Tam-pam! Un prieten (programator ca mulți dintre amicii mei) îmi mărturisește la o bere: “măi, am cunoscut o tipă super mișto. E de-a ta, bookaholică, citește de rupe. Numai despre asta vorbește. Tu mă știi, mai citesc și eu mai o istorie, un SF, un război, antreprenoriat, literatură ce-mi mai pică-n mână. Da’ nu ea. Recomandă-mi și mie niște cărți, autori să am ce să discut cu fata. Mai romantice dacă se poate”. Cum să nu ajuți omul, mai ales când îi vezi fața inocent-îndrăgostită-ușor tocilară (sorry, dude)? 🙂
Date a girl who doesn’t read because the girl who reads knows the importance of plot. She can trace out the demarcations of a prologue and the sharp ridges of a climax. She feels them in her skin. The girl who reads will be patient with an intermission and expedite a denouement. But of all things, the girl who reads knows most the ineluctable significance of an end.
Hmmm, ce-i zicem omului? Eminescu? Mnu! Romeo și Julieta? Fumată. Twilight? Îi dă cu ea în cap. 🙂 Și cu Fifty Shades of Grey (unu și doi) îi rupe mâna, dacă tot vrea sado-maso. Și eu aș face la fel.
Mai întâi i-am dat să citească, pentru documentare în prealabil și cât să am eu timp să mă gândesc la cărți și strategii de impresionat fete (îmi amintesc de liceu sau, și mai bine, de clasa a șaptea când scriam scrisori de dragoste cu citate din Lorelai de Ionel Teodoreanu pentru un amic care avea și el de impresionat o bookaholică 🙂 ) “You should date an illiterate girl“, un text foarte frumos care a circulat pe net despre “bătăile de cap” pe care ți le dă o fată care citește, despre provocări și ieșirea din banal. Merită citit tot! (Eu de ce nu pot scrie așa de frumos-sentimental, de ce, de ce?)
Apoi replica, “Date a girl who reads“, care a apărut pe Goodreads. Măcar să știe în ce se bagă. Da, sunt un pic genul de texte oarecum siropoase dar așaaaaa, la un nivel mai înalt, numai bune pentru un băiat care începe să viseze la o poveste de dragoste ca-n cărți. Dar ce cărți?
Date a girl who reads because you deserve it. You deserve a girl who can give you the most colorful life imaginable. If you can only give her monotony, and stale hours and half-baked proposals, then you’re better off alone. If you want the world and the worlds beyond it, date a girl who reads.
Să mergem pe calea sigură. Ai citit Murakami? A citit ea sigur. Haruki, nu Ryu. Nu aduce vorba de Ryu, serios, dacă e mai sensibilă, sunt șanse s-o fi oripilat. Pune mâna și citește-l pe Haruki. O să-ți placă și de aici vei avea multe subiecte de conversație, chiar și pornind de la faptul că domnul n-a câștigat Nobelul deși cam toată lumea se aștepta. Probabil și ea spera asta. Începe cu Pădurea Norvegiană, e asul din mânecă în materie de cuceriri. Vorbiți și despre muzica din cărțile lui, sigur are playlist-urile pe heavy rotation în player.
Aș continua cu Rushdie, în special cu Seducătoarea din Florența. Nu e preferata mea dintre cărțile domnului Salman, dar știu multă lume super impresionată. Femeia ideală și ireală, poveste, mister, sentimente, fantastic – merge, merge. 🙂
Să nu-i uităm pe sud-americani. Cine nu-i iubește? De la ciudata și alambicata poveste de dragoste din “Șotron” la clasicele “Un veac de singurătate” sau Dragoste în vremea holerei. Pe ultimele două le citise amicul meu, hooray, hai și cu Șotronul.
Aș merge și pe mâna lui Julian Barnes. “Sentimentul unui sfârșit” e chiar o carte care-ți intră pe sub piele, deși nu vorbește chiar despre cea mai împlinită iubire posibilă, ba din contră. La fel și “Privind în soare”. Și, pentru un pic de condiment, aș aminti în treacăt și de Henry Miller și de Anais Nin.
Ai zis și literatură română? Superb, nici că se putea mai bine. Nu, nu vorbim despre Ion și nici despre “Enigma Otiliei”. Nici chiar de Maitreyi, decât dacă poate amintește și de replica ei, “Dragostea nu moare”. Dacă-i spui că ai citit Zenobia (după ce-ai citit-o, evident!), ai cucerit-o. E una dintre cele mai frumoase și stranii povești de dragoste pe care le-am citit vreodată. Plusează și cu un “Matei Iliescu” pour les connaisseurs. 🙂
Că tot am zis de Lorelei, o idee bună e să vorbiți de cărțile copilăriei. Nostalgia rupe orice barieră. Cine n-a citit Cireșarii, cine nu s-a îndrăgostit de Victor sau de Laura, după caz? Sau cine n-a stors o lacrimă după La Medeleni sau nu s-a emoționat la Invitație la vals? 🙂
Bine, mai sunt chestiile de bază. Ai o carte mereu la tine dar n-o scoți așa ostentativ pe masă. Lași doar un colț ieșit din geantă. Va întreba ea singură ce e. Vorbești frumos, corect gramatical, fără “p”-uri. Elementary, my dear.
Și fără “sunt obosit, am stat toată noaptea să termin Frații Karamazov”. O să fie sigură că de fapt ai jucat World of Warcraft. Și probabil ar avea dreptate. Și fără texte gen “îmi amintești de Lolita. Ai, așa, o inocență…”. Zău, nu. 😀
Bineînțeles, fără texte lacrimogene sau romantic-eminesciene. Să nu-ți treacă prin cap nici să-i arăți poeziile pe care le scriai într-a noua, oricât de geniale și mai ales sensibile ți se par ție. Dacă fata citește pe bune poezie, va râde probabil cu lacrimi. Împreună cu prietenele ei. Hm, de fapt asta nu e neapărat rău.
Poezie? Data viitoare, la a doua întâlnire. Trebuie păstrați niște ași în mânecă. Păi nu? Ajunge pentru prima dată. Nu de alta, dar să nu se trezească omul peste șase luni că nu și-a terminat lista de lecturi și n-a chemat-o pe fată la cafea.
Că tot a venit vorba de cafea, unde s-o ducă, unde oare? La Belle Vie i-am zis, bineînțeles, noua noastră descoperire. E frumos, e elegant, e liniște, ești înconjurat de cărți, vinul roșu e bun și tare, numai bine de vorbit acolo despre ultimele lecturi.
