Bookaholic

#citescliteraturaromana

Azi și nu doar azi citim literatură română! Pentru că e Ziua României, ne-am gândit să vă reamintim cât de faină e literatura română printr-o mini-campanie. Și cât de nedreptățită uneori, puțin cunoscută sau privită cu prejudecăți, fără a fi cu adevărat citită, mai ales când vorbim de cea contemporană.

De ce să citești literatură română? Motive sunt multe. Dar, înainte de a vă spune cât de fain e un scriitor sau altul (asta facem mereu!), un lucru e sigur – dincolo de orice naționalism de carton (nu e cazul), dincolo de orice discurs găunos, spus cu patos la statuia vreunui mare poet (din nou, nu e cazul), e vorba de ceva simplu și deloc romantic: literatura română vorbește despre noi.

Ne regăsim aici experiențele, fie că vorbim de beții în Vamă, de copilăria în Drumul Taberei, petrecerile din Control, părinți plecați la muncă în străinătate, spitalele sau drumurile românești, vodka băută în rockoteca din liceu, coporațiile în care ne îngropăm, stațiunile de la munte sau glumele pe care le facem. E un sistem comun de valori, referințe, amintiri. Și, oricât de mult iubim literatura universală și pe marii ei autori, universul nostru familiar se găsește cel mai bine poate în cărțile scriitorilor români. Așa că ne-am gândit să ne jucăm puțin azi. 🙂

Pe parcursul zilei, vom updata articolul acesta cu vizualurile puse pe Facebook. E vorba de motive pentru a citi literatură română. Și, pentru că știți că nu stăm cu mâna la tâmplă și că susținem că despre cărți trebuie vorbit firesc,  vă provocăm și pe voi la joacă.

Scrie de ce citești literatură română și pune hashtag-ul#citescliteraturaromana. Promovează literatura română, fă-ți cunoscuți autorii preferați, vorbește despre cele mai faine cărți românești pe care le-ai citit. La mulți ani!

bukowski

 

 

Exit mobile version