuat sau chiar ironizat de celălalt, făcută din amintiri și intimități comune, a unei subiectivități la dublu, fermecătoare prin încărcătura detaliilor și prin privirea plină de candoare.
Exuvii, de Simona Popescu
Pentru că Simona Popescu folosește metafora exuviilor, a pieilor pe care le lepezi, o să spun și eu că asta e una dintre cărțile acelea adevărate, care-ți intră pe sub piele și rămân acolo. E o carte despre identitate sau, mai precis, despre identități, despre toate fetițele, fetele și femeile care o compun, o carte a căutării de sine, scrisă atât de autentic și, în esență, poetic, despre copilărie sub toate formele și avatarurile sale.
Intrarea soarelui, de Cecilia Ștefănescu
Teodosie cel mic, de Răzvan Rădulescu
Fetița care se juca de-a Dumnezeu, de Dan Lungu
O carte care pune problema emigrației post decembriste, din perspectiva copilului rămas acasă, Rădița, Fetița care se juca de-a Dumnezeu, scrisă cu delicatețe, candoare și atenție la cele mai mici detalii, aduce în fața cititorului o lume vie, atât exterioară, cât și interioară, a unei fetițe care trebuie să se adapteze la realitatea nu foarte plăcută a vieții ei, în care dorul de mamă este mare și lipsurile sunt și ele considerabile.
Kinderland, de Liliana Corobca
O carte în care naratorul este o fetiță de 12 ani, Kinderland tratează problema plecărilor în străinătate și a copiilor rămași în urmă care trebuie, de multe ori, să-și poarte de grijă mult mai mult decât ar fi normal pentru vârsta pe care o au. Acțiunea e plasată în Moldova și avem, printre rânduri, și o frescă socială a zonei, adică viața unui sat sărac, văzută prin ochii unui copil mare. Cronică.
Cruciada copiilor, de Florina Ilis
Imaginați-vă un grup de copii care pune stăpânire pe un tren – adulții sunt închiși în compartimente și mecanicii ascultă de ordinele celor mici, în lumea cu reguli proprii pe care ei o instaurează. Și de aici o grămadă de întâmplări, care mai de care mai alambicate, într-o carte cu o structură complicată (cam prea complicată și încărcată), un volum puzzle care arată inventivitatea dar și cruzimea copiilor, text care alunecă uneori într-o zonă a magiei (cu vrăjitoarea din Ferentari, de exemplu) dar și într-una socială.
Voi ce alte cărți despre copilărie, scrise de autori români contemporani, ați mai citit?
