Povestirele

Pact cu Ispita

Noaptea se întîmplă ciudățenii. Numai noaptea. Propriul corp, toate mădularele și măruntaiele au viața lor și nu te mai ascultă. Se desprind încet, încet și-și fac de cap. Noaptea e rea. Cînd o aude pe mama că Noaptea e un sfentic bun, i se face frică. Ce sfentic? Și de ce nu-i tata în locul lui sfentic? De data asta va proceda cu înțelepciune. Se va spăla tare pe dinți. Și pe ochi. Se va privi în oglindă mult și va trage aer în piept. Și va evita să bea apă. Băutul apei, înainte de culcare, e cu belea. De acolo vine răul, din apa care băltește-n burtică. Apoi chiar simte cum apa începe să se hîțîne, cum face bulboană și… Cum spune taica preutu': Nu asculți, nu ești smerit. Nu te rogi îndeajuns de fierbinte! Nu vrei, asta e. Te aiurește Ispita. Și mama zice la fel și se supără. Îi zice: ești ultimul om. N-am nici o bază în tine. Dar el se va ruga fierbinte la Doamne-Doamne să reziste Ispitei. Se va ruga azi mai mult ca ieri. Nu-l duce pe el în Ispită! Și n-o să-l ducă. Azi, acum, e absolut sigur că va rezista. Se vîră sub plăpumioară și o trage, eroic, pînă la gît. Numai ce i se împăienjenesc ochii că și sare, ca ars, și mai dă o tură pe la baie. Face un pipi firav, dar izbăvitor. Citeşte tot articolul

Fulgerul senin

Copiii chicotesc în camera lor și, din cînd în cînd, se mai aude ba un buf, ba un răcnet. Dar nu ține mult. Bărbatul trage ce trage cu urechea, apoi își deschide a doua bere și dă sonorul mai tare. Boulescu, atacantul, face prăpăd prin liniile adverse, dar, în ciuda telespectatorului înfierbîntat, Tilimon nu ia gol. Soția trece pe lîngă el, ia cutia goală de pe masă, apoi se mai gîndește nițel și, trăgînd cu ochiul la meci, înșfacă o alună. Apoi se întoarce în bucătărie, unde o așteaptă supa și ostropelul. Închide bine ușa după ea. E un abur de să-l tai cu ața, iar căldura scoate din ea, ca dintr-un spălător de vase, toată transpirația. Numai să nu intre aburu-n casă. Citeşte tot articolul

Un tip solid și asudat, din mulțime

Pentru Izabela Bă, nene, nu te mai uita aşa la mine! Să fi fost tu în locul meu, te căcai pe matale, cît ești tu de mare, ascultă-mă ce-ți spun! Și nu te da lebădă, nu te rîdea, aoleu, ești prost. Zău, mă-nfurii, stai nițel și după aia să vorbești, dacă-ți mai dă mîna. Eram azi dimineață lîngă stația lui unu, la Bucur Obor, voiam să trec, dar știi că acolo e nebunie, merg șoferii ca la curse. Stăteam pe trotuar și așteptam să treacă puhoiul, eu și încă vreo douăzeci de oameni, cînd, exact de lîngă mine, un tip solid și asudat, așa, ca tine, a zis tare, să audă lumea: "Ăștia ar trebui omorîți de mici." Io n-am înțeles atunci care ăștia, da' acum, cînd mă gîndesc, cred că tot despre șoferi era vorba. Ce, nu puteau și ei să facă o pauză? Bă, și n-apucă ăla să termine de vorbit, că dă ochii peste cap și cade pe spate și trosc! cu tărtăcuța de ciment, de două ori, ca o bilă. Mîna stîngă – sau a dreaptă? – nu, stînga, asta-i stînga? Asta. Îi tremura. Și s-a pișat pe el instantaneu. Imediat, lîngă mine, o netoată a început să strige: "Să vină salvarea! Să vină SMURDU, de ce nu vine, de ce se ascund?", mă rog, prostii. Unde să vină? Cînd să vină? Însă cîțiva au și pus mîna pe telefoane și au sunat la 112. Altcineva a strigat: "E vreun doctor pe aici?" Nu era, ce, doctorii cresc în stradă? Da-ți spun, imediat s-a strîns lumea ca la urs. "Să-i facem ceva, nu vedeți că moare?" "Nu vă-nghesuiți așa, n-are aer!" Unu' mai curajos i-a pus urechea pe piept și a zis: "Hai că nu-i mort încă. Respiră." Și parcă m-am liniștit nițel. Dar eram și curios ce-o să se-ntîmple. Atunci, unu mărunțel, cu ochelari, de lîngă mine, mi-a zis mie, și s-a ridicat pe vîrfuri cînd mi-a zis la ureche: "Asta moare în zece minute și treizeci de secunde. Precis." M-am uitat lung la el, ce scîrbă de om, mi-a venit să-l scuip pe chelie. Ce tîmpit! Și de e-mi spunea mie? Ăla căzut se liniștise nițel. Îi tremura mîna, deci nu murise. Citeşte tot articolul

Îmblînzirea

— De ce nu vine? Unde te-ai dus, femeie? De ce nu răspunzi? – zice tare, ca să-şi probeze vocea subțirică și spartă, iar casa pustie îl îngînă. Lucruşoarele strălucesc, bibelourile bibilesc, lampadarele luminează a giorno, aşteptîndu-şi stăpîna. E casa perfectă. Casa dragostei şi-a aşteptării. Dar şi a geloziei turbate, trebuie să recunoască. Citeşte tot articolul

Sînii verzi

  Deși are numai cincisprezece ani, vîrstă la care te entuziasmezi din te miri ce, Adela suferă crunt. Efectiv, zice ea. Pentru Adela, cuvîntul efectiv e ca viața. Și asta pentru că Dumnezeu a fost pricinos și nedrept. Ca orice fată de vîrsta ei, Adela se privește și se apreciază numai prin ochii băieților. Poa' să fie proasta proastelor, tuta tutelor, dacă privirile lacome ale bărbătușilor o încolțesc și o dezbracă rînd pe rînd, lupta e pierdută. Adela nu știe că respectul de sine vine odată cu vîrsta. De aceea, ea se urăște la disperare. Nu se va privi vreodată cu dragoste. E convinsă de asta. Citeşte tot articolul

Două cuvinte

Prin fereastra deschisă se rostogolește pînă jos, în curte, strigătul furios al Anei: — Puță mică, nu mai răcni la mine, ce te tot rățoiești, puță mică? O secundă, pînă se stinge ecoul, și cearta se taie ca maioneza. Cuvintele râmîn înfipte în gîtul lui Paul. Năuc ca un boxer atins la ficat, primul lucru care-i trece prin cap e să se repeadă la fereastră. Se uită în jos, apoi în sus, apoi închide fereastra. Citeşte tot articolul

Ochelari de soare, povești paralele

Matei își ocupă locul favorit de pe terasă și soarele de toamnă îi expandează ochii verzi, decolorîndu-i spre alb. Își pune pe nas ochelarii de soare, comandă o cafea și-și despăturește ziarul. Matei are șaizeci de ani și e, probabil, unicul cititor al ziarului local. Din cînd în cînd își ridică ochii și privește în jur prin spațiul dintre ochelari și sprîncene. Citeşte tot articolul

Cantitatea neglijabilă

— O mie de lei, domnu'… Domnul clatină din cap, de două ori, repede și nemulțumit și-l întrerupe: — Pentru numele lu' Dumnezeu… Bărbatul se uită scurt la nevastă și continuă: — Nu se poate sub o mie… Noi ne-am gîndit… Domnul mai scutură din cap o dată și întinde palma către vorbăreț: — Ce-am vorbit înainte? Ce am vorbit? Nu așa am stabilit? Oprește-te! Citeşte tot articolul