Pact cu Ispita
Noaptea se întîmplă ciudățenii. Numai noaptea. Propriul corp, toate mădularele și măruntaiele au viața lor și nu te mai ascultă. Se desprind încet, încet și-și fac de cap. Noaptea e rea. Cînd o aude pe mama că Noaptea e un sfentic bun, i se face frică. Ce sfentic? Și de ce nu-i tata în locul lui sfentic? De data asta va proceda cu înțelepciune. Se va spăla tare pe dinți. Și pe ochi. Se va privi în oglindă mult și va trage aer în piept. Și va evita să bea apă. Băutul apei, înainte de culcare, e cu belea. De acolo vine răul, din apa care băltește-n burtică. Apoi chiar simte cum apa începe să se hîțîne, cum face bulboană și… Cum spune taica preutu': Nu asculți, nu ești smerit. Nu te rogi îndeajuns de fierbinte! Nu vrei, asta e. Te aiurește Ispita. Și mama zice la fel și se supără. Îi zice: ești ultimul om. N-am nici o bază în tine. Dar el se va ruga fierbinte la Doamne-Doamne să reziste Ispitei. Se va ruga azi mai mult ca ieri. Nu-l duce pe el în Ispită! Și n-o să-l ducă. Azi, acum, e absolut sigur că va rezista. Se vîră sub plăpumioară și o trage, eroic, pînă la gît. Numai ce i se împăienjenesc ochii că și sare, ca ars, și mai dă o tură pe la baie. Face un pipi firav, dar izbăvitor. Citeşte tot articolul