Tag: citit

O librărie la 9.300 de locuitori. Ne mulţumim cu 2,5 cărţi pe an. Ce putem face?

În România sunt circa 200 de librării. Poate 250. Nu le-am numărat fiindcă nu se poate găsi numărul exact. Şi, de când mi-a venit ideea acestui articol, e posibil ca pe unele să le fi dărâmat vântul. Dacă le numărăm şi pe „ale două de la prefectură” şi de la „catrindală”, tot nu trecem de 300. Pentru o ţară cu 19,71 milioane de locuitori (în 2016), cu menţiunea că nu ştim pe câţi i-a luat vântul odată cu vremea rea din ultima perioadă, tot nu stăm deloc bine la capitolul librării per număr de locuitori. Stăm tot aşa cum stăm şi la consumul de cafea: pe ultimul loc. Credeaţi oare că suntem mari amatori de cafele la ibric? Om fi, dar asta înseamnă că bem cafea evazionistă, căci din calcule recente reiese că Finlanda conduce cu 10,35 kg pe cap de locuitor, în vreme ce România se află 29 de locuri mai jos (pe ultimul loc) cu un consum/locuitor/an de 2,51 kg. Cărţi puţine, cafea şi mai puţină. Citeşte tot articolul


Cititul competitiv și gamificarea lecturii

Evident cuvintele de mai sus nu au niciun sens, dar le-am pus acolo pentru că, deși greșite și într-o limbă combinată de care ar trebui să mă feresc, descriu bine lucrurile despre care vreau să scriu. Într-unul dintre articolele anterioare, vorbeam despre gadgeturile cu ajutorul cărora citesc de câțiva ani buni încoace: un e-book reader și un smartphone pe care ascult audio-books. Și deși sunt în continuare fan, și deși îmi place foarte tare felul în care Audible își face reclamă în podcasturi, m-am trezit că am o problemă. Citeşte tot articolul

Lumea copiilor – cărţi, joacă şi veselie, într-o librărie

Ca un făcut, cu doar câteva zile înainte de 1 Iunie, am descoperit prin casa bunicii cărţi din copilărie pe care le crezusem de mult pierdute. Vă daţi seama ce bucurie pe copilul meu interior – de care, între noi fie vorba, mi-e tare drag şi pe care mi-aş dori să-l am alături toată viaţa – la reîntâlnirea cu Habarnam şi prietenii lui, cu Extratereştrii de buzunar sau Bagheta magică. M-au năpădit o grămadă de emoţii, le-am răsfoit, am recitit pasaje întregi, mi-am amintit de fericirea simţită atunci când le-am citit pentru prima oară. Cum am putea uita vreodată cărţile copilăriei care au însemnat atât de mult pentru noi? Citeşte tot articolul


Citit la terasa

10 terase din București unde poți să citești sau să lucrezi

De-abia aștept să vină vara. Una din micile plăceri ale anotimpului foarte călduros este cititul sau lucratul la terasă și în parc, mai ales în timpul zilei. Nu-mi spuneți că e zgomot. Sunt și terase liniștite, colțuri unde te poți ascunde sau, dacă nu, îți poți pune oricând căștile în urechi să te izolezi de tot. Sunt locuri care predispun la lectură, unde te simți pur și simplu bine. Iată câteva terase unde poți să citești sau să lucrezi (unele sunt noi, de altele v-am mai zis aici). Nici nu știți câte dintre articolele de pe Bookaholic sunt scrise de aici. :) Citeşte tot articolul


Astăzi, de Ziua Internațională a Poeziei, îți plătești cafeaua Julius Meinl cu o poezie!

În aerul cald de primăvară și-n soarele blând de-afară plutește un je ne sais quoi boem, o stare de bine și de creativitate. Astăzi este o zi cu un parfum deosebit de cafea și poeme și o semnificație aparte: este Ziua Internațională a Poeziei (21 martie a fost declarată de UNESCO, în anul 1999, la Paris, Ziua Internațională a Poeziei) și, totodată, sunt clipele în care un brand foarte prietenos și modern, Julius Meinl, ne dă posibilitatea să sărbătorim ziua de 21 martie în cel mai frumos mod posibil: scriind poezii și oferindu-ne, la schimb, o cafea vieneză aromată. Citeşte tot articolul

Inspirație: 10 colțuri de citit

E frig, nu mai stăm la terase, pe balcon sau în parc să citim. Ne zgribulim în casă, cu un ceai cald lângă, eventual cu o pisică ce miaună după atenție și plecăm în călătorii ficționale prin cărțile pe care le citim. De aceea, avem nevoie de un spațiu fain, cald, prietenos care să ne inspire. Am căutat pe net câteva colțișoare faine care să ne dea idei pentru acasă. Citeşte tot articolul

8 cărți dificile care îţi pun neuronii la încercare

Nu vorbim de categoria grea, reprezentată cu brio de domni precum Heidegger, Derrida, Lacan, Wittgenstein, Lyotard, Delleuze şi alţii care au ştiut să aranjeze cuvinte aparent cunoscute în fraze cu sens necunoscut muritorilor de rând. Nu, acum vorbim de literatură și încă de una foarte bună, de cărți care-ți provoacă mintea, memoria și cunoștințele. Și nu, nu-i punem nici pe cronicari, oricât de mult ne-ar fi marcat primul an la facultatea de litere. :) Citeşte tot articolul

Cum impresionezi o fată care citește

Tam-pam! Un prieten (programator ca mulți dintre amicii mei) îmi mărturisește la o bere: "măi, am cunoscut o tipă super mișto. E de-a ta, bookaholică, citește de rupe. Numai despre asta vorbește. Tu mă știi, mai citesc și eu mai o istorie, un SF, un război, antreprenoriat, literatură ce-mi mai pică-n mână. Da' nu ea. Recomandă-mi și mie niște cărți, autori să am ce să discut cu fata. Mai romantice dacă se poate". Cum să nu ajuți omul, mai ales când îi vezi fața inocent-îndrăgostită-ușor tocilară (sorry, dude)? :) Citeşte tot articolul


Şoareci de bibliotecă – micii cititori din fetru

Pentru ca afară plouă, plouă şi va tot ploua, după cum ne avertizează meteorologii, ne vedem nevoiţi să petrecem timpul în interior. Dar indiferent de locul pe care îl alegem, fie intimitatea camerelor noastre, fie o bibliotecă liniştită sau o librărie plină de promisiuni, cititul este cu siguranţă cea mai potrivită activitate pe care am putea-o avea în aceste zile ploioase. Sunt convinsă că eticheta de „şoareci de bibliotecă” nu o să deranjeze pe nimeni, mai ales dacă avem prin preajmă un şoricel pasionat şi el de literatură. Staţi liniştiţi, nu e vorba despre animăluţele vii care ne rod cu neruşinare cărţile, ci despre nişte şoricei din fetru foarte haioşi. Citeşte tot articolul

Scriitoare cu copii. Patru poveşti – Ștefania Mihalache, Simona Popescu, Adina Rosetti, Elena Vlădăreanu

Nu zice nimeni că e uşor să scrii, nici să ai tot timpul din  lume. Nici să naşti nu e tocmai floare la ureche, aşa zic femeile care au făcut-o. Cum e atunci să vrei să scrii când timpul tău curge către altcineva, iar corpul ţi-e epuizat? Ce se întîmplă cînd nu mai dormi, cînd nu mai mănînci, cînd ce e în jurul tău pare brusc din cu totul altă lume? Citeşte tot articolul

Lectură cu pauze de publicitate

Despre campaniile publicitare folosite de edituri, librării, biblioteci pentru a atrage tot mai multe persoane în lumea magică a cărţilor am mai scris. Din fericire, subiectul nu este nici pe departe închis, atâta timp cât există interes pentru promovarea acestui produs cultural minunat care este cartea. Oamenii creativi ai agenţiilor de publicitate se întrec în a oferi campanii inteligent create, atractive, de impact. Sloganuri şi imagini sunt ingenios combinate pentru a exprima ideea că cititul e o experienţă fascinantă şi cărţile sunt un portal magic către alte lumi. În acest caz sunt sigură că nimeni nu poate contesta adevărul din spatele mesajului şi nici strâmba din nas dacă produsul promovat – în cazul de faţă cartea – e vechi sau plin de E-uri. Şi să nu uităm, consumul excesiv e încurajat. Citeşte tot articolul