Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

De la vulcanică la vulcaniană – despre „dar noi suntem oameni obișnuiți”, de Diana Geacăr

Fără a avea intenția de a face un bilanț, la capitolul „reveniri în poezie”, 2017 pare să fie o piñata din care cad tot felul de cărți care au ținut cititorii de poezie într-o stare de expectativă. Când spun asta nu mă gândesc în primul rând la volumele lui Dan Coman, insectarul Coman (apărut la Editura Charmides), și Claudiu Komartin, Maeștrii unei arte muribunde (Editura Cartier), ci mai ales la vocile feminine ale poeziei de azi, care sunt deja certitudini indubitabile: Diana Geacăr, Teodora Coman, Ana Dragu. La opt ani de la Frumusețea bărbatului căsătorit (Vinea, 2009), Diana Geacăr revine cu dar noi suntem oameni obișnuiți (Cartea Românească, 2017), probabil cel mai bine montat și închegat volum al său. Citeşte tot articolul


„Misbehaving”, de Richard Thaler, câștigătorul Premiului Nobel în Economie

Un om perfect raţional aflat duminică seara la Mega să cumpere de mâncare pentru cina de marţi şi căruia i se întâmplă să îi fie foame nu îşi umple coşul mai mult decât e nevoie. Foamea de duminică nu are nicio legătură logică cu cina de marţi. Un om perfect raţional nu mănâncă marţi seară tot-tot din farfurie, mult după ce s-a săturat, pe motiv că tot a dat banii şi e păcat să se arunce mâncarea.

Citeşte tot articolul


Patimile după T.C. – despre „foloase necuvenite”, de Teodora Coman

Puțini sunt astăzi poeții lipsiți de orice cult al personalității, dezinteresați de mode și modéle sau de recunoașterea publică. Și mai puțini reușesc, în perioadele în care pregătesc o nouă carte, să nu facă public acest lucru, să nu-și afișeze travaliul poetic pe rețelele de socializare, să păstreze tăcerea până la apariția volumului. După debutul din 2012 cu volumul Cârtița de mansardă, Teodora Coman se închidea în coconul discreției pentru cinci ani. În tot acest timp a scris, experimentând noi tonalități, și a exersat cu atenția și acuitatea unui muzician destoinic înainte de marele spectacol. Acest parcurs e confirmat de foloase necuvenite, cea de-a doua carte a poetei sibiene, apărută, la fel ca prima sa carte, la Casa de Editură Max Blecher. Citeşte tot articolul


Afinități enesciene. Amintirile lui George Enescu

Recenta apariție a editurii Curtea Veche, Amintirile lui George Enescu / Les Souvenirs de Georges Enesco, este, din toate punctele de vedere, o reușită.

Cartea apărea în chiar anul morții lui Enescu, 1955, la Paris, și conținea convorbirile dintre Bernard Gavoty și George Enescu înregistrate și difuzate de radioul francez în 1951. Formula acestor convorbiri este cât se poate de fericit gândită: sacrificând spontaneitatea unui întâlniri frontale între critic și compozitor, Gavoty preferă să-i ofere lui Enescu spațiu de mișcare. Mai întâi scrise și abia apoi înregistrate pe bandă magnetică, aceste convorbiri (douăzeci la număr) își păstrează același farmec chit că sunt ascultate sau citite. De unde și caracterul pregnant memorialistic al acestor interviuri radiofonice. Despre toate acestea vorbește, cu finețe tehnică, Bernard Gavoty, în prefața volumului. Citeşte tot articolul


Viața încă nu e ceva ireversibil sau despre „Periferii”, de Pablo García Casado

Pentru mine, invitatul superstar dintre poeții străini la poezia e la bistrița a fost, și în 2015, și anul acesta, Pablo García Casado, căruia i-a apărut vara aceasta o traducere de Marin Mălaicu-Hondrari, la Charmides: Periferii, luând titlul volumului de debut al autorului. Și asta pentru poezia minimalistă, directă, cu care Casado vine și reușește să intre sub piele fără să fie nevoie să se folosească de comparații, metafore sau alte trucuri de seducție a cititorului. O poezie ce poate fi urmărită de-a lungul mai multor etape, astfel încât Marin a ales să lucreze la o antologie și nu la un volum omogen, Periferii adunând texte din patru cărți ale autorului: Las afueras (1997), El mapa de América (2001), Dinero (2007) și García (2015), care urmăresc un poet crescând, modificându-și stilul, temele, chiar tipul de poezie pe care îl scrie, dar care, în același timp, poartă un fir roșu, o constantă. Citeşte tot articolul


În amintirea viitorului sau despre „Un an de studiu”, de Anne Wiazemsky

Anna Karina nu a scris niciodată un roman despre relația ei cu Godard. Sunt câteva interviuri în care vorbește despre el, dar mereu cu aceeași discreție, repetând aceleași povești, cu inocența și timiditatea pe care le au și Veronica Dreyer sau Odile, personajele ei. Anna Karina l-a cunoscut pe Godard când acesta i-a propus un rol figurant în Á bout de souffle, pe care l-a refuzat, pentru că era un rol nud. Apoi Godard a revenit și i-a oferit rolul principal în Le petit soldat. Citeşte tot articolul


Cronică de carte: „Pereţi subţiri”, de Ana Maria Sandu

Bucureştiul are o viaţă nocturnă numai a lui, un fel de-a respira diferit de-al altor oraşe, iar cei care îl străbat cu bicicletele sau la pas, în miez de noapte, par să fie şi cei care-l înţeleg cel mai bine. Ana Maria Sandu, autoarea volumului recent de proză scurtă Pereţi subţiri, a cucerit de multă vreme, prin scris, sensul ascuns al unui astfel de oraş, iar povestirile din cartea lansată anul acesta la Bookfest par spuse de zeci de oglinzi ascunse în zeci de apartamente de bloc. Citeşte tot articolul


Când dragostea e mai presus de ură: „Nu veți avea ura mea”, de Antoine Leiris

După știrile de aseară, în care am aflat de atacul terorist de la Barcelona, mi-am amintit, din nou, de o carte fabuloasă pe care am citit-o toamna trecută și despre care, cu urgențele cotidiene, nu am apucat să scriu până acum: Nu veți avea ura mea, de Antoine Leiris. Un volum inedit de non-ficțiune, o carte care te dezechilibrează și reechilibrează, o altfel de pledoarie pentru iubire, una sfâșietoare, dar frumoasă, copleșitoare, dar necesară, dureroasă, dar plină de speranță. O carte ce se cere citită, mai ales în vremurile pe care le trăim (din 2016 și până în ianuarie 2017, de pildă, au fost mai bine de zece atentate numai în Europa). Citeşte tot articolul


Everybody lies. Nu doar despre sex

Toată lumea minte. Ne minţim partenerul, familia, prietenii, minţim la psiholog, minţim în sondaje, ne minţim pe noi înşine. Să ilustrez cu un exemplu inocent: cât de des facem sex? Dacă vrem să calculăm câte prezervative se folosesc în Statele Unite într-un an, putem folosi mai multe metode: Le întrebăm pe femei de câte ori fac sex pe săptămână (cu un bărbat) şi de câte ori e cu prezervativ, iar apoi înmulţim cu populaţia activă. În cazul ăsta ne dă un număr de 1,1 miliarde de prezervative folosite anual. Dacă îi întrebăm pe bărbaţi acelaşi lucru (e vorba doar de sex heterosexual, ca să putem verifica încrucişat), ne dă un număr zdravăn mai mare: 1,6 miliarde de prezervative. Evident, cele două numere ar trebui să fie egale, nu? OK, cine minte? Probabil bărbaţii, care exagerează, nu? Dar mai e o metodă, mult mai precisă, de a estima numărul de prezervative: Nielsen (compania de cercetare de piaţă) ştie exact câte prezervative se vând în SUA într-un an. Şi sunt doar 600 de milioane. În concluzie, despre frecvenţa relaţiilor sexuale toată lumea minte gogonat, bărbaţii mai gogonat decât doamnele. Citeşte tot articolul

O carte de vacanță: „La marginea apei”, de Sara Gruen

Am câteva prietene, cititoare extrem de selective, care, odată cu venirea verii, mă întreabă ce „cărți de vacanță” le-aș recomanda. Și stau serios pe gânduri, că nu e deloc ușor să alegi după un astfel de criteriu, păstrând standardul calității. Oricât de suspectă (ori depreciativă) le-ar părea unora sintagma asta - „cărți de vacanță” -, cred că e firesc ori chiar terapeutic să rupem uneori ritmul, să echivalăm lectura cu relaxarea, căci de obicei, cărțile „serioase” (improprie și această etichetare, desigur) implică de cele mai multe ori un grad ridicat de ambiguitate, de tensiune a ideilor, de efort participativ. Dicolo de subiectivitatea gusturilor, nu e tocmai ușor să găsești o carte care să ofere o plăcere destinsă a lecturii, fără a fi vorba de patetisme, de dulcegării ori de emfaze telenovelistice. Citeşte tot articolul


Free spirit. Viața – dincolo de inerție, frică și clișee, Catherine Poulain, „Marele marinar”

Catherine Poulain (n. 1960), scriitoare franceză recent tradusă la Polirom, a avut o viață senzațională, devenind unul dintre rarii și fascinanții călători-scriitori. Fiică de pastor, la 18 ani hotărăște că nu vrea să fie un intelectual, ci un muncitor. Își întrerupe studiile pentru bac și se înscrie la mecanică. Și începe să cutreiere lumea, muncind din greu: a sortat pește într-o fabrică de conserve din Islanda, a muncit pe un șantier naval în America, a fost barmaniță în Hong-Kong, a cules mere în Canada, 10 ani a pescuit în Alaska (a fost expulzată în 2003 de serviciile de imigrări americane pentru muncă ilegală). A mai fost și ciobăniță, și culegătoare de struguri, de lavandă ori de măsline. Prin Sri Lanka, India și Nepal. Citeşte tot articolul


„O căldură care se extinde” – despre „un spațiu blând, care mă primește cum m-ar îmbrățișa”, de Alex Cosmescu

Anul acesta la poezia e la bistrița, Marin Mălaicu-Hondrari și Dan Coman vorbeau despre una dintre foarte puținele bestseller-uri de poezie, care și-a epuizat rapid primul tiraj și a apărut în vară cu o a doua ediție la Cartier: un spațiu blând, care mă primește cum m-ar îmbrățișa, de Alex Cosmescu. Asta e cartea pe care mi-am și xeroxat-o de la o colegă din Republica Moldova acum câțiva ani și xeroxul a umblat din mână în mână pe la mulți dintre prietenii mei. Și a avut de fiecare dată același succes. În mod firesc și totodată, în mod neobișnuit, pentru că e vorba de o poezie împotriva timpului său. Și, de aceea, multe dintre trăsăturile ei sunt pe lista de don'ts ale poeziei contemporane, dar Alex demonstrează că și blândețea, și căldura, și umanitatea pot fi resemantizate și reintegrate în discurs. Citeşte tot articolul