Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

Ultimul Vonnegut: „Un om fără de țară”, cu desenele originale ale scriitorului

Nu știm dacă Vonnegut și-a propus să facă din A Man Without a Country (subintitulat A Memoir of Life in George W. Bush’s America, păcat că editorul român a ales să omită acest detaliu, altfel, destul de important) testamentul său literar. Citindu-i cărțile anterioare și remarcând umorul foarte special, care a devenit un fel de marcă înregistrată Vonnegut, cred că mai curând nu. Nu era genul sentimental - cel puțin, nu în sensul clasic al cuvântului - și nici nu agrea clișeele decât, cel mult, ca ținte în care să-și arunce bine ticluitele sale săgeți ironice. Un om fără de țară a apărut în 2005, când marele prozator american avea 82 de ani, cu doi ani înainte ca el să se mute într-o lume (cu siguranță) mai bună; în 2008, a fost tradusă și în limba română, la Editura Rao, editorul păstrând – din fericire! – desenele originale semnate de autor. Citeşte tot articolul


Ce mănâncă și ce gătesc celebritățile – picanterii culturale și gastronomice din lumea celor care au făcut istorie în muzică, literatură, arte plastice și film

V-ați gândit vreodată cum ar fi să luați masa cu actorul, scriitorul, muzicianul sau pictorul preferat? Ați fost vreodată atât de pasionat(ă) de un personaj faimos încât să vreți să știți cum era el/ea în viața de zi cu zi? De exemplu, ce-i plăcea să mănânce sau să ofere musafirilor la masă? Dacă da, acum puteți să vă potoliți curiozitatea, fiindcă Dining with the Famous and Infamous (Rowman and Littlefield, 2016), cartea spumoasă a Fionei Ross, dezvăluie toate aceste lucruri „and more”, cum se zice. Citeşte tot articolul


Prin culisele culturii japoneze – Paul Varley, „Cultura japoneză”

Nu îmi amintesc când am citit prima carte scrisă de un japonez. Și nici ce carte a fost aceasta. Știu însă că în ultimii ani, participând la evenimente care mi-au oferit posibilitatea nu doar de a prezenta cărți ale scriitorilor japonezi, ci și de a intra în contact cu personalități ale politicii și culturii din Japonia aflate în România, de a fi spectator la diverse manifestări ale acestei civilizații (poate că cea mai dragă mi-a fost ceremonia de ceai la care a participat soția ambasadorului Japoniei), am devenit din ce în ce mai atrasă de literatura niponă, de filosofia de viață transpusă în aceste cărți provocatoare, uneori greu de descifrat, ce te determină să cauți și să duci mai departe înțelegerea unui stil de viață aparte. Citeşte tot articolul


O închisoare comunistă și romanul ei excepțional – „Orașul închis”, Viorica Răduță

Pe coperta volumului Memoria, istoria, uitarea al lui Paul Ricœr este reprodusă o sculptură barocă, din biblioteca Mănăstirii Wiblingen (Ulm,) în care este reprezentată o confruntare dintre Cronos ce încearcă să smulgă o filă dintr-o carte şi istoria însăşi, care opreşte gestul zeului cu mâna stângă, în timp ce în mâna dreaptă oferă vederii propriile-i instrumente: cartea, călimara şi stiletul. Această valoare de instrument al istoriei, ce se opune ştergerii urmelor provocate de trecerea timpului, o are și recentul roman scris de Viorica Răduță, Orașul închis. Citeşte tot articolul


Iluziile libertăţii. „Ruta subterană”, de Colson Whitehead, un roman între Nord şi Sud, între bine şi rău

Nu se va putea scrie niciodată suficient de mult despre sclavie. Întotdeauna, oricât de multe rafturi s-ar umple, vor mai exista goluri de neumplut, răni de neatins, pe care niciun titlu nu le va putea scoate în întregime la lumină şi nici nu le va putea alina vreodată. Au însă rolul lor de nelipsit toate operele care pun degetul pe rănile care nu se vor închide niciodată. Istoria, ilustrată de condeiele unora dintre cei mai talentaţi scriitori, se supune fără să crâcnească. Realitatea sclaviei e de netăgăduit, iar noi nu avem voie să uităm. Citeşte tot articolul


Frumusețe și tragedii umane – Kyung-sook Shin, „Dansul privighetorii de primăvară”

Toți cei care îndrăgesc filosofia de viață a asiaticilor, cultul lor pentru frumusețe, simplitate, sinceritate și onoare, ori măcar se simt provocați de un nedeslușit „altceva”, vor găsi destule motive de încântare și în romanul Dansul privighetorii de primăvară, cartea celei mai apreciate scriitoare coreene, Kyung-sook Shin, singura femeie care a primit Man Asian Literary Prize, romanele sale devenind, în premieră, bestselleruri internaționale. Printre acestea, Ai grijă de mama și Voi fi acolo. Citeşte tot articolul


„Trei etaje”, de Eshkol Nevo: „Nu există secrete în era modernă”

„Dacă m-ar fi întrebat cineva ce este dragostea, aş fi spus: Să ştii că, într-o lume plină de minciuni, există un om complet sincer cu tine şi cu care, la rândul tău, poţi fi complet sincer, şi că între voi doi nu există decât adevăr, chiar dacă el nu este întotdeauna rostit”. – „Trei etaje”

Născut la Ierusalim în 1971, Eshkol Nevo a studiat copywriting la Colegiul Tirza Granot şi psihologie la Universitatea din Tel Aviv şi deţine în prezent cea mai mare şcoală privată de creative writing din Israel. Citeşte tot articolul


De la vulcanică la vulcaniană – despre „dar noi suntem oameni obișnuiți”, de Diana Geacăr

Fără a avea intenția de a face un bilanț, la capitolul „reveniri în poezie”, 2017 pare să fie o piñata din care cad tot felul de cărți care au ținut cititorii de poezie într-o stare de expectativă. Când spun asta nu mă gândesc în primul rând la volumele lui Dan Coman, insectarul Coman (apărut la Editura Charmides), și Claudiu Komartin, Maeștrii unei arte muribunde (Editura Cartier), ci mai ales la vocile feminine ale poeziei de azi, care sunt deja certitudini indubitabile: Diana Geacăr, Teodora Coman, Ana Dragu. La opt ani de la Frumusețea bărbatului căsătorit (Vinea, 2009), Diana Geacăr revine cu dar noi suntem oameni obișnuiți (Cartea Românească, 2017), probabil cel mai bine montat și închegat volum al său. Citeşte tot articolul