Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

„Detaliile luminoase” ale paradisului – „Două eseuri despre paradis și o încheiere”, de Horia-Roman Patapievici

Apărut la finalul anului trecut, volumul Două eseuri despre paradis și o încheiere semnat de Horia-Roman Patapievici aduce în prim-plan o temă pe care modernitatea o trecuse în rândul celor fanate. La urma urmei, o obișnuință culturală ne-a făcut ca de la prima întâlnire cu Divina commedia a lui Dante să intrăm într-un soi de partizanat estetic cu Infernul, în defavoarea Purgatoriului și a Paradisului. Trebuie spus din capul locului că nu avem de-a face cu un volum de investigație teologică, ci cu unul care vede în paradis un principiu de construcție estetică. Citeşte tot articolul


Cronică de carte: „Alchimistul. Amintiri cu și despre Dinu Lipatti”, ed. Fabian Anton

Odată cu centenarul Dinu Lipatti din 2017, au apărut mai multe volume care recuperează, într-o formă sau alta, bucăți din viața privată sau cea concertistică a lui Lipatti. Volumul îngrijit de Fabian Anton, Alchimistul. Amintiri cu și despre Dinu Lipatti, vine, cu siguranță, în continuarea acestor apariții editoriale. Ideea unui volum care să reunească cronicile muzicale și mărturiile celor care l-au ascultat pe Dinu Lipatti concertând e, în sine, cum nu se poate mai nimerită. Totuși, unele neajunsuri există. Citeşte tot articolul


În răspăr – „Alături cu drumu”, de Nora Iuga

Când Lucian Raicu recenza debutul Norei Iuga în poezie, începea cu frica inerentă a criticului de întâmpinare: teama unui „diagnostic” greșit. La momentul respectiv, el găsea acoperirea perfectă apelând tocmai la fibra de poet, atât de evidentă în cazul Norei Iuga încă de la început: „Singurul temei de liniștire a conștiinței l-ar constitui vocația lirică a autoarei, poetă și atunci când nu are aerul, când face totul pentru a se apăra de poezie ca de o calamitate naturală, ca de o nenorocire venită din senin”. Citeşte tot articolul


Experimentul cu vise al lui Nabokov – „Visele insomniacului”

În antologia Visele insomniacului (2017), Gennady Barabtarlo, profesor la Universitatea Missouri, a urmărit experimentul pe care l-a făcut Nabokov cu propriile vise și noua viziune asupra timpului pe care i-a prilejuit-o acest experiment. În centrul volumului se află transcrierea adnotată a viselor lui Nabokov (și câteva ale Verei, soția sa), dar și descrieri de vise din jurnalele și scrisorile sale din perioada americană și elvețiană. Pe lângă acestea, Gennady Barabtarlo oferă cititorilor comentarii legate de contextul experimentului încercat de scriitorul rus, dar și felul în care s-a reflectat acesta în opera sa literară. Ediția în limba română a apărut la Editura Polirom, în traducerea Veronicăi D. Niculescu, care semnează astfel a noua traducere din Vladimir Nabokov. Citeşte tot articolul


Nimicul lui Kureishi

"Într‐o noapte în care mă simt bătrân, bolnav, complet stors de sămânță și chiar n‐am nevoie să meargă ceva mai rău de‐atât, aud zgomotele iar." Hanif Kureishi are un talent aproape obraznic de a-ți atrage atenția încă de la primele rânduri ale unei cărți. Bine, e el ireverențios cu totul, cu un stil departe de a-și menaja cititorul, personajele, ba chiar și rudele pe care le transformă în ficțiune și care, firesc, se enervează (sora lui, de exemplu, era tare supărată pe el). Citeşte tot articolul

Antidot pentru o cascadă a prejudecăților – „Sârmă ghimpată”, de Claudiu Komartin

Felul demotivant și fugitiv în care s-a scris despre așa-numita „generație a războiului” sau „generația pierdută” a degenerat într-un soi de „cascadă a prejudecăților”, preluând, de dragul sonorităților, titlul unei rubrici semnate de Camil Petrescu prin ’45-’46. Vorbim despre acei poeți care debutează în jurul anilor ʼ39-ʼ47 și care sunt de două ori reduși la tăcere: o dată de venirea celui de-Al II-lea Război Mondial, iar apoi de instaurarea comunismului. Citeşte tot articolul


Radicalismele amfibii – „Vase comunicante. (Inter)fețe ale avangardei românești interbelice”, de Paul Cernat

Vase comunicante. (Inter)fețe ale avangardei românești interbelice, cel mai recent volum semnat de Paul Cernat, îmbină la perfecție acribia istoricului literar cu jovialitatea cronicarului de întâmpinare. Sigur că, într-o oarecare măsură, se simt ecouri din Avangarda românească și complexul periferiei. Primul „val” , volumul din 2007 al lui Paul Cernat, însă aceste ecouri țin mai degrabă de eșafodajul istoric și nu de miza critică a volumului, cu totul alta acum decât în precedentul studiu. După cum o spune și autorul în Cuvânt introductiv, volumul acesta nu panoramează avangarda istorică de la noi și nici nu se vrea a fi o analiză la rece a modernismului literar și cultural. Altfel spus, nu e o lucrare de sinteză. Este, în schimb, o excelentă demonstrație a caracterului amfibiu pe care literatura de avangardă o are. De aici și titlul pascalian. Citeşte tot articolul


Lumile cristaline – „Transparența”, de Radu Vancu

Transparența, primul roman semnat de Radu Vancu, este, pe cât de organic, pe atât de eteric. Faptul poate fi demonstrat pe mai multe căi, însă aleg să o fac într-o manieră ocolită: pornind de la poetul mistic San Juan de la Cruz, un caz atipic (și de aceea extraordinar) al literaturii renascentiste spaniole. Să luăm probabil cea mai cunoscută poezie a lui de la Cruz: Noche oscura (Noapte întunecată), care descrie, de fapt, uniunea mistică dintre suflet și Dumnezeu. La o expertiză atentă, putem vedea că scenografia e aceeași din Egloga a II-a a lui Garcilaso (contemporan al lui de la Cruz), însă aceea era o poezie despre dragostea profană a unui păstor, Albanio. Există un mediator între profanul Garcilaso și misticul de la Cruz: în 1575 apare un volum semnat de Sebastián de Córdoba, intitulat Obras de Boscán y Garcilaso trasladadas a materias cristianas y religiosas, adică niște versificări (puțin izbutite, ce-i drept) care căptușeau poezia de dragoste a lui Garcilaso într-un înveliș mistic. Așa se scrie, de fapt, Noche oscura, poem care resemantizează o poveste de dragoste în termenii misticii. Citeşte tot articolul


Lʼinvitation au voyage – „Călători români și călătoriile lor în secolul al XIX-lea”, de Mircea Anghelescu

Proaspăt apăruta antologie făcută de Mircea AnghelescuCălători români și călătoriile lor în secolul al XIX-lea, este parte a unui proiect intelectual de lungă durată. Desigur că cel mai firesc ar fi să fac un salt înapoi către Lâna de aur. Călătorii și călătoriile în literatura română, volum apărut acum trei ani, unde Mircea Anghelescu îmbină la perfecție critica literară cu istoria culturală. Acolo, autorul cartografiază o felie literară care fusese până atunci discutată numai secvențial, dându-i carnația unui subiect care are toate datele pentru a fi discutat contextual. Finețea argumentației critice și demonstrația de erudiție probează un adevărat tur de forță. Este evident că această antologie secondează într-un fel volumul din 2015. Citeşte tot articolul


Claritate în secolul dezinformării și al epidemiei de stres – Yuval Noah Harari, „21 de lecții pentru secolul XXI”

Trăim vremuri în care schimbările sunt mai numeroase și mai rapide decât în oricare perioadă din istoria omenirii. Iar cantitatea de stres e proporțională cu schimbările. În plină „epidemie de stres” a societăților de azi, în miezul feluritelor campanii de dezinformare și distragere a atenției, Yuval Noah Harari – celebrul istoric și filosof israelian, binecunoscut prin volumele Sapiens. Scurtă istorie a omenirii (2014) și Homo Deus (2016), traduse în peste 50 de limbi, a publicat în 2018 un nou volum – 21 de lecții pentru secolul XXI – în care își propune să ne ofere, înainte de toate, claritate asupra chestiunilor concrete din prezentul omenirii și asupra viitorului imediat. Citeşte tot articolul


Efectele imediate ale fragilității. „Șapte octombrie”, de Vlad Zografi

La un moment dat, l-am ascultat pe Vlad Zografi vorbind, pasionant, despre Bruckner. Încheind lectura celui mai recent roman al lui, Șapte octombrie, nu m-am putut abține să nu mă gândesc la Simfonia a VIII-a a aceluiași Bruckner. Acolo, în ultima parte, se aglomerează simultan temele din întreaga partitură. E și efectul pe care Vlad Zografi îl imprimă cărții sale, odată ce ajungi la capitolul final. Poate părea, la prima vedere, o simplă chestiune de stil. Însă, cred eu, tocmai aici găsim centrul de greutate al romanului. Citeşte tot articolul


Spectacol gastronomic pe patul morții. „O delicatesă”, un roman de Muriel Barbery

Ce moment mai bun să citești o carte eminamente senzorială, un spectacol gastronomic, presărat cu gusturi și mirosuri, decât o răceală zdravănă, în care până și banalul ceai cu lămâie seamănă la gust cu o zeamă sălcie, uitată-n soare? Moment cât se poate de potrivit, zic, fiindcă, lipsit de celelalte simțuri, adică cumva izolat sub un clopot de sticlă, îți mai rămâne doar văzul (mă rog, și auzul, dar el nu ne interesează atât de tare) cu care să explorezi nu doar ce ai în farfurie (bleah!), ci și, firește, ceea ce citești. Și, nu întâmplător, limba (limbile, fiindcă nu e vorba doar de-a noastră) a marcat legătura puternică dintre aceste două simțuri - văzul și gustul - inventând o frazeologie pe măsură: „a mânca din ochi”, „a mânca cu ochii”, „mânca-ți-aș ochii” (conform DEX, se spune pentru a exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează, căutând să-i câștige bunăvoința) etc. Citeşte tot articolul