Ochelarii negri îi acoperă jumătate de față, iar bărbații din local întorc capetele după ea. Fata e o apariție. Știe deja asta, ar putea fi măgulită, dar, azi, nu-i pasă. Se așază și tace. Cecilia o așteaptă în colț, răsucind o linguriță într-un frappé. E curioasă și, când își ridică privirea către cea mai bună prietenă ever, cască ochii și mai mari. Citeşte tot articolul
Cînd nicio ieșire nu mai e posibilă, mintea încolțită e capabilă să lumineze întunericul.
Se întorcea acasă, vorbind singură și a sărit de trei coți. Cîinele nebun din curtea vecinilor se repezise prin gard, ca de obicei, cu botul deschis, hămăind cu bale, ca de obicei, doar că acum nu-l văzuse. În loc să tresară speriată, tot ca de obicei, s-a proptit pe picioare și a început să hămăie la cîine, turbată, și să-l scuipe. I s-a făcut brusc rușine, s-a speriat și a fugit. A ajuns acasă plîngînd în hohote, după ce se abținuse să strige în gura mare: „Vrea să mă fută! Pe mine, mă, m!”. Nu-i păsa că se scursese machiajul, că îi curgea nasul. Îi venea să moară de rușine. Moartea ar fi o scăpare – a oftat ea. S-a uitat în jur, căutînd un sprijin, dar n-a apărut nimeni. Marcel era încă la Baia Mare. Ce dracu' moșmondea acolo? De ce nu e aici, s-o apere, s-o ia și să fugă în lume? Ce o fi în mintea aia a lui, de bărbat nepăsător? Dar ea i-ar fi mărturisit? Cum să spui una ca asta? Se certaseră exact înainte să urce el în tren. Dacă măcar nu s-ar fi certat! Era prinsă în capcană. A deschis dulapul din bucătărie, s-a uitat în oglinda rotundă de deasupra chiuvetei, și-a îndreptat un cîrlionț pleoștit, a tras sertarele, apoi a deschis frigiderul ca să facă ceva, orice. A găsit o jumătate de vodcă, a dat pe gît o dușcă, a ars-o, dar i-a făcut bine. Citeşte tot articolul
Marin tocmai ieșea de la subsol, cînd un zgomot gutural, intens și dens ca un tunet i s-a rostogolit în urechea dreaptă, apoi în cea stîngă și a făcut un gogoloi în cap. Dar pe cer nu era nici pic de nor. Marin s-a dus pîn’ la poartă, s-a uitat lung în stînga, în dreapta. Nimeni. Așadar, s-a întors pe loc, convins că i s-a părut. Citeşte tot articolul
Geta nu-i fitecine. Nu numai că are bani – și ăsta nu-i un aspect de neglijat –, dar e fată cu carte, cu casă și cu gust. Și-a făcut școala și școala vieții pe bune, nu în umbra vreunui parvenit. Ea a ales întotdeauna și ziua de mîine, și pe cea de poimîine. Pe Geta nu o face nimeni din vorbe, imediat răspunde de-ți vine să intri în pămînt. Atunci, unde-i problema? La el. Îl chema Sandu, îl cheamă Alexandru, îi zice Sandi. Putea să-i zică și Sandu? Nu, nu putea. Sandu e pentru mitocani. Și uite că, de o jumătate de oră, el trilulește în baie. Of. Geta strînge tare pleoapele. Oftează pe mutește și o să facă riduri. De-ar putea să se urîțească numai pentru o zi, să-l alunge. Pentru că trebuie, mă-nțelegi?, trebuie să-l șteargă din listă. Orice despărțire e cu scîntei și cu regrete. Iar aici va fi despărțire! Dar Geta e sentimentală, urăște scandalul, lacrimile, urletele și regretele. Toate despărțirile ei, și au fost cîteva, s-au petrecut lin. Niciodată nu a păstrat picior și chilot de bărbat în casă. Citeşte tot articolul
Poți sa dispari de-adevăratelea numai dacă ești uitat. Nici măcar eu nu îi știu numele. Și nici înfățișarea. O fi scund, roșcat, tînăr sau bătrîn? Nimeni nu știe. Tot ce pot să spun e că învățase să se ascundă de când se știa. Și învățase pentru că avea talent. Numărul unu la „v-ați ascunselea“, la disimulare, erou al regimentului la spionaj pe echipe. Colonelul Gheorghe Adăscăliței, om altminteri serios, a spus în fața trupei: Citeşte tot articolul
O dată m-am pomenit sub pernă cu andrelele ei, de era să mă înțep în cap. Noroc că erau înfipte într-un ghem și țepele nu ieșeau prea mult în afară. Ghemul era din cîrpe roșii. Pfui, și ce m-am speriat cînd am găsit în ghiozdan alt bulgăre, de smoală și cu dungi tot roșii ca sîngele. Cînd am dat cu degetul pe ele, s-au luat. Eu cred că era sînge de-adevăratelea. Știau toți că bunica e-ntr-o ureche. Și eu știam. Mama tot spunea că mama soacră avea s-o mierlească în curînd, prea era dusă cu capul. Care mamă soacră? Tata dădea din cap: „Taci, nu vorbi așa în fața copilului”. Cine era mama asta a doua nu știu, deși mama mea vorbea deseori la telefon despre ea cu prietena ei cea mai bună, tanti Marcela. Eu am căutat-o în camera lu’ mamaie, dar nu era nimeni, pe cuvînt de onoare. Săraca, nu era nimeni acolo, în camera ei. Era numai ea, singură singurică. Citeşte tot articolul
Bunicul s-a ținut tare.
— Tu vrei placă și eu ți-o cumpăr, da’ mergem împreună să văd cu ochii mei ce prostie ți-ai ales. Bani nu-ți dau pe mînă.
Am coborît la Unirea, apoi am luat-o în sus, pe lîngă Manuc și am ajuns în Lipscani. Bunicul se uita disprețuitor la magazinele cu sclipici. Citeşte tot articolul
E ora trei după amiaza. Musca muncește din greu să ajungă la marginea halbei. Înoată de o jumătate de oră. E insuportabil: soarele o bate în cap, valurile și spuma o obosesc, berea o îmbată. Cu mințișoara înecată în alcool, bănuiește că va muri curînd. Citeşte tot articolul
Polițistul se scarpină-n cap, se uită lung la cele trei doamne care-l supraveghează de pe hol, apoi intră în cămăruța de unu pe unu, căreia el, personal, i-ar spune mai degrabă cămară, și închide încet carnețelul. Citeşte tot articolul
Nici pînă azi nu ne-am putut pune de acord asupra momentului esențial în care, cu o plecăciune stîngace, unchiul Costică a părăsit sufrageria pentru a-și rezolva trebușoara. Marcelina zice (și nimeni nu i-a putut schimba părerea, în ciuda celor pe care le voi relata mai tîrziu) că a făcut-o la unu și un sfert, după antreuri, iar ea știe bine că le-a adus, cu mîna ei, la unu fix. Ăsta e ritualul casei și nu a fost încălcat vreodată, de asta nu ne îndoiește nimeni. În schimb, Aglaia (fosta soție a lui nenea Anghelescu, care nici nu mai e printre noi, dar nici n-a murit) e la fel de sigură și singură: Citeşte tot articolul
Ionel îl privește pe doctor cu neîncredere. În vârful instrumentului strălucește cu muci boaba de fasole, proaspăt scoasă din nas. Acum o săptămână fusese o mazăre, extrasă cu aceeași dibăcie din ureche. În urmă cu o lună, îi dăduse purgativ, pentru cheița de la sipetul bunicii. Bunica s-a cam strîmbat, dar a primit înapoi prețioasa sculă. Apoi doctorul s-a întors către părinții resemnați: Citeşte tot articolul
Mulți greșiți, puțini iertați și mulțimea care tălăzuiește ca o țață nehotărîtă sau, mai bine spus, ca o muscă fără cap. Gherghina și Sevasta se regăsesc aici ca prin minune dumnezeiască. Ele nu-și pierd niciodată prețiosul simț al echilibrului. Stau gard în gard de o viață, și viața asta e foarte lungă. Bucuria regăsirii le face să-și ridice brațele, să scuture în aer tubulețele taiwaneze în care odihnesc lumînărele stinse de anul trecut – și apoi să se îmbrățișeze ca și cum nu s-ar fi văzut de-un veac. Au atîtea să-și spună de ieri încoace! Mai e un sfert de oră pînă la Înviere și paradisul bîrfelor își deschide larg porțile. Citeşte tot articolul
Comorile nu așteaptă decît căutătorul potrivit. Cel care știe să caute va găsi. E drept, trec pe aicișa tot felul de nepoftiți. Ca acum.
— Uită-te la ghețoii ăia cum cotrobăie… ca animalele! Huo! Ușor, că nu dau turcii! Păi așa se caută? Bă, are și gunoiul demnitatea lui! Nu-i pentru mîrlan! Aoleu, a băgat mîna pînă la cot. Futu-i mama lui de nehalit! Așa se bagă? Ca să-ți sfîșii mîneca? Să te împuți la subsuoară? Ușurel, pipăie, mă, vită! Vezi să nu dea de rahat! Și ce dacă-i noroc? Norocu-i de rahat! Te lasă cînd ți-e lumea mai dragă. Nu e noroc, puiule, e știință. Citeşte tot articolul
